Leonardo da Vinci a invatat sa deseneze disecand cadavre
In 1480, Leonardo da Vinci a desenat doua studii anatomice ale craniului uman: unul taiat dintr-o parte in alta, celalalt de sus in jos. In ambele desene, o axa orizontala si una verticala converg la ceea ce el si contemporanii sai credeau ca este locul unde se afla sensus communis sau simtul comun. Potrivit ganditorilor antici, precum Platon si Hipocrate, sensus communis era punctul nevralgic al sufletului – placa de baza care anima corpul si genera cele cinci simturi.
Aceste studii, realizate pe cand da Vinci avea in jur de 37 de ani, marcheaza o perioada de formare in cariera sa de polimat. Nascut la inceputul Renasterii, el a crescut in jurul umanismului, o traditie intelectuala care isi baza intelegerea lumii pe textele supravietuitoare din antichitatea clasica. A fost o traditie pe care nu a imbratisat-o niciodata cu adevarat. Nu pentru ca nu era lipsit de interes, ci pentru ca el – care se autodescria sanza lettere sau „analfabet” – nu avea o intelegere solida a limbii latine. Incapabil sa aprofundeze textul grecesc si mai ales roman care ii obseda atat de mult pe colegii sai, educatia lui da Vinci a avut o abordare diferita si, in cele din urma, mai fructuoasa, transmite Big Think.
In loc sa se intoarca spre trecut pentru raspunsuri, el s-a intors pur si simplu spre el insusi – adica spre propriile observatii si experiente. Acest lucru nu numai ca i-a permis sa calculeze constanta gravitationala si sa inventeze parasuta, dar si sa creeze picturi la fel de realiste ca si Cina cea de Taina si Mona Lisa.
Anatomia unei capodopere
Arta lui da Vinci este deseori descrisa ca fiind realista, o caracteristica pe care a obtinut-o in parte prin utilizarea sfumato, cuvantul italian pentru „disparut” sau „evaporat”, o tehnica de mixare care creeaza tranzitii imperceptibile intre culorile deschise si cele inchise, rezultand imagini care par mai putin picturi si mai mult fotografii. La fel de importanta a fost si intelegerea anatomiei. Pentru a reproduce fidel corpul uman, da Vinci stia ca trebuie sa studieze nu numai reteaua de muschi ascunsa sub piele, ci si oasele si organele.
Da Vinci nu a devenit un pictor maestru peste noapte. Martin Clayton, seful departamentului de stampe si desene de la Royal Collection Trust de la Castelul Windsor (care detine cea mai mare colectie de desene da Vinci de pe planeta), descrie aceasta evolutie in cartea sa „Leonardo da Vinci: The Mechanics of Man”. Recunoscand „perfectiunea structurala, mecanica” a corpului, el stia ca fiecare parte a acestuia era cumva conectata cu restul. Doar ca nu stia exact cum.
Din nefericire, spune Clayton, „Leonardo nu a reusit sa ajunga foarte departe cu majoritatea acestor subiecte”.
Clayton scrie:
„Statutul sau era acela de mestesugar si, in mod nesurprinzator, a gasit cu greu material uman pentru disectie… Multe dintre primele observatii anatomice ale lui Leonardo s-au bazat astfel pe un amestec de intelepciune mostenita, disectie de animale si simple speculatii.”
Toate acestea s-au schimbat in iarna anului 1507-1508, cand da Vinci, entuziasmat, a primit permisiunea de a efectua prima sa autopsie. Nu avea sa fie si ultima. Doar un an mai tarziu, el a pretins ca a deschis mai mult de zece persoane. Pana la sfarsitul vietii sale, acest numar ajunsese la peste 30.
Cu cat mai multe autopsii efectua da Vinci, cu atat mai mult desenele sale se indepartau de predecesorii lor clasici. In timp ce vechii greci si romani studiau corpurile umane pentru a-si imagina forma ideala, da Vinci dorea sa isi descrie subiectii asa cum erau, asa cum ii proiectase natura. Aceste filozofii contradictorii s-au ciocnit in ceea ce a devenit una dintre cele mai faimoase lucrari ale lui da Vinci: Omul Vitruvian. O opera de stiinta si in egala masura o opera de arta, aceasta a fost inspirata de o remarca facuta de arhitectul roman Vitruvius in textul sau De Architectura:
„Partile templelor trebuie sa corespunda intre ele si cu intregul. Ombilicul este plasat in mod natural in centrul corpului uman si, daca la un om care sta intins cu fata in sus, cu mainile si picioarele intinse, pornind de la buric ca centru, se descrie un cerc, acesta ii va atinge degetele de la maini si de la picioare. Nu numai printr-un cerc se circumscrie astfel corpul uman, dupa cum se poate vedea daca il plasam in interiorul unui patrat. Caci daca masuram de la picioare pana la crestetul capului si apoi peste bratele complet intinse, gasim ca masura din urma este egala cu prima; astfel incat liniile in unghiuri drepte intre ele, care inconjoara figura, vor forma un patrat.”
Da Vinci nu a fost primul care a desenat un om vitruvian. Mai multi artisti renascentisti au incercat sa ilustreze imaginea descrisa de Vitruvius. Cu toate acestea, fiecare dintre ei a fost atat de preocupat sa urmeze indicatiile gresite ale arhitectului, incat „oamenii” lor au ajuns sa arate cu totul altceva decat uman. Reprezentarea lui Da Vinci este speciala prin faptul ca a inceput prin a desena o reprezentare anatomica precisa a corpului si apoi a adaptat patratul si cercul la acest corp, si nu invers.
Stiinta artei, arta stiintei
La o privire mai atenta, calitatile care au facut din Leonardo da Vinci un om de stiinta revolutionar par a fi aceleasi calitati care au facut din el un artist revolutionar. Dupa cum spune istoricul James Ackerman intr-un articol:
„El a fost un protosavant in sensul modern al ceea ce constituie stiinta, aducand in investigarea lumii naturale nu doar o imaginatie artistica extraordinara, care l-a condus la nenumarate descoperiri originale, ci si o pozitie intelectuala unica si idiosincratica care l-a ajutat sa ocoleasca blocajele mentale ale contemporanilor sai.”
