Consiliul Europei a cerut luni Poloniei, intr-un comunicat, sa ia masuri concrete pentru a combate mai intens coruptia functionarilor sai, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Potrivit unui sondaj realizat pentru Eurobarometrul institutiilor europene in 2017, ‘58% dintre polonezi apreciau ca fenomenul coruptiei este unul generalizat si se manifesta inclusiv in randul politicienilor si politiei’, detaliaza raportul publicat de Grupul Statelor impotriva Coruptiei (GRECO), unul dintre organismele Consiliului Europei.
Ca recomandari principale, GRECO ii cere Varsoviei sa includa printre ‘prioritatile sale absolute’ crearea unui sistem ‘de angajare, de promovare si concediere pentru toate cadrele superioare din politie si vami’, sistem care sa fie fondat pe ‘criterii de obiectivitate, de merit si de proceduri transparente’. Raportul deplange un ‘fenomen persistent de influenta politica asupra activitatilor politiei’, in timp ce functionarii polonezi sunt ‘numiti si demisi din functiile lor in mod discretionar’.
Expertii europeni noteaza, de asemenea, ca nu exista ‘reguli specifice si clare relativ la cadourile facute inaltilor functionari (…): oamenii au relativ putine cunostinte in ceea ce priveste cadourile si avantajele acceptabile sau interzise’.
De asemenea, Biroul Anticoruptie al Poloniei, care publica in fiecare an un raport de activitate, ‘nu ar verifica decat circa 1% din declaratiile pe care le primeste si ar actiona mai ales pe baza unor acuzatii publice in mass-media’, denunta GRECO, format din 48 de state europene si din SUA. GRECO se declara ‘preocupat de independenta acestui Birou’, plasat ‘sub autoritatea premierului si al unui ministru de legatura’.
Organizatiile societatii civile si mass-media poloneze se declara ingrijorate de ‘punerea in discutie a activitatii lor, a limitarilor libertatii de exprimare si a presiunilor exercitate asupra mass-media private’. Potrivit acestora, multi jurnalisti ‘au fost demisi sau obligati sa-si dea demisia’, subliniaza organizatia paneuropeana. Aceasta invita autoritatile poloneze ‘sa-i prezinte un raport asupra masurilor adoptate pentru a pune in aplicare recomandarile inainte de 30 iunie 2020’, pentru ca ea sa le evalueze.
Polonia, membra a GRECO din 1999, a fost deja evaluata in patru randuri. Expertii europeni saluta cu toate acestea unele progrese, printre care punerea in aplicare a unui ‘program anti-coruptie pentru 2018-2020’ si ‘o ameliorare a transparentei in interactiunea cu lobby-urile’.
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…
Moartea afaceristului Silviu Prigoana a lasat in urma o multime de intrebari fara raspuns. Printre…