Lituania, cea mai dura reactie fata de Rusia. Il expulzeaza pe ambasadorul Rusiei ca urmare a masacrului de la Bucea

externe

Lituania i-a cerut luni ambasadorului Rusiei la Vilnius sa paraseasca tara, a anuntat ministrul de Externe lituanian.

„Ambasadorului rus i s-a cerut sa plece din Lituania. Lituania este pe deplin solidara cu Ucraina si poporul ucrainean care sunt victime ale agresiunii fara precedent a Rusiei”, a scris ministrul de Externe Gabrielius Landsbergis pe Twitter.

De asemenea, ambasadorul Lituaniei in Ucraina va reveni la Kiev, relateaza agentiile internationale de presa.

„Ca raspuns la agresiunea militara a Rusiei contra Ucrainei suverane si la atrocitatile fortelor armate ruse in diverse orase ucrainene ocupate, inclusiv la masacrul oribil de la Bucha, guvernul lituanian a decis sa reduca reprezentarea diplomatica si ambasadorul Federatiei Ruse va trebui sa paraseasca Lituania”, a spus seful diplomatiei lituaniene.

Letonia a anuntat la randul ei ca va lua masuri in ceea ce priveste legaturile sale diplomatice cu Rusia, fara a oferi insa detalii specifice.

Ministrul ucrainean al apararii, Oleksi Reznikov, a amenintat luni Rusia cu represalii dupa masacrul de la Bucea, afirmand pe Facebook ca „acest rau pur si simplu nu poate ramane nepedepsit”, transmite dpa.

Presa din Ucraina a relatat ca in orasul Bucea, din regiunea Kiev, au fost gasite dupa retragerea fortelor ruse 340 de cadavre.

Imaginile cu civilii ucisi lasati pe strazi au revoltat opinia publica internationala. Ucrainenii au afirmat ca aceste crime au fost comise de rusi, dar Moscova a respins „categoric” acuzatiile prin purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Reznikov a comparat actiunile armatei ruse cu cele ale SS, organizatia paramilitara nazista din Germania lui Adolf Hitler, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Comisia de Ancheta a Rusiei a anuntat ca investigheaza raspandirea de „stiri false” despre uciderea civililor. Anchetatorul-sef Aleksandr Bastirkin a ordonat institutiei sa evalueze din punct de vedere penal „provocarea din partea Ucrainei”; calomnierea armatei ruse constituie o infractiune conform legislatiei nationale.

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a cerut luni ca militarii rusi care au participat la masacrul de la Bucea sa fie judecati pentru crime de razboi. „Astazi este clar ca exista dovezi privind crime de razboi, armata rusa este cea care se afla la Bucea”, a declarat el postului de radio France Inter. „Justitia internationala trebuie sa se ocupe de asta si cei care au comis aceste crime trebuie sa raspunda pentru ele”, a adaugat Macron.

Premierul Regatului Unit, Boris Johnson, a avertizat de asemenea ca „nu vom avea liniste atat timp cat nu se face dreptate”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: