Liderul AUR, Claudiu Tarziu, sustine ca introducerea dreptului la avort in Carta UE ar fi „oroare fara margini”, decisa de „o majoritate de scelerati”
Unul dintre fondatorii partidului AUR si candidat la alegerile europarlamentare din partea acestei formatiuni politice, Claudiu Tarziu, a numit introducerea dreptului la avort in Carta drepturilor fundamentale ale UE”o oroare fara margini” si ”un pseudo-drept” decis de ”o majoritate de scelerati”.
Declaratia lui Tarziu vine in contextul in care Romania este de mai multi ani pe primul loc in UE la numarul mamelor minore mai mici de 15 ani. In Romania, din 959 de unitati medicale publice si private din Romania, doar 66 accepta sa faca intreruperi de sarcina.
„O oroare fara margini a fost votata de 336 de nesabuiti ai extremei-stangi si asa-zis liberali. Din partea Romaniei, reprezentantii PSD, USR si REPER au fost cei care s-au declarat favorabili unei asemenea marsavii”, a sustinut Claudiu Tarziu, citat de Info Sud-Est.
„Dupa introducerea de catre Franta, in propria Constitutie a pseudo-dreptului la avort, adica la ucidere, avem parte de inca o majoritate de scelerati, de aceasta data la nivel european, care actioneaza pe acelasi calapod”, a mai adaugat candidatul AUR la europarlamentare.
Reamintim ca Parlamentul European a votat in favoarea includerii accesului la avort in Carta drepturilor fundamentale a UE. Propunerea a fost aprobata cu 336 de voturi pentru si 163 impotriva, iar sprijinul a venit in principal din partea membrilor de stanga si de centru.