Kremlinul, tot mai furios in legatura cu acuzatiile privind masacrul din Bucea: „Discreditare a militarilor rusi”
Kremlinul a respins „categoric” luni orice acuzatie legata de uciderea civililor in orasul ucrainean Bucea si a spus ca acuzatiile ucrainene in aceasta privinta ar trebui tratate cu o marja de indoiala.
„Respingem toate acuzatiile in acest sens”, a declarat luni purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, in conferinta sa de presa zilnica.
Presedintele Comitetului de Investigatii al Rusiei, Alexander Bastrikin, a instruit luni agentia sa sa analizeze rapoartele privind uciderea civililor in suburbia Bucea din Kiev, reluand negarea Ministerului rus al Apararii privind orice implicare in acest incident.
„Potrivit informatiilor noastre, pentru a discredita militarii rusi, Ministerul Apararii din Ucraina a distribuit presei occidentale inregistrari video filmate in orasul Bucea, regiunea Kiev, ca dovada a masacrului civililor”, se arata intr-un comunicat al Comitetului de ancheta.
Duminica, autoritatile ucrainene au declarat ca investigheaza posibile crime comise de fortele ruse dupa ce au descoperit sute de cadavre risipite in localitatile de la periferia Kievului dupa retragerea fortelor ruse din zona.
Faptele si cronologia evenimentelor din Bucea nu sustin versiunea Ucrainei a evenimentelor, a spus Peskov, indemnand liderii internationali „sa nu se grabeasca cu declaratii de condamnare” si „sa solicite informatii din diverse surse”. „Si cel putin sa ne asculte argumentatia”, a remarcat el.
Moscova solicita discutarea problemei „la cel mai inalt nivel” si de aceea a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, a adaugat el.
Diplomatii rusi isi vor continua eforturile pentru a convoca o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta ceea ce Moscova numeste „provocari ucrainene” in Bucea chiar daca primul lor demers de a organiza o astfel de reuniune a fost blocat, a afirmat purtatorul de cuvant citat.
Ministerul rus de Externe a anuntat anterior ca Marea Britanie a respins prin veto cererea Rusiei de a convoca o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate, potrivit EFE.
„Diplomatii nostri isi vor continua eforturile active pentru ca problema sa apara pe agenda Consiliului de Securitate”, a promis Peskov, adaugand ca este „o chestiune prea serioasa”.
Peskov a refuzat sa spuna daca indignarea provocata de descoperirile macabre de la Bucea va afecta discutiile dintre Moscova si Kiev, care erau preconizate sa continue luni in format de videoconferinta.
Autoritatile ucrainene au declarat ca au descoperit peste 400 de cadavre pe strazile din Bucea, ceea ce, potrivit ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, „este cel mai grav masacru din Europa dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial”.
Ministerul Apararii rus a afirmat imediat ca imaginile publicate de guvernul ucrainean nu corespund realitatii.
„Vrem sa remarcam in mod special ca toate unitatile ruse au parasit complet Bucea la 30 martie, a doua zi dupa runda de discutii dintre Rusia si Ucraina in Turcia”, sustine ministerul.
Rusia mai sustine ca pe 31 martie primarul orasului Bucea a confirmat intr-un mesaj video ca nu mai sunt soldati rusi in oras, „dar nu a mentionat niciodata ca localnici ar fi fost impuscati pe strada cu mainile legate”.
Cu toate acestea, Centrul pentru combaterea dezinformarilor rusesti de pe langa Consiliul pentru Securitatea Nationala si Aparare al Ucrainei a indicat luni ca harti publicate de armata rusa in 2 aprilie 2022 arata clar faptul ca soldatii rusi se aflau inca in regiunea Kievului la acea data, potrivit agentiei oficiale de presa ucrainene Ukrinform.
In plus, impreuna cu armata ucraineana, in Bucea au intrat si reprezentanti ai unor media independente si internationale, care au publicat dovezi foto si video in acest sens.
Compania Maxar Technologies, care colecteaza si publica imagini din satelit realizate deasupra Ucrainei, a indicat ca primele semne ale aparitiei unei gropi comune la Bucea pe teritoriul Bisericii Sfantul Apostol Andrei cel Intai Chemat au fost observate la 10 martie, noteaza Reuters si Ukrinform.
Pe de alta parte, Kremlinul a condamnat luni comentariile liderului partidului aflat la putere in Polonia care a declarat ca Varsovia ar fi deschisa fata de prezenta armelor nucleare americane pe teritoriul sau si ar saluta o crestere cu 50% a numarului de trupe americane in Europa, relateaza Reuters.
O astfel de decizie nu ar duce decat la agravarea tensiunilor, a declarat in aceeasi conferinta de presa Dmitri Peskov.
Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege si Justitie (PiS), a declarat in weekend ca Polonia ar fi deschisa fata de instalarea unor arme nucleare pe teritoriul sau, dar ca o astfel de perspectiva nu este luata in considerare la ora actuala.