Liderii MAGA sustin ca „au glumit” afirmand ca Proiectul 2025, care vizeaza transformarea SUA intr-o dictatura fascista, va fi implementat in al doilea mandat al lui Trump

externe

Proiectul 2025, Steve Bannon, Donald Trump

Mai multi lideri MAGA s-au laudat ca pot admite in sfarsit ca Proiectul 2025 este pe „ordinea de zi” atunci cand Donald Trump va reveni la Casa Alba anul viitor.

Steve Bannon, fostul strateg-sef al lui Trump la Casa Alba, care a iesit din inchisoare cu doar cateva zile inainte de alegeri, a participat miercuri la podcastul sau War Room unde a afirmat ca „Proiectul 2025 este pe ordinea de zi” pentru al doilea mandat al fostului presedinte, tinand ulterior sa precizeze ca „a glumit”, precizeaza cotidianul britanic The Independent.

Bannon a citat o postare pe retelele sociale a activistului conservator Matt Walsh, care i-a provocat pe sustinatorii lui Kamala Harris cu privire la proiectul dreptei.

„Acum ca alegerile s-au incheiat, cred ca putem spune in sfarsit ca da, de fapt, Proiectul 2025 este agenda”, a postat Walsh pe X intr-o incercare probabila de a-si scoate din sarite adversarii politici.

„Matt Walsh, cred eu, este un tip foarte inteligent si amuzant”, a declarat Bannon in podcastul sau. „Acum ca alegerile s-au incheiat, cred ca putem spune in sfarsit ca, da, de fapt, Proiectul 2025 este agenda”.

Alte figuri MAGA s-au alaturat acestei practici. Presedintele Partidului Republican din comitatul Tarrant din Texas, Bo French, a declarat intr-o postare pe X: „Deci, putem admite acum ca vom implementa Proiectul 2025?” Republicanul, care a fost criticat pentru insultele homofobe la adresa adversarilor sai politici, a primit reactii negative pentru postare, desi a sustinut ulterior ca „a fost o gluma”.

Comentatorul conservator si YouTuber Benny Johnson a postat, de asemenea: „Este onoarea mea sa va informez pe toti ca Proiectul 2025 a fost real tot timpul”. Postarea sa a avut un raspuns mixt. Un alt sustinator al lui Trump a spus: „Opriti-va. Va avertizez pe toti sa nu-i mai antagonizati. Opriti-va.”

Proiectul 2025, un plan de 900 de pagini elaborat de fosti consilieri ai lui Trump si aprobat de un puternic think tank de dreapta, a fost considerat de mult timp o foaie de parcurs pentru a doua administratie a lui Trump.

Proiectul, condus de Heritage Foundation si de mai mult de o duzina de fosti functionari ai administratiei Trump, este in esenta o lista de dorinte pentru urmatoarea administratie republicana, cu planuri de extindere a autoritatii executive, de inlocuire a functionarilor publici cu persoane numite pe criterii ideologice, de distrugere a dreptului la avort si de impunere a unei agende anti-imigranti, printre alte politici.

Harris a avertizat in mod repetat impotriva ambitiilor Proiectului 2025 in timpul campaniei sale prezidentiale. „Va vine sa credeti ca au pus chestia asta in scris? Cititi-l. Are 900 de pagini”, a spus ea la un miting in aceasta vara.

In ciuda legaturilor sale evidente cu proiectul – autorii acestuia provenind de la Casa Alba a lui Trump si legaturile stranse ale Partidului Republican cu grupul care l-a lansat – Trump a incercat in mod repetat sa se distanteze de plan in timpul campaniei, sustinand ca nu stie „nimic” despre el sau „cine se afla in spatele lui”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: