Lovitura de stat din 1930: „restauratia“ prin care Carol al II-lea a distrus democratia in Romania. Rolul lui Maniu in lovitura neconstitutionala din 6-7 iunie

Matei Udrea | 31 mai 2024

Denumita impropriu „restauratie“, lovitura de stat din 6-7 iunie 1930, prin care Mihai, regele legitim al Romaniei, a fost rasturnat de la putere de tatal sau, Carol Caraiman – devenit astfel regele Carol al II-lea –, reprezinta momentul-cheie in distrugerea democratiei romanesti pentru urmatorii 60 de ani. Cazul a fost amplu studiat si dezbatut de istorici romani, dar si straini, insa catre publicul larg informatiile acestei afaceri au razbatut, pana azi, cu mare greutate.

Perioada comunista (1945-1990) a ocultat complet tot ce era legat de monarhie, in timp ce, dupa Revolutia din 1989, tema a ramas in continuare slab ori eronat interpretata la nivelul publicului larg din cauza implicarii lui Iuliu Maniu – un simbol al rezistentei anticomuniste – in afacerea „restauratiei“.

Povestea incepe in 1925, cand printul Carol, fiul regelui Ferdinand, renunta public la succesiune si pleaca din tara. Este a doua oara cand Carol face acest gest si comportamentul sau, imatur si nedemn de un succesor la tron, pune capat rabdarii elitelor politice ale Romaniei interbelice.

Sedinta din 4 ianuarie 1926: plenul reunit al Parlamentului Romaniei ia act de scrisoarea prin care Carol renunta definitiv si irevocabil la titlul de print si la orice drept de a mai revendica tronul. Este scos din linia dinastica de regele Ferdinand si Mihai este proclamat noul mostenitor al tronului

Pe 4 ianuarie 1926, in plenul reunit al Parlamentului, este citita declaratia trimisa de Carol de la Milano. Mesajul este dincolo de orice echivoc:

„Act de renuntare la drepturile si prerogativele de membru al Familiei domnitoare si de Principe Mostenitor al Romaniei!

Declar, prin prezentul act, ca renunt in mod irevocabil la toate drepturile, titlurile si prerogativele de care, in virtutea Constitutiei si Statutului familiei regale, m-am bucurat pana acum, in calitatea mea de Print Mostenitor al Romaniei si de membru al familiei regale.

Renunt, in acelasi timp, la drepturile ce mi-ar reveni prin legile tarii asupra fiului meu (Mihai – n. red.) si asupra averii sale.

Declar, in afara de aceasta, ca nu voi avea nicio pretentie asupra drepturilor la care am renuntat in mod liber si din proprie initiativa, si ma angajez pentru binele tuturor sa nu ma reintorc in tara timp de 10 ani si, dupa expirarea acestui termen, sa nu revin fara autorizatia Suveranului.

Milano, 28 decembrie 1925.

Semnat: Carol, print al Romaniei“.

Imediat dupa citirea acestui act in care fiul regelui Ferdinand renunta definitiv si fara echivoc la dreptul sau de a mosteni tronul, in Parlamentul Romaniei este citita declarata solemna a suveranului aflat pe tron:

„Domnilor deputati,

Este o profunda durere ca trebuie sa constat ca pentru a treia oara de cand se gaseste la varsta de barbat, Alteta Sa Regala, printul Carol, nu vrea sa indeplineasca marile indatoriri care ii incumba in calitatea sa de Print Mostenitor si ca printr-o decizie irevocabila el cere sa fie eliberat de aceasta misiune.

In fata acestei decizii, si patruns de grija viitorului tarii si a intereselor permanente ale Coroanei, care sunt legate de el intr-un mod atat de indestructibil, ma simt obligat sa va supun actul de renuntare la Tron a Altetei Sale Regale, printul Carol, cerandu-va sa acceptati renuntarea sa, asa cum am acceptat-o eu insumi, si sa constatati ca Alteta Sa Regala, printul Carol, a renuntat in mod definitiv si la titlurile de care se bucura pana in prezent in virtutea Constitutiei si a Statutului familiei regale, in calitatea sa de Print Mostenitor al Romaniei si de membru al Familiei domnitoare.

Semnat: Ferdinand“.

Al treilea si ultimul pas constitutional este si cel mai scurt: desemnarea lui Mihai (la acest moment in varsta de numai 4 ani si 3 luni) drept print mostenitor. In fata plenului reunit al Parlamentului este citita proclamatia regelui Ferdinand:

„Domnilor deputati!

Ca o consecinta naturala a acceptarii renuntarii la succesiune a Altetei Sale Regale Printul Carol, va mai cer sa recunoasteti ca succesiunea la Tron a Romaniei revine de drept Altetei Sale Regale Printul Mihai, descendentul direct si legitim, in ordinea primogeniturii masculine a Dinastiei domnitoare.

Semnat: Ferdinand“.

Prin urmare, la capatul sedintei parlamentare din 4 ianuarie 1926, pentru Carol inceteaza calitatea de print mostenitor si orice drept constitutional de a mai accede la tronul Romaniei. Din acest motiv, tot ceea ce va urma va fi in afara cadrului constitutional, iar evenimentele consemnate patru ani si jumatate mai tarziu vor reprezenta – in ciuda tuturor acrobatiilor stilistice si logice ale vremii – o lovitura de stat si nu o „restauratie“. In primul rand, trebuie mentionata folosirea improprie a termenului, deoarece „a restaura“ inseamna a readuce la starea initiala un obiect sau o situatie de fapt. Ori, aducerea pe tron a lui Carol Caraiman nu a fost o „restauratie“ din simplul motiv ca el nu mai fusese niciodata rege!

Blestemul: regele Ferdinand si premierul Bratianu mor rapid in 1927, la doar 62 si, respectiv, 63 de ani. Romania ramane fara principalii piloni care sustineau statul si Carol, exilat la Paris, incepe sa spere din nou ca va reveni la putere

Exista doua tipuri de motive pentru care printul Carol renunta la tron la sfarsitul lui 1925.

Cele oficiale, invocate de Carol, sunt unele sentimentale, politice si de onoare. El refuza sa se desparta de Elena Lupescu, iubita sa. In acelasi timp, il acuza pe liderul liberal Ionel Bratianu de autoritarism – Carol vorbeste despre o „dictatura“ a liberalilor. In sfarsit, el isi acuza mama, pe regina Maria, de infidelitate fata de regele Ferdinand. Toate trei motivele invocate sunt reale, dar numai primul are un rol, de fapt, in renuntarea lui Carol.

Liderul liberal Bratianu i-a cerut Elenei Lupescu sa paraseasca tara, iar printul transforma incidentul intr-o incercare a politicianului de a-i rupe legatura sentimentala. Carol, care sufera de priapism, este dependent sexual si psihologic de amanta sa. Insa si mai mult decat atat, Elena Lupescu reprezinta un element-cheie in afacerile de coruptie in care e bagat printul – si acest lucru neinvocat de Carol reprezinta un factor decisiv in decizia acestuia de a renunta la tron.

Unul din motivele puternice pentru care Carol a plecat din tara a fost incercarea lui Bratianu de a o indeparta pe Elena Lupescu (dreapta) din preajma printului mostenitor. Elena Lupescu era nu doar iubita lui Carol, dar si om-cheie in afacerile de coruptie ale acestuia

Ionel Bratianu este, intr-adevar, stapanul absolut al scenei politice romanesti. Dar Carol il acuza de acest lucru nu pentru ca iubeste democratia, ci pentru ca vrea sa-i ia locul (lucru care se va si intampla incepand din 1930).

In sfarsit, despre legatura amoroasa extraconjugala a reginei Maria cu printul Barbu Stirbey stie toata tara de 15 ani, asa ca invocarea acestui motiv la sfarsitul lui 1925 de catre Carol este cel putin necredibila.

In spatele explicatiilor enumerate mai exista una extrem de importanta. In presa internationala a izbucnit deja, la sfarsitul lui 1925, mega-scandalul de coruptie al afacerii Armstrong-Fokker, in care printul Carol e bagat pana peste cap. Insarcinat cu misiunea de a echipa Armata romana cu avioane de lupta moderne, Carol transformase totul intr-o oportunitate de imbogatire frauduloasa cu pretul compromiterii securitatii statului roman si al vietii unor oameni. El obliga functionarii sa semneze un contract cu firma britanica Armstrong pentru un tip de avion care se afla doar in faza de prototip.

Avionul se dovedeste, la teste, mult sub parametrii tehnici ceruti, iar un pilot roman moare cand aparatul Armstrong in care urca se dezmembreaza, pur si simplu, in aer.

Carol merge personal la Londra, pentru a pune presiune pe delegatul roman care le cere britanicilor sa livreze ce au promis. In fata conducatorilor companiei Armstrong, Carol il umileste pe functionarul roman si e nevoie de interventia colonelului Ion Antonescu (viitorul dictator al Romaniei), atasatul militar la Londra, pentru ca printul sa se potoleasca.

In final, Romania ramane cu sute de milioane de lei cheltuiti si fara avioane. Britanicii livreaza echipamente la suprapret in loc de aparate de lupta si de recunoastere.

Acest urias scandal ajunge la urechile regelui si ale tuturor politicienilor romani. Se declanseaza o ancheta, sunt arestati ofiteri implicati in reteaua de coruptie, dar investigatiile sunt stopate inainte sa se ajunga la capul afacerii, printul Carol.

In schimb, sub o imensa presiune, acesta cedeaza nervos si la sfarsitul lui 1925 pleaca in Italia, de unde anunta ca renunta la tron.

Avionul model Farman 190 cu care a fost adus Carol in tara avea un motor de 230 cai putere. In centrul grupului din fata aparatului, pilotul francez Lallouette, care a fost la mansa avionului

Cu aceasta, capitolul Carol ar trebui sa se incheie definitiv pentru Romania. Regele Ferdinand si premierul Bratianu sunt in culmea puterii intelectuale si in floarea varstei politice. Primul are 62 de ani, cel de-al doilea – 63 de ani si se prevede ca Romania se va sprijini pe acesti doi piloni cel putin inca 10-15 ani, timp arhisuficient ca noul print mostenitor Mihai sa creasca pana la varsta majoratului, iar pe scena politica sa fie pregatiti de a continua noi lideri importanti.

Numai ca, in locul acestei evolutii previzibile, situatia capata o alta turnura dramatica. Regele Ferdinand se imbolnaveste de cancer si moare rapid (iulie 1927), in doar cateva luni de la descoperirea bolii, iar la scurt timp moare si Bratianu (noiembrie 1927).
Romania ramane, practic, fara liderii care o ghidasera in Primul Razboi Mondial si care pusesera bazele tuturor reformelor, inclusiv ale Constitutiei democratice din 1923.

Regele Carol al II-lea al Romaniei si Elena Lupescu (dreapta) in 1936, intr-un restaurant din Paris

Prima tentativa de lovitura de stat – mai 1928, Maniu pregateste „Marsul asupra Bucurestiului“ si readucerea lui Carol in tara, Planul cade cand guvernul liberal obtine blocarea pretendentului la tron in Anglia

In acest vid de putere incep sa misune oportunistii si neavenitii. Iar printul Carol, ramas brusc fara cei care-l impiedicau sa-si faca de cap, incepe sa adulmece puterea care parea pierduta pentru totdeauna.

Ascensiunea unui personaj profund corupt direct la varful statului romanesc, la inceputul lui iunie 1930, nu se poate face fara complicitatea unor oameni din interior.

Printre acestia – istoricii ezita indeobste sa discute public despre subiect, desi in paginile cartilor lor ofera lux de amanunte – se numara la loc de frunte premierul taranist Iuliu Maniu.

Dupa moartea lui Ferdinand si a lui Bratianu, cel mai important politician roman devine Maniu. Acesta incearca, dupa moartea celor doi, o prima lovitura de stat in 1928, cand proiecteaza un „Mars asupra Bucurestiului“ dupa modelul lui Mussolini in Italia, dar guvernul liberal Vintila Bratianu descopera complotul si il neutralizeaza la timp. Carol, care-si luase intre timp numele de Caraiman, e oprit de autoritatile britanice (la cererea Romaniei) sa decoleze spre Bucuresti, la bordul avionului pregatit special in acest scop, iar Maniu, intelegand ca aparenta de legitimitate a loviturii de stat dispare, anuleaza actiunea.

Insa, doi ani mai tarziu dupa incidentul cu „Marsul asupra Bucurestiului“, lucrurile sunt mult mai propice rasturnarii minorului Mihai de pe tronul Romaniei.

La inceputul verii lui 1930, Carol Caraiman este deja in contact, de multa vreme, cu o gramada de personaje din Romania. De partea sa este o parte a masoneriei, care a patruns si in armata. Exista si sponsori straini care stau in spatele sau. Mai multi politicieni, imaginandu-si ca il vor controla pe Carol daca-l aduc pe tron, participa si ei la complot.

Regenta, asigurata de patriarhul Miron Cristea, printul Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand I) si magistratul Gheorghe Buzdugan (presedintele Inaltei Curti de Casatie), este una foarte slaba. Si, de parca asta n-ar fi destul, in 7 octombrie 1929 Buzdugan moare, dandu-i prilejul premierului Maniu sa traga sforile si sa-l numeasca in Regenta, in locul decedatului, pe omul sau de paie, Constantin Sarateanu (consilier la Curtea de Casatie).

De la Paris, Carol urmareste indeaproape ce se intampla in Romania. La usa sa este pelerinaj. Simtind dincotro bate vantul, politicieni, afaceristi, ofiteri, membri ai curtii regale, oportunisti si tot felul de atarnatori se inghesuie sa-si ofere serviciile. Din joc nu lipsesc masonii

Desi aflat de 5 ani in strainatate, Carol Caraiman este extrem de bine informat asupra a ceea ce se intampla in Romania. Stie in detaliu ce face fiecare membru al Regentei, ce program are mama sa, regina Maria, ce gandesc generalii care conduc Armata si ce se discuta in sedintele de guvern (PNT este la putere in acest moment).

Condusa foarte prost, Romania este lovita ca de tren cand incepe Marea Criza Economica (1929-1933), iar in tara lumea, exasperata, incepe sa priveasca in toate partile dupa un salvator.

In acest timp, la resedinta lui Carol Caraiman, care traieste in exil, este pelerinaj. Politicieni, afaceristi, ofiteri, membri ai curtii regale, oportunisti, bagatori de seama se intrec in a-si oferi serviciile, simtind dincotro bate vantul. Istoricul Alex Mihai Stoenescu mentioneaza, in „Istoria loviturilor de stat din Romania“, ca „aceste informatii ii veneau pe mai multe canale, care ii fusesera puse la dispozitie de serviciile de informatii ale unor state, la cererea unor concerne interesate de venirea lui pe tron si de organizatii oculte cu care avea legaturi foarte stranse, de laoameni platiti din anturajul guvernamental, precum si de la rude din familia regala“.

Cu un an inaintea asa-zisei „restauratii“, pe 1 mai 1929, la Paris (unde traieste Carol) se deplaseaza inclusiv o delegatie francmasonica in fruntea careia se afla chiar Jean Pangal, Mare Maestru al Marii Loji Nationale, si colonelul Ioan T. Ulic, venerabilul Lojii Steaua Dunarii.

In orice caz, cu cateva luni inaintea loviturii de stat din iunie 1930, e clar ca principala curea de trasmisie intre Carol Caraiman si premierul Iuliu Maniu este maiorul Victor Precup. Acesta din urma – un personaj foarte interesant, implicat in Marea Unire, apoi numit sef al Sectiei militare a Partidului Comunist in 1948 – face, la momentul 1930, naveta intre Paris si Bucuresti, cu mesajele dintre Carol si Maniu, in care cei doi negociaza termenii intoarcerii celui dintai in tara.

Maniu, care planuieste sa-l introneze pe Carol si apoi sa-l controleze, deoarece acesta din urma i-ar fi dator, stie ca pentru asta trebuie s-o scoata din joc pe Elena Lupescu, a carei influenta asupra viitorului suveran este coplesitoare.

Carol Caraiman n-are absolut nicio problema sa-l minta pe Maniu si sa-i transmita pe cai neoficiale, printr-un intermediar, ca Elena Lupescu nu va reveni in tara daca el devine rege.

Dar, de la un moment dat incolo, evenimentele se precipita si il depasesc pe Maniu. La sfarsitul lunii mai 1930, cu doar cateva zile inaintea loviturii de stat, Carol Caraiman il trimite la Bucuresti pe maiorul Precup, sa-l intrebe direct pe premier ce atitudine va avea daca fostul print revine in tara (revenirea in Romania este ilegala). Maniu ii trimite vorba sa nu faca nimic si sa astepte, deoarece pe 18 iulie soseste la Paris principele Nicolae, membru al Regentei, si atunci se pot lamuri niste lucruri. De asemenea, Maniu ii spune lui Carol ca el insusi va veni la Paris, pentru discutii directe.

Carol insa n-are chef sa astepte atat, mai ales ca se simte suficient de tare pe pozitii incat sa nu mai depinda de premierul Maniu. Iar liderul taranist comite o noua gafa uriasa aratandu-se slab in momentul decisiv. El ii transmite in final lui Carol ca, daca decide sa revina in tara pentru a prelua puterea in el „nu va gasi un dusman, ci un binevoitor“.

Din acest moment incepe numaratoarea inversa.

Iuliu Maniu (dreapta) a incercat sa-si faca propriul joc de putere, crezand ca-l poate aduce si manevra din umbra pe Carol. A sprijinit lovitura de stat, dar apoi si-a dat seama ca isi calculase gresit pasii

Cu doua luni inaintea loviturii de stat, Maniu il pune ministru de Razboi pe majordomul lui Carol, pentru a se asigura ca Armata nu intervine. Printul renegat ajunge pe Aeroportul Baneasa la 6 iunie 1930, ora 18.30, cu un avion privat

Timp de 3 zile, Carol urmareste cu mare atentie ce se intampla in tara.

In pregatirea conditiilor ca lovitura de stat sa reuseasca, Maniu il numise pe 14 aprilie 1930 (cu nici doua luni inaintea evenimentelor) ministru de Razboi pe generalul Nicolae Condiescu, un om foarte devotat lui Carol. Condiescu fusese ordonanta printului in Primul Razboi Mondial, apoi il insotise in calatoria in jurul lumii, iar in 1925, cand Carol a fugit din tara la Milano, impreuna cu Elena Lupescu, Condiescu fusese majordomul celor doi la hotelul unde acestia se cazasera.

Acum, acest personaj fidel lui Carol este pus de Maniu in fruntea Armatei, ca sa se asigure ca militarii nu intervin sa apere ordinea constitutionala.

In dimineata zilei de 6 iunie 1930, simtind ca lucrurile devin periculoase, patriarhul Miron Cristea il intreaba pe generalul Condiescu daca Armata e gata sa apere statul si Constitutia. Ministrul il minte senin: „Armata e linistita, totul e in ordine, nicio grija!”.
Dupa pranz, patriarhul Miron Cristea il intreaba si pe premierul Iuliu Maniu ce se intampla. Acesta raspunde fara sa clipeasca: „Pana acum, in fiecare zi am stiut unde e, ce face (Carol – n. red.). De 4 zile a plecat din Paris spre Germania. Acolo i-am pierdut urma”.

„Si el mintea, pentru ca la ora 0 din noaptea de 5 spre 6 iunie 1930, maiorul Nicoara, un alt agent al lui Carol, il informase pe Maniu in detaliu asupra deplasarii ilegale spre Romania. Va pleca in dimineata de 7 iunie din Munchen (in realitate, el va veni pe 6 iunie – n. red.) cu un avion particular, va ateriza la Cluj pentru alimentare si apoi va sosi in jurul orei 18.00 la Bucuresti“, scrie Alex Mihai Stoenescu in lucrarea mai sus citata.

Carol ii joaca pe degete, in acest moment, pe politicienii de la Bucuresti – lucru pe care-l va face cu enorm succes pe tot parcursul domniei sale. Ii transmite lui Maniu ca si Partidul Poporului, al lui Alexandru Averescu, a pregatit un avion pentru Carol la Viena.

In acest fel, premierul taranist e pus sub presiune. El crede ca exista o concurenta in complot si ca e posibil ca alt lider politic sa intre in favorurile lui Carol ca factor decisiv in reusita loviturii de stat. Maniu da ordine, incepand din zorii zilei de 6 iunie, ca totul sa fie pus la punct pentru a-l primi cu bratele deschise pe Carol.

Printul renegat ajunge pe Aeroportul Baneasa, dupa unele peripetii, in seara zilei de 6 iunie 1930. La acest moment, Carol inca se teme ca ar putea intampina opozitie si crede ca ar putea fi arestat.

In realitate, el gaseste in Bucuresti o elita politico-militara gata sa schimbe tabara, sperand ca va fi recompensata pe masura.

Carol intra in tara cu un pasaport fals si se teme initial ca va fi arestat pe aeroport. In loc de asta, e condus cu fanfara la Cotroceni, iar politicienii se inghesuie sa se gudure pe langa el. Armata e paralizata, guvernul Maniu trece de partea lui

Exista informatii ca, initial, Carol ii cere pilotului sa aterizeze direct pe platoul din fata Palatului Cotroceni, astfel incat riscul de a fi arestat pe aeroport sau pe drumul spre palat sa fie redus. Dar planul nu iese si Carol ajunge pe Aeroportul Baneasa, unde constata rapid ca nu exista pericole.

El merge mai intai la cazarma Regimentului de vanatori unde fusese incadrat in 1918, cand a dezertat in timpul Primului Razboi Mondial. Apoi, pleaca spre Cotroceni cu surle si trambite – o fanfara ii deschide drumul. Carol are asupra sa un pasaport fals.
Maniu intentionase initial sa-l cazeze pe Carol la sediul guvernului, pentru ca el sa conduca jocul politic. Dar Carol merge direct la Cotroceni si se pune la adapostul regimentului de garda care fusese atras de partea sa si acum ii e fidel.

Premierul e nevoit astfel sa-si recunoasca inferioritatea in acest joc de putere si sa se duca el la Cotroceni.

Carol accentueaza din start ca el e cel care stapaneste situatia si Maniu se trezeste ca, de fapt, la palat mai sunt invitati si alti politicieni, inclusiv din propriul partid. Ion Mihalache, mana sa dreapta, reprezinta unul dintre sustinatorii neconditionati ai pretentiei lui Carol de a fi incoronat rege.

Trebuie subliniat din nou ca absolut tot ceea ce s-a intamplat pana acum, dar si de aici inainte este total ilegal. Lui Carol ii era interzis sa revina in tara, el renuntase de buna-voie la orice drept asupra tronului, iar Romania are la momentul 6 iunie 1930 o conducere perfect legala si constitutionala.

Comportamentul clasei politice este, insa, absolut lamentabil. Carol il incurajeaza pe fiecare politician in parte sa creada ca el e alesul si ca, dupa ce se va incorona rege, va deveni omul sau de incredere. Asa ajunge si liberalul Gheorghe Bratianu, fiul marelui Ionel Bratianu, sa sustina lovitura de stat.

In dimineata zilei de 7 iunie, Carol Caraiman ajunge la concluzia ca in tara nu exista nimeni capabil sa i se opuna. Armata n-a reactionat, generalii il sprijina, legionarii au salutat intoarcerea sa, politicienii de top se gudura pe langa el, asa ca fostul print solicita pe un ton autoritar sa fie proclamat rege.

Maniu evita sa-si asume ceva si se ascunde in spatele unei sedinte de guvern pe care o convoaca de urgenta. Cu 6 voturi contra 5, Executivul se declara de acord cu proclamarea lui Carol ca rege. In timpul sedintei are loc un episod bizar, 30 de parlamentari ai PNT navalesc in sala si cer inscaunarea lui Carol ca rege. Cazul este controversat, existand mari suspiciuni ca in spatele acestui grup de presiune a stat Maniu.

Patriarhul Miron Cristea va relata o discutie care are loc intre Carol si Maniu din care rezulta clar ca acestia erau intelesi inca din 1928, cand s-a incercat prima lovitura de stat, cu „Marsul asupra Bucurestiului“: „El (Carol – n. red.) voia sa fie proclamat rege. Maniu se provocase ca si mine la: «Am jurat credinta fiului Mihai». Il voia regent (pe Carol – n. red.). Atunci Carol i-a reflectat: «Ei bine, dar cand cu Alba-Iulia („Marsul asupra Bucurestiului“ din 1928 – n. red.), tot asa ne-a fost intelesul. Sa fiu proclamat rege». Maniu s-a uitat odata la mine. Nu i-a convenit ca printul Carol a tradat chestia Era demascat”.

Lovitura finala. Parlamentul si guvernul controlate de PNT incalca mai multe paragrafe din Constitutie. Regele Mihai e destituit ilegal si in loc e pus tatal sau, Carol, cel care va distruge democratia romana in urmatorul deceniu

Parlamentul controlat de PNT voteaza apoi un mai multe proiecte de legi care marcheaza detronarea regelui Mihai si urcarea pe tron a lui Carol Caraiman. Legile sunt neconstitutionale, deoarece Carol este un personaj care pierduse orice drept de a mai revendica tronul in urma evenimentelor din 4 ianuarie 1926, asa cum am aratat la inceputul articolului.

Patriarhul Miron Cristea refuza sa participe la aceasta mascarada si nu accepta sa semneze actul. Din nou, el are in spate Constitutia din 1923, care prevede la Articolul 88, Alineatul 3, ca „Regele (sau Regenta) poate refuza sanctiunea unei legi“. Conform Articolului 92 din aceeasi Constitutie, prin acest refuz de a valida legile respective, guvernul Maniu este destituit.

Dar Iuliu Maniu recurge la o noua stratagema, isi da demisia doar el, in timp ce restul ministrilor raman in functie.

In continuare, se comite incalcarea finala a Constitutiei, care prevede ca „regele se bucura de cele doua privilegii monarhice, principiul inrevocabilitatii si principiul inviolabilitatii. Este irevocabil in sensul ca nu poate fi revocat, puterile sale fiind pe viata si ereditare. Regele Mihai e detronat efectiv si desemnat Mare Voievod de Alba-Iulia, un titlu inventat si fara nicio relevanta. In loc este inscaunat tatal sau, care intra in istorie drept regele Carol al II-lea.

Astfel se desavarseste lovitura de stat din 6-7 iunie 1930, care incheie practic epoca guvernarii democratice, dupa Constitutia din 1923, a Romaniei interbelice.