externe

La Cairo s-au reluat negocierile pentru o incetare a focului in Gaza, in timp ce Israelul pregateste ofensiva din Rafah

Inalti oficiali din SUA, Israel, Egipt si Qatar se intalnesc la Cairo pentru relaurea negocierilor privind o incetare a focului in Gaza, in timp ce Israelul se confrunta cu presiuni internationale puternice pentru a opri bombardarea orasului Rafah, arata presa egipteana citata de BBC.

Aproximativ 1,5 milioane de oameni sunt inghesuiti in acest mic oras de granita, pe fondul temerilor fata de o ofensiva terestra israeliana.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu a respins drept „delirante” propunerile de incetare a focului formulate de Hamas saptamana trecuta, spunand ca „victoria totala” este posibila in Gaza in cateva luni.

Ulterior, el a ordonat trupelor israeliene sa se pregateasca sa-si extinda operatiunile la sol si a promis ca va invinge militantii Hamas care se ascund in Rafah.

Dar Inaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a spus ca orice atac asupra orasului ar fi „terifiant” si ca multi civili „vor fi probabil ucisi”.

Presedintele american Joe Biden a cerut ca civilii din zona sa fie protejati.

Rafah a fost supus unor puternice lovituri aeriene israeliene in ultimele zile, fiind raportati morti si raniti.

Netanyahu l-a trimis la discutii pe directorul serviciului de informatii, David Barnea, pentru a incerca sa faca progrese suplimentare, insa presa israeliana a spus ca acest lucru a fost facut sub presiunea americana.

Lui Barnea i se alatura seful Agentiei Centrale de Informatii din SUA, William Burns, oficiali egipteni ai serviciilor secrete si prim-ministrul din Qatar, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani.

Exista un cadru pentru un armistitiu temporar, care implica eliberarea ostaticilor israelieni in schimbul prizonierilor palestinieni si a unei perioade de calm. Qatar si Egipt, cu sprijinul SUA, au pendulat intre Israel si Hamas pentru a incerca sa negocieze un acord.

Israelul declara ca inca nu se stie unde se afla 130 de ostatici din cei 253 luati de Hamas in timpul atacurilor din 7 octombrie asupra sudului tarii. Au fost eliberati ostatici, dar au si murit din ei. Cel putin 1.200 de oameni au fost ucisi in timpul atacurilor conduse de Hamas.

Israelul a lansat operatiuni militare in Fasia Gaza ca raspuns la acestea. Aproximativ 28.473 de palestinieni au fost ucisi si peste 68.000 de raniti in Gaza incepand cu 7 octombrie, potrivit ministerului sanatatii condus de Hamas.

Mai mult de jumatate din populatia de 2,3 milioane a Fasiei Gaza este acum inghesuita in Rafah, la granita cu Egiptul, care gazduia doar 250.000 de oameni inainte de razboiul dintre Israel si Hamas. Multe dintre persoanele stramutate traiesc in adaposturi sau corturi improvizate, in conditii mizere, cu acces limitat la apa potabila sau alimente sigure.

Alaturi de SUA, o serie de tari si organizatii internationale au avertizat Israelul impotriva lansarii ofensivei planificate. Ministrul britanic de externe, David Cameron, a declarat luni ca Israelul ar trebui sa „se opreasca si sa se gandeasca serios” inainte de a lua masuri suplimentare in Rafah. Inaltul comisar al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate, Josep Borrell, a cerut aliatilor Israelului sa nu mai trimita arme, deoarece „prea multi oameni” sunt ucisi in Gaza.

Si, marti, Africa de Sud a cerut Curtii Internationale de Justitie (CIJ) sa ia in considerare daca ofensiva israeliana planificata necesita masuri suplimentare de urgenta pentru a proteja drepturile palestinienilor. Luna trecuta, CIJ a ordonat Israelului sa ia toate masurile pentru a preveni actele de genocid in Gaza, intr-un caz inaintat de Pretoria.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Vremea se incalzeste, pana la 17 grade. La sfarsitul saptamanii viitoare se va raci din nou pentru cateva zile

Vremea se incalzeste treptat, de la o zi la alta. Astazi va fi soare in…

13 minute ago

Donald Trump l-a nominalizat in fruntea Departamentului Energiei pe un magnat din industria petrolului care neaga incalzirea globala

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Chris Wright…

51 de minute ago

Atac masiv cu rachete al Rusiei asupra Kievului. Polonia a ridicat avioanele de vanatoare de la sol

Explozii puternice au zguduit capitala Kiev si alte orase ucrainene duminica dimineata, in timp ce…

55 de minute ago

Estonia, interesata de arme ucrainene, inclusiv rachete cu raza lunga

Estonia, prin Ministerul sau al Apararii, a exprimat interesul pentru achizitionarea de arme produse in…

O oră ago

Sondaj Verifield: Marcel Ciolacu, pe primul loc in optiunile de vot pentru prezidentiale, cu 26,3%, urmat de George Simion (18,8%) si Elena Lasconi (17,1%)

USR a dat publicitatii, sambata, un sondaj de opinie realizat de firma Verifield, care arata…

O oră ago