Guvernul austriac a anuntat sambata o noua izolare partiala, cu impunerea unei interdictii de circulatie si inchiderea restaurantelor, hotelurilor, institutiilor culturale si sportive, in incercarea de a opri al doilea val al pandemiei de COVID-19, transmit agentiile internationale de presa.
„O a doua izolare va fi in vigoare de marti pana la sfarsitul lunii noiembrie”, a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz intr-o conferinta de presa la Viena.
Va fi interzisa iesirea din case intre orele 20:00 si 06:00, iar intalnirile private vor fi limitate la maximum doua familii, a spus el, avertizand ca viata sociala va fi afectata „dramatic”.
Dincolo de inchiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau piscinelor, toate evenimentele, cu exceptia inmormantarilor, sunt anulate, inclusiv nuntile, petrecerile de ziua de nastere si targurile de Craciun, o traditie care atrage de obicei milioane de vizitatori in fiecare an in tara, scrie AFP, citata de Agerpres.
Fanilor li se interzice participarea la evenimente sportive de nivel inalt, iar sporturile la nivel de amatori nu pot avea loc decat in exterior si fara contact fizic.
Spre deosebire de masurile din primavara, scolile si cresele vor ramane deschise, la fel si magazinele si saloanele de coafura si frizeriile. In cazul liceelor si universitatilor, cursurile se vor desfasura online, in timp ce telemunca este puternic incurajata.
Masurile trebuie aprobate de parlament duminica si interdictia de circulatie trebuie reaprobata de parlament la fiecare 10 zile, scrie DPA.
Austria, care a fost relativ crutata de primul val, inregistreaza o explozie a numarului infectiilor in ultimele saptamani.
Tara de 8,8 milioane de locuitori inregistreaza acum peste 5.000 de cazuri zilnice, fata de numai 1.000 la inceputul lunii octombrie, iar spitalele inregistreaza un aflux din ce in ce mai mare de pacienti. De asemenea, a contabilizat 1.109 decese de la izbucnirea pandemiei.
Sambata, Austria a raportat 5.349 de cazuri noi in in ultimele 24 de ore, dupa ce a anuntat vineri un record de 5.627.
„Daca nu actionam acum, capacitatile de terapie intensiva vor fi saturate”, a avertizat cancelarul care nu prevede o inversare a tendintei inainte de „cel mult 7 pana la 14 zile”.
El a spus anterior ca doreste sa „faca totul pentru a evita o noua izolare”, dupa restrictiile din primavara care au impins economia in recesiune, dar a trebuit sa se hotarasca la aceste noi masuri in fata deteriorarii rapide a situatiei sanitare.
Companiile de catering si turism au deplans imediat aceste noi masuri, cerand ajutor financiar, dar resemnarea pare sa domine in randul populatiei.
Potrivit Reuters, companiile obligate sa inchida vor primi ajutor in valoare de 80% din vanzarile lor cu un an mai devreme.
Sebastian Kurz a spus ca spera sa se revina la o viata mai normala si la „mai multa libertate” in decembrie, avand in vedere sarbatorile de la sfarsitul anului.
Masurile luate de Austria seamana foarte mult cu cele stabilite de Germania vecina, care are mai putin de jumatate din infectia sa, conform datelor Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC), scrie Reuters. In ultimele doua saptamani, Austria a inregistrat aproximativ tot atatea cazuri ca si Marea Britanie sau Italia, tari cu populatii de aproximativ 60 de milioane de locuitori, conform datelor ECDC. Iar in ultima saptamana a existat o accelerare rapida, cu un salt de 26% de joi pana vineri.
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Discursul recent al lui Putin despre „noua ordine mondiala” la Clubul International de Discutii Valdai…
Prim-ministrul Croatiei l-a demis vineri devreme pe ministrul Sanatatii, Vili Beros, deoarece ministrul a fost…