Lectia lui Bolojan pentru Bucuresti si alte mari orase. Cum a reusit Oradea sa scape de zecile de mii de ciori din parcuri
Ilie Bolojan, fost primar al Oradei si actul sef al Consiliului Judetean Bihor, a explicat cum a reusit sa scape de stolurile uriase de ciori din parcurile din Oradea. Toate marile orase din Romania se confrunta cu aceasta problema a ciorilor, in special Capitala.
Aflat la Europa FM, Bolojan a fost intrebat de un timisorean cum a reusit sa scape Oradea de aceasta problema aparent fara solutie, a ciorilor din parcuri.
„Exista ciori si in Oradea, dar periodic, cu furtunele de apa sub presiune, in anumite perioade ale anului, le-am spart cuiburile in asa fel incat in parcurile, in care pur si simplu nu puteai sa stai pentru ca riscai sa ti se pateze camasa in orice moment, nu mai vorbesc de zgomot, sa nu cream un ambient pentru a se concentra in aceste zone urbane”, a explicat Ilie Bolojan la Europa FM.
Parcurile din Bucuresti, in special Cismigiu, sunt asaltate de zeci de mii de ciori si nimeni nu pare ca le poate veni de hac.
„Ciorile nu neaparat ca s-au inmultit, dar cresterea numarului lor in interiorul localitatilor mari se datoreaza comportamentului nostru si a felului in care facem managementul deseurilor. Rampele de gunoi de langa marile orase le ofera de mancare iar faptul ca am taiat copacii din afara localitatilor, aliniamentele de copaci de pe marginea drumurilor, le-au luat locurile de cuibarit si de innoptare, si atunci e normal sa foloseasca parcurile”, a declarat luna trecuta, pentru TVR, Alida Barbu, reprezentanta a Societatii Ornitologice Romane.
Vicepresedinta Asociatiei Peisagistilor din Romania, filiala Bucuresti, Diana Culescu, a declarat in luna septembrie, la RFI, ca ar trebui apelat la dresori de ulii: ”O sa aduc in discutie problema ciorilor, care se poate rezolva de exemplu cu ajutorul unor persoane care dreseaza ulii, dar care nu au firme si nu stau pe SEAP, prin urmare nu pot fi contactate de Primarie nici daca ar avea buget in acest sens. Asadar, intotdeauna o sa vedeti ca ALPAB-ul, care este administratorul Cismigiului, intotdeauna si-a pus problema sa faca un sistem cu ultrasunete, care nu functioneaza nici in alte orase. Chiar de curand, am fotografiat un astfel de sistem la Timisoara, unde era facut sa indeparteze porumbeii si in fotografii apar doua astfel de sisteme, iar intre ele un porumbel care dormea”.
”Pasarile respective trebuie sa fie determinate sa plece din locul respectiv. Acum, ele stau in Cismigiu pentru ca de fapt, ciorile stau in locuri unde sunt arbori foarte inalti si ce sa vezi, s-au cam taiat arborii foarte inalti din restul Bucurestiului si atunci de asta ajung sa stea acolo cel mai mult. Ele se duc in timpul zilei pe groapa de la Glina si mananca de acolo si seara vin, practic, Cismigiul este dormitorul lor. Incep din ce in ce mai multe orase sa aiba astfel de probleme si asta are directa legatura cu toaletarea si modul in care a fost rezolvat in general, in momentul in care inteleg ca sunt in pericol, ele vor pleca de acolo. Altfel, cu sistemele acestea cu ultrasunete, problema acolo e ca toate functioneaza pe baza de intretinere, adica de exemplu trebuie sa schimbi bateriile si daca nu ai buget sa iei baterii si buget sa platesti pe cineva sa schimbe bateriile, atunci acele sisteme nu functioneaza”, a explicat Diana Culescu.