Lasati orice speranta, voi care va internati aici!
Nemultumiti probabil ca nu mureau suficienti pacienti din cauza infectiilor nozocomiale, a aptitudinilor de macelari ale unor chirurgi sau, pur si simplu, a plimbarilor inutile intre spitale, ca-n „Moartea domnului Lazarescu”, niste medici romani au trecut la urmatorul nivel si i-au omorat ei direct, ca vorba englezului, „time is money”.
Printr-o determinare si o sarguinta care i-ar fi starnit invidia si doctorului Mengele, cele doua doctorite de la Spitalul Sfantul Pantelimon nu se lasau, daca li se punea pata pe vreun biet pacient, pana nu-l trimiteau pe lumea cealalta, acolo de unde au disparut toata intristarea, tot suspinul si toata spaga. Pentru ca – au dovedit procurorii, socati si ei – , in cel putin un caz, doctoritele au urmarit un biet pacient cu o indarjire demna de o cauza mai buna si nu s-au dat batute pana nu l-au ucis.
Unul dintre pacienti, in varsta de 54 de ani, a fost „atacat” de cele doua macelarite, ca altfel nu le putem numi, pe 26 martie anul acesta. Atunci, doar interventia in extremis a unei asistente medicale, care a suplinit deficitul de noradrenalina prin perfuzie, i-a salvat viata omului. Dar doctoritele mortii nu s-au oprit: pe 4 aprilie, i-au aplicat sarmanului om lovitura de gratie, profitand de faptul ca nu mai era nicio asistenta atenta prin preajma.
Din pacate, procurorii nu vor putea dovedi niciodata cati morti au la activ cu adevarat criminalele de la Sfantul Pantelimon, pentru ca injectomatele prin care pacientilor li se administra noradrenalina sunt folosite de asa maniera incat nu se poate realiza o trasabilitate clara cu privire la utilizarea lor. Din cei 17 bolnavi care au decedat la acest spital al groazei in doar 48 de ore, procurorii nu au putut demonstra intentia de crima decat intr-un singur caz – al pacientului de 54 de ani.
Dar indiferent cate vieti nevinovate au pe suflet cele doua macelarite – daca or avea suflet, ceea ce e greu de crezut – fapta zguduitoare ramane: niste medici care au depus juramantul lui Hipocrat l-au calcat in picioare fara teama ca vor fi pedepsiti. Si, la o adica, nici n-au fost pedepsiti, de vreme ce corpul de control trimis de Rafila, ca si numeroasele comitete si comitii care freaca duda prin minister, au ajuns la concluzia ca nu e nimic in neregula la Sfantul Pantelimon si ca pacientii murisera, vorba babelor, ca „li se terminase ata pe mosor, maica”.
Domnul Rafila cere acum demisii peste demisii, incearca sa arunce pisica moarta exclusiv in curtea spitalului, dar are o mare vinovatie morala in acest caz. Bine, o fi simtit dumnealui si nitica simpatie colegiala fata de cele doua macelarite, ori i-or fi adus aminte acestea de taticul lui, tot medic, dar si tortionar al Securitatii comuniste in plina perioada stalinista. Cert este ca impotriva celor doua nu s-a luat nicio masura si doar insistentele unui alt medic din spital, pe care nu l-a lasat constiinta sa taca si sa acopere aceste crime, a facut ca procurorii sa descopere acum ororile de acolo. In rest, ceilalti medici si celelalte asistente, au stiu si au tacut, ba o asistenta a dat de trei ori marturie mincinoasa, acoperindu-le, printr-o omerta greu de inteles omeneste, pe doctoritele asasine.
Ce se va intampla acum nu e greu de anticipat. Nu va faceti iluzii ca pe Rafila o sa-l cuprinda remuscarile si o sa demisioneze, calugarindu-se apoi sub numele de preacuviosul Spaganufie. Nu sperati nici macar pentru o clipa ca macelaritele vor plati cu ani grei de inchisoare crimele comise. Vor fi doar fataite prin fata televiziunilor cateva zile, vor baga niste arest preventiv, dupa care judecatorii vor lalai procesul ani de zile, pana la prescriere, ca doar de-aia le platim pensii speciale, nu?
Si de ce ati spera ca ucigasele de la Sfantul Pantelimon vor infunda puscaria? A mai infundat-o vreun medic acuzat de grozavii in Romania? A ajuns pe Rahova vreun Burnei, vreun Beuran sau atatia si atatia „specialisti” in halate albe, impotriva carora s-au adus acuzatii coplesitoare? Nici pomeneala. Nici macar faimosul Ciomu n-a ajuns dupa gratii, iar despagubirile pentru victima lui le-am platit tot noi, contribuabilii. Asa se va intampla, in mod sigur, si acum.
Dupa ce vor asculta varianta lacrimogena a avocatilor, cum ca doctoritele ucideau de fapt din dragoste de oameni, casapindu-i pe aia despre care decideau ele ca „nu mai erau demni de viata” ca sa-i ajute pe alti pacienti sa traiasca, judecatorii vor acorda, peste nu stiu cati ani, niste despagubiri pe care le va plati „spitalul” (adica bugetul de stat, adica noi). Si ei vor constata, intr-un final, fie ca a survenit prescrierea faptelor, fie, pur si simplu, ca in atatea si atatea cazuri similare, ca „faptele nu exista”. Pai si ce, pacientii doctoritelor criminale mai exista, ca pe-atunci li se vor fi facut de mult pana si pomenile de sapte ani?!…
