Presedintele Kazahstanului, Kasim-Jomart Takaev, a declarat luni ca revoltele insotite de violente care au zdruncinat tara de la inceputul anului au fost o „tentativa de lovitura de stat” comisa de „combatanti inarmati”, asigurand totodata ca fortele sale nu ar trage „niciodata” impotriva unor manifestanti pasnici, relateaza AFP, citata de Agerpres.
„Grupuri de combatanti inarmati, care asteptau momentul, au intrat in actiune. Obiectivul lor principal s-a manifestat clar. Este vorba de o tentativa de lovitura de stat”, a indicat Tokaev in cursul unei reuniuni in format de videoconferinta cu sefii de stat ai tarilor membre din Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva (OTSC), intre care si presedintele rus Vladimir Putin.
Trupele din cadrul Fortelor colective de mentinere a pacii ale OTSC – dintre care cea mai mare parte apartin Rusiei – pe care Tokaev le-a chemat in ajutor in data de 5 ianuarie pe fondul revoltelor izbucnite la 2 ianuarie in vestul tarii si care s-au extins apoi in alte regiuni, in special la Almati, se vor retrage „in curand”, a adaugat el.
„Nu am folosit niciodata si nici nu vom utiliza forta militara impotriva manifestantilor pasnici”, a afirmat Tokaev.
Presedintele kazah a precizat ca 2.030 de militari au fost desfasurati in cadrul misiunii de mentinere a pacii a OTSC, dupa ce a cerut ajutor acestei organizatii, controlate de Moscova si care reuneste sase foste republici ex-sovietice.
Potrivit presedintelui kazah, forte „teroriste” organizate, incluzand atat „islamisti”, cat si „criminali”, „hoti” si „borfasi de rand” au profitat de o miscare de contestare aparuta dupa cresterea pretului la gazul lichefiat pentru a incerca sa rastoarne puterea.
„Am reusit sa preluam controlul asupra situatiei”, a asigurat el.
Deocamdata, singurul „terorist” aratat pe toate canalele televiziunii de stat kazahe in weekend, cu un chip insangerat si urme de tortura, s-a dovedit a fi un pianist de jazz din Kargazstan, venit in turneu in data de 2 ianuarie in Kazahstan, relateaza portalul independent Meduza.io.
In urma protestelor autoritatilor din Kargazstan, muzicianul de jazz kargaz, Vihram Ruzahunov, care a fost retinut in Kazahstan sub acuzatia de participare la proteste, a fost eliberat din arest, a relatat luni dimineata Interfax, citand surse din cadrul Comitetului de stat pentru securitatea nationala (KNB, succesorul KGB-ului local) din Kargazstan.
Posturile publice de televiziune Qazaqstan si Khabar-24 sustineau ca acesta este un terorist, care a venit din Kargazstan pentru suma de 90.000 de tenge, pentru a participa la proteste.
Anterior eliberarea muzicianului kargaz fusese anuntata de ziarul „Vecerni Biskek”.
Ministerul Justitiei din Kargazstan a cerut autoritatilor kazahe deschiderea unei anchete oficiale privind torturarea lui Ruzahunov.
Un miting de sustinere a muzicianului a avut loc duminica in fata ambasadei Kazahstanului din Biskek, capitala kargaza. Participantilor li s-a alaturat, potrivit Meduza.io, seful Comitetului pentru Securitatea Nationala din Kargazstan, Kamcibek Tasiev, care a spus ca „vecinii nostri ar trebui sa-si schimbe retorica, este incorect ca ei sa ne acuze cetatenii de terorism”.
Kargastan a trimis trupe in Kazahstan in cadrul Fortei multinationale de mentinere a pacii, alaturi de Rusia, Belarus, Armenia si Tadjikistan.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…