Lovitura din partea CSM pentru BORFASII din Parlament. Cazanciuc este de acord
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat luni aviz negativ celor peste 20 de proiecte aflate in dezbatere in Parlament de modificare a Codului penal si Codului de procedura penala, insa avizul CSM este unul consultativ.
O comisie formata din membri ai CSM a analizat cele peste 20 de proiecte si a propus plenului Consiliului sa dea aviz negativ.
Dupa sedinta plenului CSM, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat ca sunt peste 100 de modificari ale codurilor penale aflate in dezbatere, subliniind ca MJ are aceeasi pozitie cu membrii CSM.
Printre propunerile de modificare a Codului Penal se numara proiectul senatorului PSD Serban Nicolae, care vrea pedepsirea cu pana la 3 ani de inchisoare a celor care dezvaluie informatii din dosarele penale in curs de cercetare, proiectul aceluiasi senator, care propune ca arestatii preventivi sa nu fie incatusati la arestare daca nu au comis fapte de violenta, dar si proiectul deputatului PSD Haralambie Vochitoiu prin care hotararile instantelor penale devin executorii numai dupa redactarea si motivarea hotararilor definitive.
„Peste o suta si ceva de modificari sunt in dezbatere in momentul de fata. Faptul ca vine o propunere din partea Parlamentului nu inseamna neaparat ca nu este potrivita, ea trebuie dezbatuta”, a declarat Cazanciuc.
Intrebat daca are aceeasi pozitie cu membrii CSM, Cazanciuc a raspuns: „Categoric. Ministerul Justitiei va avea aceeasi pozitie ca si pana acum cu sistemul judiciar”.
„Punctul de vedere al Ministerului Justitiei a fost acelasi de fiecare data cu al sistemului judiciar sau invers. Din acest punct de vedere nu avem sincope in activitate. Am discutat deja cu colegii din CSM, voi discuta astazi si cu membrii din Comisia juridica sa vedem daca avem timp sa discutam maine toate propunerile transmise pana acum. Daca nu, sa amanam sedinta de maine, nu este niciun fel de problema, important este sa avem timp sa dezbatem. Sunt cateva propuneri venite dinspre sistem, de care sistemul are nevoie si care cred ca ar trebui puse pe ordinea de zi cu prioritate”, a subliniat ministrul Justitiei, citat de Agerpres.
Cazanciuc a mentionat faptul ca Ministerul Justitiei a transmis inca de anul trecut cateva propuneri de modificare a codurilor penale asa cum au fost ele cerute de sistemul judiciar, necesare pentru punerea de acord a legislatiei cu deciziile Curtii Constitutionale sau transpunerea unor directive europene.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook