Kremlinul aproba cumpararea participatiei Nokia de catre operatorul rus de telecomunicatii

externe

nokia, fabrica

Presedintele rus Vladimir Putin a autorizat miercuri gigantul de stat din domeniul telecomunicatiilor Rostelekom sa cumpere participatia operatorului finlandez de telefonie mobila Nokia intr-o societate mixta din Rusia, relateaza The Moscow Times.

In conformitate cu legile introduse ca raspuns la sanctiunile occidentale, liderul de la Kremlin trebuie sa aprobe personal orice tranzactie care implica iesirea unei companii occidentale care opereaza in sectoare ale economiei pe care Moscova le considera importante din punct de vedere strategic.

Intr-un decret publicat miercuri, Putin a autorizat o filiala a Rostelecom – pe care guvernul o controleaza prin intermediul mai multor corporatii de dezvoltare de stat si a unei banci de stat – sa cumpere participatia de 49% detinuta de Nokia intr-o societate mixta numita „RTC – Network Technologies”.

Rostelecom si Nokia au lansat aceasta intreprindere in 2018 pentru a investi in „tehnologii avansate” legate de domenii precum 5G si internet, potrivit unui comunicat de presa publicat la momentul respectiv.

Compania finlandeza a anuntat in aprilie 2022 ca va parasi piata rusa dupa ce Moscova a lansat invazia militara la scara larga a Ucrainei in luna februarie a aceluiasi an.

In ultimii doi ani, Rusia si Occidentul s-au luptat in legatura cu statutul activelor detinute in jurisdictiile celeilalte parti, iar saptamana trecuta Moscova a anuntat masuri de retorsiune care i-ar permite sa confiste activele detinute de companii si persoane fizice americane in Rusia.

De la inceputul razboiului, guvernul rus a preluat sub control „temporar” o serie de companii occidentale, o masura pe care unele dintre companii si oficiali occidentali o acuza ca fiind o nationalizare ilegala.

Occidentul a vizat, de asemenea, retelele de telecomunicatii ale Rusiei prin sanctiuni asupra exporturilor de tehnologie si hardware.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: