externe

La comemorarea a 85 de ani de la invadarea Poloniei, presedintele Andrzej Duda vorbeste despre compensatiile pe care Germania le datoreaza tarii sale

Presedintele polonez Andrzej Duda, care a sustinut un discurs duminica la cea de a 85-a comemorare a invadarii Poloniei de Germania, a cerut din nou compensatii din partea Germaniei pentru pagubele suferite in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, relateaza dpa, preluata de Agerpres.

„Iertarea si recunoasterea vinei sunt una, reparatiile pentru pagube sunt alta”, a spus Duda in micul oras polonez Wielun, care la momentul respectiv se afla in apropierea frontierei germano-poloneze.

„Iar chestiunea nu a fost inca rezolvata”, a spus el.

1 septembrie 1939 – inceputul celui de Al Doilea Razboi Mondial

Invadarea Poloniei de catre Germania la 1 septembrie 1939 este considerata inceputul celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Desi prima batalie este considerata cea de la Westerplatte, Wielun a fost bombardat de aviatia germana inainte, un atac soldat cu circa 1.200 de morti in randul civililor.

Duda provine din randurile partidului conservator Lege si justitie (PiS), care a condus Polonia intre 2015 si 2023. In aceasta perioada a deteriorat grav relatiile cu Berlinul prin retorica sa anti-germana si a solicitat reparatii totale de 1,3 trilioane de euro.

Totusi, nici pentru pentru actualul guvern de centru-dreapta al premierului Donald Tusk, care conduce tara din decembrie, chestiunea reparatiilor din Al Doilea Razboi Mondial nu este una la care sa se fi renuntat definitiv.

La consultarile guvernamentale germano-polone de la inceputul lui iulie, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit despre ajutor pentru victimele ocupatiei germane in Polonia, desi nu a furnizat cifre concrete.

Intre timp, Tusk a reamintit evenimentele de la Westerplatte, din apropiere de Gdansk, in primele ore ale zilei de 1 septembrie 1939, cand nava militara germana SMS Schleswig-Holstein a ajuns la Danzig. Nava germana a inceput sa traga asupra unui depozit de munitie al armatei poloneze la ora locala 04.45.

„Niciodata iarasi singuri”

Astazi, razboiul vine din est, a spus Tusk, referindu-se la razboiul Rusiei impotriva Ucrainei.

„Astazi nu spunem: niciodata razboi. Astazi trebuie sa spunem: niciodata iarasi singuri. Niciodata in istorie Polonia nu mai trebuie sa reziste singura agresiunii unuia sau altuia dintre vecinii sai”, a spus Tusk.

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a subliniat, intr-o postare pe X, reconcilierea dintre Germania si Polonia in ultimele decenii. „Este responsabilitatea si datoria noastra sa ne traim prietenia in inima Europei datorita constientizarii trecutului nostru”, a scris ea.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Filiera Crin Antonescu – Dragos Dobrescu – Mircea Geoana. Vanghelie a fost si el cooptat, pe langa „Grupul de la Dubai si Monaco”, in campania lui Geoana

Campania lui Mircea Geoana pentru alegerile prezidentiale este coordonata de Rares Manescu, care la randul…

8 ore ago

Liderul cecen Ramzan Kadirov il acuza pe Musk ca i-a „dezactivat de la distanta” vehiculul Tesla

Liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadirov, l-a acuzat joi pe Elon Musk ca i-a dezactivat de…

8 ore ago

Dispozitivele care au explodat in Liban au fost „detonate cu ajutorul unor mesaje electronice”

Misiunea libaneza la ONU a declarat ca o investigatie preliminara asupra dispozitivelor de comunicatii care…

8 ore ago

Marea Britanie solicita incetarea imediata a focului intre Israel si Hezbollah

Ministrul britanic de Externe, David Lammy, a cerut o incetare imediata a focului intre Israel…

8 ore ago

Sapaturi cu surprize la un sit arheologic din Franta. Echipa a descoperit un mesaj vechi de 200 de ani al unui arheolog

O echipa de studenti voluntari la un sit arheologic din nordul Frantei a primit un…

8 ore ago

Dunarea ameninta Budapesta cu inundatii istorice

Budapesta se confrunta cu cele mai severe inundatii din ultimii 10 ani, Dunarea atingand niveluri…

8 ore ago