Lucian Bode: „Sunt dispus sa fac orice sacrificiu pentru Romania si pentru PNL”
Partidul National Liberal nu a cerut absolut nimic de la niciunul dintre partidele din coalitie, a declarat, marti, presedintele PNL, Nicolae Ciuca, mentionand ca trebuie ca liberalii sa asigure echilibrul si guvernarea.
„Sa ne intelegem cat se poate de clar: Partidul National Liberal nu a cerut absolut nimic de la niciunul dintre partidele din coalitie. Nu avem absolut nimic nevoie in acest moment decat sa facem in asa fel incat sa ne asiguram ca ramanem intr-un echilibru, astfel incat sa asiguram guvernarea tarii. Tara si cetatenii au nevoie de guvernare, nu de altceva”, a afirmat Ciuca, inaintea sedintei Biroului Politic National al PNL.
Intrebat daca PNL cere iesirea UDMR de la guvernare, Ciuca a spus: „Nu discutam despre asa ceva acum”.
La randul sau, secretarul general al PNL, Lucian Bode, a afirmat, inaintea sedintei, ca este dispus sa faca orice sacrificiu pentru Romania si pentru PNL.
„Sunt dispus sa fac orice sacrificiu pentru Romania si pentru PNL”, a spus Bode, intrebat daca s-ar retrage din Guvern pentru a pregati alegerile in partid, informeaza Agerpres.
Intrebat daca PNL va prelua Ministerul Transporturilor, Bode a spus: „PNL sigur ca poate prelua acest portofoliu”. El a adaugat ca Biroul Politic National al PNL va decide ce mandat va da negociatorilor pentru rotativa guvernamentala.
De asemenea, europarlamentarul Vasile Blaga a spus, intrebat despre varianta ca greii partidului sa revina la conducerea PNL: „In Guvern, am spus. Sa fie foarte bine reprezentati in Guvern, am spus si spun in continuare”.
Biroul Politic National al PNL s-a intrunit, marti, pentru a decide mandatul negocierilor din cadrul coalitiei in vederea realizarii rocadei guvernamentale.