politica

Legile justitiei, vot final la Senat. Serban Nicolae, triumfator: „Sa nu mai repete cineva propagandistic, cat se poate de gaunos, ca se instituie un control politic asupra Justitiei”

Plenul Senatului, in calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justitiei – Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). PNL a anuntat ca le va ataca din nou la Curtea Constitutionala.

Astfel, dupa punerea articolelor in acord cu deciziile CCR, Legea 303/2004 a fost adoptata cu 83 voturi „pentru” si 36 devoturi „impotriva”, iar Legea 304/2004 a fost adoptata cu 83 de voturi „pentru”, 35 de voturi „impotriva” si o abtinere. Legea 317/2004 a fost adoptata cu 82 de voturi „pentru”, 36 de voturi „impotriva” si o abtinere, precizeaza news.ro.

In urma amendamentelor adoptate, legile Justitiei nu au suferit modificari de fond fata de forma adoptata de Camera Deputatilor.

Liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, a cerut retragerea de pe ordinea de zi a celor trei legi ale justitiei, dar cererea a fost respinsa prin vot.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a spus va vota impotriva Legii 304/2004 privind organizarea judiciara si spune ca modificarile aduse acesteia nu sunt semnificative.

„(…) PNL s-a opus la dezbaterea precedenta, inainte de decizia Curtii. Modificarile care au intervenit sunt niste modificari care, din punctul de vede al PNL, nu sunt semnificative. Faptul ca sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie incepe sa functioneze in trei luni, nu in sase, cum era in textul initial (…) sunt niste mici brizbrizuri care nu schimba in niciun fel nici continutul legii, nici pozitia pe care PNL a avut-o si si-o mentine despre aceasta lege (…) PNL va vota impotriva acestei legi”, a spus Daniel Fenechiu.

De asemenea, senatorul PMP Dorin Badulescu a afirmat ca aceste legi scindeaza societatea si creeaza controverse, afirmand ca PMP va vota impotriva adoptarii celor trei legi ale justitiei.

“Legi de tipul celor pe care le avem acum in discutie sunt de natura sa scindeze societatea in doua. Sunt de natura sa creeze controverse, atata timp cat nu sunt sufficient dezbatute, intelese si modificate, cu atat mai mult cu cat si cuprind prevederi care nu sunt intocmai cu principiile unei societati din care astazi facem parte. Faptul ca acestei legi nu au avut un parcurs normal, au fost promovate printr-o comisie speciala, procedura a fost netransparenta si lipsita de dezbateri reale, efectiv, si consistente, mai ales ca este un domeniu sensibil (…) conduce la ideea ca se doreste promovarea lor cu orice pret, in ciuda faptului ca intr-un an Centenar, noi, romanii, ar trebui sa fim uniti, nu scindati (…) Sunt motive suficiente ca grupul PMP sa voteze impotriva acestui proiect de lege si a celorlalte proiecte”, a adaugat Dorin Badulescu.

Senatorul USR Mihai Gotiu spune ca formatiunea sa va vota impotriva legilor. „Vreau sa atrag atentia ca prin modificarile care s-au adus in urma reexaminarii s-a excedat solicitarea facuta de CCR atunci cand procurorii au fost trecuti de sub autoritatea ministrului Justitiei sub controlul ministrului Justitiei, lucru care lasa foarte larg deschisa usa abuzurilor. USR va vota impotriva”, a spus Mihai Gotiu.

Senatorul PSD Serban Nicolae a sustinut ca Legea 304/2004 privind organizarea judiciara contine toate elementele care sa asigure independenta magistratilor.

„As vrea sa fac o precizare foarte importanta, ca sa nu mai repete cineva propagandistic, cat se poate de gaunos, ca se instituie un control politic asupra Justitiei. Legea 304/2004 privind organizarea judiciara contine toate elementele care sa asigure independenta magistratilor, impartialitate in exercitarea actului de justitie, inavobilitatea judecatorilor si stabilitatea procurorilor. Nici pana astazi, din noiembrie, nimeni, nici de la Bruxelles, nici de la Bucuresti, nici din alt colt al lumii nu a putut sa faca dovada care anume text din propunerea legislativa ar pune sub control politic, ar afecta independenta in vreun fel a sistemului judiciar din Romania. Explicatia e foarte simpla – nu a putut identifica nimeni un text pentru ca el nu exista. Nu exista nimic in ceea ce priveste organizarea judiciara care sa rezulte din vointa politica de control a cuiva, cu atat mai mult cu cat alternanta la putere ar face, in modul cel mai rational si previzibil cu putinta, ca acest control politic sa fie exercitat de forte politice diferite. (…) Peste 90% din textele adoptate provin de la asociatiile profesionale ale magistratilor. Dezbaterile au avut loc cu transmisii in direct atat online, cat si transmise de posturile de televiziune. Dezbatere mai transparenta ca acum nu cred ca am mai avut cu prilejul altei propuneri legislative”, a sustinut el.

PNL a anuntat luni, dupa raportul final dat de comisia speciala care a modificat legile justitiei, ca le va ataca din nou la Curtea Constitutionala, acuzand ca sedinta comisiei a fost „sub imperiul grabei si al superficialitatii”.

Cele trei legi vor merge la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Decizii in lant: Si Franta si Germania permit Ucrainei sa loveasca Rusia cu rachetele cu raza lunga de actiune SCALP si Storm Shadow

Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…

4 ore ago

Turcia i-a interzis presedintelui Israelului sa ii survoleze spatiul aerian. Isaac Herzog nu a mai ajuns la summitul COP29 din Azerbaidjan

Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…

4 ore ago

Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

6 ore ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

7 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

7 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

8 ore ago