Lampedusa: Von der Leyen face apel la tarile europene sa primeasca migrantii care sosesc in Italia
Prim ministrul italian, Giorgia Meloni, si presedintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, au vizitat Lampedusa duminica, 17 septembrie. Vizita lor are loc dupa sosirea masiva, in ultimele patru zile, a peste 8 500 de migranti pe insula italiana, situata la 150 km de coasta tunisiana, relateaza Le Figaro.
Meloni: „Viitorul Europei este in joc aici”
Giorgia Meloni a estimat duminica ca „viitorul Europei este in joc” pe insula Lampedusa, unde zeci de mii de migranti sosesc in fiecare vara si isi continua calatoria spre alte tari europene. ” Viitorul pe care Europa vrea sa si-l ofere este in joc aici, deoarece viitorul Europei depinde de capacitatea Europei de a face fata unor provocari majore „, cum ar fi aceste fluxuri migratorii necontrolate, a declarat Giorgia Meloni.
Von der Leyen face apel la tarile europene sa primeasca migrantii din Lampedusa
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat ca imigratia are nevoie de un „raspuns european” si a facut apel la alte tari ale UE sa primeasca o parte dintre migrantii care sosesc in Italia. „Imigratia neregulamentara este o provocare europeana care are nevoie de un raspuns european”, a declarat ea presei.