CNS Cartel ALFA cere premierului Sorin Grindeanu sa ii demita pe Lia Olguta Vasilescu, ministrul Muncii, si pe Gabriel Petrea, ministrul Consultarii Publice si Dialogului Social.
Reprezentantii sindicatului spun ca motivul este „modul defectuos si incompetenta cu care au abordat elaborarea proiectului legii salarizarii unitare si consultarea cu partenerii sociali”, potrivit unui comunicat de presa.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, transmite intr-o scrisoare adresata Guvernului ca „proiectele de lege trebuie atent analizate, discutate si agreate cu toate partile implicate”, dar ca membrii guvernului actual actioneaza „exact de aceeasi maniera precum Guvernul Boc, care a impus legi cu efecte care s-au dovedit dezastruoase, in baza unei proceduri care a exclus dialogul cu partnerii sociali. Costurile, sociale si economice si chiar politice ale acestei abordari le-am putut constata ulterior cu totii”.
Acesta precizeaza ca Guvernul trebuie sa apeleze la experienta sindicatelor pentru a o analiza aprofundata a aspectelor privind eliminarea discrepantelor salariale, echivalarea functiilor intre sectoarele de activitate si definirea principiilor legii in mod corect, „astfel incat rezultatul sa fie o lege clara, echitabila si durabila”.
„Cu toate acestea, dupa aproape trei luni de la initierea ei (a legii salarizarii-n.red.), inca nu avem un draft al proiectului de lege, consultarile s-au facut numai in cateva sectoare si numai pe grila lor, aceste consultari fiind, in cel mai bun scenariu, o caricatura.
Nu se poate realiza o dezbatere transparenta doar cu promisiuni si pe bajbaite, cu fragmente de anexe prezentate fugitiv si disparat, apoi confiscate”, continua Hossu.
In plus, acesta se plange de faptul ca proiectul legii salarizarii unitare va fi prezentat in parlament ca initiativa legislativa a unor parlamentari PSD.
„Acest demers este o sfidare din partea ministrilor muncii si dialogului social la adresa partenerilor sociali si practic dezvaluie cu claritate scopul avut de reprezentantii guvernului de la bun inceput: eludarea cu totul a dialogului social si a unei dezbateri publice serioase si aplicate”, continua liderul sindical.
El precizeaza ca se doreste transformarea unei initiative guvernamentale, care implica responsabilitatea unui proces legislativ transparent (punerea spre consultare pe site timp de 10 zile, avizarea in Comisia de Dialog Social, avizarea in Consiliul Economic si Social), intr-o initiativa parlamentara.
„Procedura parlamentara pentru adoptarea legii este corecta, insa CONSTRUCTIA legii trebuie realizata acolo unde se afla expertiza. Proiectul legii salarizarii unitare este un proiect de lege de fond tehnica. Expertiza, ca si accesul la bazele de date se afla preponderent la guvern si in special la nivelul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale si a Ministerului Finantelor Publice. Aici sunt datele necesare pentru elaborarea unei legi corecte si echitabile pentru intreg sistemul si nu la Parlament, unde se pot face cel mult corectii punctuale”, se mai arata in document.
In concluzie, spune Hossu, aceasta abordare are o singura explicatie: „NU se doreste realizarea unei legi a salarizarii unitare, care sa elimine discrepantele din sistem, ci o lege care sa conserve anumite privilegii”.
Astfel, pe langa demisiile celor doi ministri, sindicatul mai cere si deblocarea transmiterii proiectului de lege a salarizarii unitare si continuarea dialogului social la nivel de ministere si in special la nivelul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…