externe

Lege de inspiratie ruso-ungara, ratificata de presedintele Bulgariei. Acesta este considerat un apropiat al Moscovei

Presedintele bulgar Rumen Radev, apropiat al Moscovei, a semnat joi decretul ce permite unei legi controversate impotriva „propagandei” LGBT + sa intre in vigoare, ignorand astfel o cerere de veto a Consiliului Europei, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Seful statului si-a exprimat opinia cu privire la amendament, semnand un decret pentru a fi publicat” in Jurnalul Oficial, a anuntat presedintia bulgara intr-un comunicat.

Saptamana trecuta, Parlamentul bulgar a adoptat cu o larga majoritate o noua legislatie copiata dupa cele din Ungaria si Rusia si care interzice scolilor sa „incurajeze” orientarea sexuala „non-traditionala” si identitatea de gen „diferita de cea biologica”.

Noul amendament a provocat numeroase proteste: 70 de ONG-uri bulgare au cerut sefului statului sa faca uz de dreptul sau de veto pentru a impiedica punerea in aplicare a acestuia si 6.000 de persoane au semnat o petitie.

Au fost organizate doua manifestatii ce au reunit fiecare circa 200 de persoane si o noua reuniune este prevazuta sa aiba loc joi la Sofia impotriva acestui text, considerat de catre opozantii sai contrar legislatiei Uniunii Europene (UE), din care Bulgaria face parte.

Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului isi exprimase „profunda ingrijorare” si il indemnase pe Radev „sa nu semneze” legea, cerandu-le autoritatilor acestei tari din Balcani „sa combata discriminarea si retorica ostila la adresa persoanelor LGBT+, inclusiv odata cu apropierea alegerilor”.

El facea aluzie la campania electorala in curs in Bulgaria, tara ce traverseaza o grava criza politica si care, prea divizata pentru a gasi o majoritate care sa formeze un guvern stabil, organizeaza in aceasta toamna al saptelea rand de alegeri legislative din 2021 incoace.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Filiera Crin Antonescu – Dragos Dobrescu – Mircea Geoana. Vanghelie a fost si el cooptat, pe langa „Grupul de la Dubai si Monaco”, in campania lui Geoana

Campania lui Mircea Geoana pentru alegerile prezidentiale este coordonata de Rares Manescu, care la randul…

2 ore ago

Atentionare privind inundatiile pe Dunare. Care sunt punctele critice din Romania

Autoritatile supravegheaza atent sectorul romanesc al Dunarii, in contextul unei viituri care va determina cresterea…

2 ore ago

Un tanar a intrat in primaria din Curtea de Arges si a amenintat paznicii cu un briceag

Un tanar din judetul Arges a fost retinut de politisti, dupa ce a intrat in…

2 ore ago

Comercianti retinuti pentru vanzarea de pesticide expirate agricultorilor

Trei barbati din Buzau au fost retinuti dupa ce politistii au descoperit ca vindeau pesticide…

2 ore ago

Romgaz va lansa o emisiune de obligatiuni in euro

Principalul producator si furnizor de gaze naturale in Romania va lansa in curand o emisiune…

2 ore ago