Lectiile istoriei. „Razboiul de 100 de ani” explica de ce Ucraina a invadat regiunea Kursk din Rusia si ofera avertismente de luat in seama
La 6 august 2024, mai multe brigazi ale fortelor armate ucrainene au invadat regiunea Kursk din Rusia. Aceasta ofensiva indrazneata a fost pregatita in secret aproape total. In decurs de o saptamana, ucrainenii au cucerit mai mult teritoriu decat Rusia in intreaga sa ofensiva din Donbas din acest an. Iar pierderile ucrainene au fost relativ mici. In timp ce observatorii continua sa speculeze cu privire la urmatoarea faza a operatiunii, distrugerea sistematica a podurilor peste raul Seim de catre ucraineni arata clar ca acestia intentioneaza sa incercuiasca trupele ruse si sa cucereasca o alta parte a regiunii Kursk.
Daca reusesc, fortele ucrainene vor putea fie sa se instaleze in zona tampon ruseasca de-a lungul frontierei, fie sa avanseze mai departe spre nord. Ucrainenii au transformat un razboi de uzura intr-un razboi de manevra printr-o invazie masiva surpriza pe care senatorul american Lindsey Graham a numit-o „indrazneata, stralucitoare si frumoasa”.
Incercand sa inteleaga razboiul Rusiei impotriva Ucrainei, cercetatorii cauta analogii istorice ale acestui razboi brutal. Pentru unii, confruntarea istovitoare din Donbas aminteste de luptele de pe Frontul de Vest din timpul Primului Razboi Mondial. Alti cercetatori sustin ca o analogie mai instructiva este lupta din Normandia in cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
Cand Ucraina a invins trupele ruse intr-o contraofensiva fulgeratoare in regiunea Harkov in 2022, analistii militari si-au amintit de batalia de la Saratoga din 1777.
Pentru a intelege ce a realizat Ucraina si ce mai poate realiza prin ofensiva de la Kursk, merita sa coboram mai in adanc in trecutul indepartat, scrie Glavcom. Trei analogii din epoca medievala si de la inceputul epocii moderne sunt deosebit de instructive.
Unul dintre obiectivele importante ale invadarii teritoriului unui inamic este umilirea acestuia. O invazie precum cea din Kursk demonstreaza ca inamicul (in acest caz, Rusia – n.r.) nu poate indeplini una dintre cele mai importante functii ale statului – asigurarea securitatii pe propriul teritoriu. Un inamic panicat si furios poate lua acum decizii pripite si contraproductive.
Ofensiva de la Kursk este astfel comparabila cu campania care a precedat batalia de la Crecy din 1346 din nordul Frantei in timpul lungului conflict cunoscut sub numele de Razboiul de o suta de ani. In timpul invaziilor engleze, francezii au folosit cu succes rabdarea strategica: Filip al VI-lea, regele Frantei, stia ca omologul sau englez, Eduard al III-lea, ii secatuia finantele cu expeditii costisitoare in Franta.
In ocaziile anterioare, Filip si-a depasit adversarul pastrand armata franceza pe campul de lupta, verificand miscarile lui Edward, dar fara a se angaja in lupta, fortandu-l pe regele englez sa se retraga in cele din urma, pe masura ce resursele sale se epuizau. Aceasta a fost o decizie inteleapta in Evul Mediu tarziu, cand comandantii individuali aveau un control redus asupra desfasurarii bataliilor odata ce acestea incepusera. Trei secole mai tarziu, strategul militar german Johann Jacobi von Walhausen a scris despre acest subiect: „Este mai bine sa epuizezi inamicul prin infometare, ambuscada sau frica decat prin batalii in care norocul este mai puternic decat virtutea sau arta”.
In vara anului 1346, Edward si-a adunat din nou resursele si a dorit o batalie. El i-a provocat pe francezi la lupta lansand o campanie de distrugeri ostentative de la Rouen la Paris, ocupand parcurile regale de vanatoare din afara orasului. Parisul a fost sufocat de refugiati. Regele francez a fost nevoit sa faca fata problemei ruperii contractului social, conform caruia el si nobilii sai trebuiau sa garanteze siguranta populatiei in schimbul dreptului lor la putere.
Ofensiva Ucrainei in regiunea Kursk submineaza increderea rusilor in securitatea si stabilitatea politica pe care presedintele rus Vladimir Putin le-ar fi garantat. Peste 120.000 de locuitori din Kursk au fost evacuati, dar regimul Putin incearca sa minimalizeze protestele publice fata de prima invazie straina in Rusia de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
Suparat, umilit si inspaimantat, Filip nu a dat un raspuns coerent si unitar la marsul agresiv al lui Edward in nordul Frantei. Noi cercetari arata ca Edward si oamenii sai cunosteau bine zona de langa Crecy, asa ca l-au atras in mod deliberat pe Filip acolo. Cand francezii si-au lansat in cele din urma atacul, in ciuda faptului ca englezii se aflau in pozitii pregatite, iar trupele franceze erau obosite si imprastiate, Filip a fost prins in capcana. Potrivit lui Jonathan Sampson, un istoric al Razboiului de o suta de ani, regele francez si-a asumat acest risc „pentru ca opinia publica a cerut-o”.
Batalia de la Crecy a fost o batalie importanta din timpul Razboiului de o suta de ani, care a avut loc la 26 august 1346 intre trupele engleze si franceze in apropierea orasului Crecy din Normandia Superioara. Batalia s-a incheiat cu victoria englezilor, iar istoricii militari o considera o etapa importanta in dezvoltarea tacticilor de lupta.
Filip a fost, de asemenea, condus de emotii puternice. Dupa cum spunea cronicarul din secolul al XIV-lea Jean Froissart, regele francez ii ura pe englezi „atat de mult incat nu putea refuza sa lupte”, indiferent daca batalia era decizia corecta la momentul respectiv.
La fel ca francezii la Crecy, armata rusa lupta acum in conditiile impuse de conducerea militara ucraineana. Putin nu a muscat inca momeala ucraineana. Contraatacurile rusesti au fost dezordonate si prost pregatite, reflectand furia si panica din Moscova. Daca armata rusa nu isi defineste clar obiectivul si nu actioneaza in mod organizat, nu va putea prelua initiativa.
Daca Ucraina reuseste sa isi continue ofensiva la Kursk, ar putea forta Rusia sa ia in considerare pierderile sale importante din sud-estul Ucrainei. Acest lucru ne aduce in minte analogia instructiva a conflictului de scurta durata dintre Suedia si Danemarca la sfarsitul Razboiului de treizeci de ani. Danemarca a participat la Razboiul de treizeci de ani, care a devastat o mare parte din ceea ce este acum Germania intre 1618 si 1648. Dominatia danezilor asupra stramtorilor strategice care leaga Marea Nordului de Marea Baltica a fost destul de neplacuta pentru Suedia, care a decis sa atace aceste stramtori in 1643. Armata suedeza si-a croit drum prin tinuturile germane pana in Holstein, de unde a atacat Jutlandul.
Acest atac, similar cu ofensiva surpriza a fortelor armate ruse de la Kursk, a fost impresionant si rapid pentru standardele din acea epoca. Pregatirea sa s-a desfasurat in atata secret incat, cu exceptia generalului suedez Lennart Thorstensson, ofiterii suedezi nu stiau incotro se indreapta. Unul dintre motivele pentru care armata suedeza s-a putut deplasa atat de rapid a fost faptul ca Thorstensson a ales rutele din timp, probabil dupa ce le-a cercetat in prealabil. Danezii nu au stiut ca Thorstensson se afla in nordul Germaniei pana cand armata suedeza nu i-a atacat. Inainte de a ataca regiunea Kursk, planificatorii militari ucraineni au petrecut doua luni cartografiind rutele cu ajutorul dronelor.
Suedezii nu au luptat pentru a cuceri si a detine teritoriul danez. In schimb, campania lor de succes le-a permis sa formuleze pretentii ridicate in timpul negocierilor. In cadrul tratatului de pace, Suedia a primit mai multe provincii din Norvegia controlata de danezi si scutirea de taxe de transport maritim in Marea Baltica pentru urmatorii 70 de ani. In mod similar, atacul Ucrainei asupra regiunii Kursk a avut loc intr-un moment in care aliatii puternici ai Ucrainei s-ar fi putut indoi de capacitatea acesteia de a lupta eficient.
Ucraina a dovedit ca poate invinge Rusia, ceea ce este esential pentru ajutorul viitor. Iar acum Ucraina poate schimba regiunea Kursk. Prin urmare, Rusia ar trebui sa faca concesii corespunzatoare in viitoarele negocieri. Sabotand teoria Kremlinului privind o victorie rusa inevitabila, ofensiva surpriza ajuta, de asemenea, Ucraina sa isi consolideze pozitia diplomatica alaturi de principalele puteri neutre, precum India.
Considerand ca acordarea unei asistente militare excesive Ucrainei ar duce la o escaladare a conflictului, Washingtonul nu a permis Kievului sa foloseasca rachetele furnizate de Statele Unite si Regatul Unit pentru a ataca obiective militare ruse indepartate, ci doar pentru a le indrepta impotriva fortelor de ocupatie de pe teritoriul ucrainean. Presedintele Volodimir Zelenski sustine ca lovitura de la Kursk infirma teoriile Casei Albe privind liniile rosii rusesti si potentialul lor de escaladare si ca restrictiile SUA ar trebui relaxate.
Cu toate acestea, potrivit Politico, reprezentantii administratiei americane refuza sa ridice interdictia privind loviturile asupra Rusiei dintr-un alt motiv: ei cred ca acest lucru ii va impiedica sa normalizeze relatiile cu Moscova dupa razboi. Spre deosebire de Zelenski, presedintele american Joe Biden se teme si el de riscul unui razboi nuclear.
Daca o invazie pe teritoriul unui inamic are obiectivele potrivite si este efectuata cu pregatire si talent, de obicei are succes. Cu toate acestea, operatiunea poate disparea daca acest succes nu este valorificat.
Ofensiva ucraineana din regiunea Kursk este similara invaziei indraznete a lui Eduard al III-lea in nordul Frantei, insa analogia nu este completa: Rusia nu numai ca a refuzat sa muste momeala si sa se retraga de pe linia frontului din Donbas, dar continua sa avanseze. Ca si in trecut, contextul militar este, de asemenea, adesea modelat de decizii politice. Ucraina si sustinatorii sai occidentali, in primul rand Statele Unite, trebuie sa faca compromisuri extreme. Razboaiele din trecut ofera avertismente amenintatoare.
