Letonia a demolat joi, la Riga, un monument ce dateaza din epoca sovietica, in conformitate cu legislatia modificata dupa invazia rusa asupra Ucrainei si in pofida protestelor minoritatii ruse din aceasta republica baltica, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Utilaje de demolare au fost utilizate pentru a distruge memorialul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, inalt de 79 de metri, monument care a devenit un loc de intalnire pentru sustinatorii Kremlinului din Letonia.
Letonia, la fel ca vecinii sai baltici Lituania si Estonia, face parte din Uniunea Europeana (UE) si din Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) si s-a pozitionat in mod ferm in sprijinul Ucrainei dupa declansarea invaziei ruse.
Monumentul a fost construit in perioada 1979-1985 pentru a omagia victoria armatei sovietice asupra Germaniei naziste. In fiecare an, mii de rusi din Letonia, care constituie circa 30% din populatia acestei tari, se aduna aici de 9 mai, pentru a marca victoria din 1945.
Insa majoritatea letonilor percep aceasta data ca fiind inceputul ocupatiei sovietice de aproape 50 de ani, care s-a incheiat in 1991.
Aproape toate monumentele si placile comemorative din epoca sovietica, cu exceptia celor situate in cimitire militare, au fost suprimate in 1991, insa monumentul de la Riga era protejat de un tratat din 1994 intre Republica Letoniei si Federatia Rusa.
In luna mai acest an, Parlamentul leton a votat pentru amendarea acestui tratat, ceea ce a privat monumentul de protectie juridica.
In 1997, un grup de militanti a incercat sa demoleze monumentul cu dinamita, insa explozibilul s-a declansat prematur, ucigand trei persoane.
Dezbaterile asupra demontarii acestui monument au fost reluate imediat dupa declansarea invaziei ruse asupra Ucrainei, in special dupa descoperirea gropilor comune de la Bucea, langa Kiev.
Numirea de catre presedintele ales Donald Trump a lui Robert F. Kennedy Jr la conducerea…
Cel mai mare coral cunoscut din lume, vizibil din spatiu, a fost descoperit in apele…
Alianta Nationala Crestina (ANC) trimite in cursa doi candidati pentru Senat si sase pentru Camera…
Colosseumul din Roma a fost martorul unor batalii istorice, cu multimi imbracate in togi care…
Jandarmeria a anuntat, sambata dimineata, ce masuri au fost dispuse dupa meciul Romania - Kosovo.…
Petruta Le Roy, o femeie care a trecut prin suferinte inimaginabile, este astazi o campioana…