In conditiile in care temperaturile cresc in Europa de doua ori mai mult decat media globala, incapacitatea factorilor de decizie de a tine pasul cu fenomenele meteorologice extreme tot mai frecvente ar putea avea in curand consecinte „catastrofale”, avertizeaza Agentia Europeana de Mediu (AEM) intr-un nou raport, in timp ce executivul UE se pregateste sa prezinte un plan de rezistenta la schimbarile climatice, relateaza Euronews.
In prima sa evaluare detaliata a riscurilor climatice, agentia UE cu sediul la Copenhaga a analizat in detaliu frecventa si intensitatea secetei, a valurilor de caldura si a altor fenomene meteorologice si a concluzionat ca exista o amenintare clara la adresa vietii, a mijloacelor de trai si a economiei in general.
„Caldura extrema, candva relativ rara, devine tot mai frecventa, in timp ce modelele de precipitatii se schimba. Ploile torentiale si alte precipitatii extreme sunt din ce in ce mai severe, iar in ultimii ani au avut loc inundatii catastrofale in diverse regiuni”, avertizeaza AEM in raportul sau.
Directorul executiv al AEM, Leena Yla-Monononen, a reamintit ca 2023 a fost „cu o marja uriasa” cel mai cald an de la inceputul inregistrarilor si, probabil, din ultimii 100.000 de ani. Luna trecuta, temperatura medie globala a depasit pragul stabilit in Acordul de la Paris, de 1,5 grade peste nivelurile preindustriale.
„Asadar, aceasta este noua normalitate si ar trebui sa fie, de asemenea, semnalul de alarma – ultimul semnal de alarma”, a declarat Yla-Mononen.
Raportul de 425 de pagini analizeaza impactul cresterii temperaturilor medii asupra securitatii apei, productiei alimentare, sanatatii, cererii de energie, ecosistemelor marine si de coasta, precum si asupra zonelor urbane. Raportul identifica principalele efecte prezente si viitoare, de la inundatii pe scara larga, asa cum s-a intamplat in UE in ultimii ani, pana la seceta prelungita, cea care afecteaza in prezent Spania reflectand amenintarea speciala cu care se confrunta sudul Europei.
De asemenea, este nevoie de mai multa atentie si de investigatii suplimentare cu privire la impactul schimbarilor climatice asupra rezervoarelor naturale de dioxid de carbon, la schimbarile in distributia faunei salbatice si la speciile invazive. „In prezent, sudul Europei este suficient de cald pentru ca tantarii sa poata transmite boli tropicale, inclusiv dengue si chikungunya, iar in ultimii ani au aparut mai multe focare”, noteaza autorii.
Vicepresedintele Kamala Harris este pe cale sa castige la limita alegerile prezidentiale din 2024, potrivit…
Donald Trump a incercat miercuri sa exploateze o gafa facuta de Joe Biden cu privire…
Iranul a amenintat ca va raspunde la recenta lovitura a Israelului asupra unor facilitati militare…
O femeie din New York si doi copii, inclusiv un bebelus, au murit dupa ce…
Dumitru Andresoi, cel mai mare crescator de ovine din Romania si presedintele Asociatiei Crescatorilor de…
Potrivit unui sondaj realizat de The Washington Post si Schar School, locuitorii statelor swing se…