externe

Lukasenko s-a intalnit cu separatistii din Abhazia: „Vom face sa fie ca in vremurile bune sovietice/ Fratele mai mare, Vladimir, va pune umarul la treaba”

Presedintele Belarus, Aleksandr Lukasenko, a vizitat miercuri regiunea separatista georgiana Abhazia, ceea ce a atras un ”protest energic” din partea autoritatilor din Georgia, transmite EFE, citata de Agerpres.

Imediat ce s-a aflat despre vizita liderului de la Minsk, Ministerul Afacerilor Externe georgian l-a convocat pe ambasadorul belarus la Tbilisi, Anatoli Lis, pentru a-i transmite un ”protest energic”.

Viceministrul de externe georgian Teimuraz Djandjalia a cerut ”explicatii suplimentare” ambasadorului belarus, care a parasit sediul MAE georgian fara a face declaratii.

La scurt timp dupa aceea, presedinta georgiana Salome Zurabisvili a condamnat vizita lui Lukasenko in Abhazia si a calificat-o ”o incalcare a dreptului international”.

”Condamn energic vizita lui Aleksandr Lukasenko in Abhazia ocupata. Este o incalcare inacceptabila a Legii Teritoriilor Ocupate din Georgia, a relatiilor noastre bilaterale si a principiilor dreptului international”, a scris sefa statului georgian pe Twitter.

Lukasenko s-a reunit cu liderul Abhaziei, Aslan Bzhania, in prima sa vizita in aceasta regiune separatista recunoscuta drept stat independent doar de Moscova, nu si de Minsk, remarca EFE.

”Bun venit, Aleksandr Grigorievici. Sunteti pentru noi un oaspete dorit pe care il asteptam de multa vreme”, a declarat Bzhania in momentul in care l-a intampinat pe presedintele belarus, potrivit unui comunicat al asa-zisei ”presedintii abhaze”.

Liderul separatist abhaz si-a exprimat convingerea ca vizita lui Lukasenko va da un nou impuls relatiilor si a adaugat: ”Cu siguranta vom face sa fie ca in vremurile bune sovietice”. ”Nostalgia este mereu cu noi”, a raspuns Lukasenko, care si-a amintit ca ultima data cand s-a aflat in Abhazia a fost in urma cu 25 de ani, cand era deputat.

”Ieri (marti – n.r.), cu fratele nostru cel mare, (presedintele rus) Vladimir Putin, am dezbatut problema Abhaziei. Am dezbatut mult aceste probleme, pana noaptea tarziu, si am ajuns la o concluzie: Abhazia nu poate fi abandonata”, a declarat presedintele belarus.

Lukasenko a adaugat ca Minsk si Moscova isi coordoneaza actiunile si ca ”Rusia este dispusa sa puna umarul la treaba”.

”Cu siguranta, este timpul. Acum, mai mult ca oricand, am vazut cum este lumea. Nu ne lasa in pace. De aceea trebuie sa ne consolidam relatiile cu prietenii”, a sustinut presedintele belarus.

Abhazia s-a scindat de facto de Georgia la inceputul anilor ’90 ai secolului trecut dupa un conflict armat in care separatistii au invins trupele de la Tbilisi si, in 2008, dupa razboiul ruso-georgian, a fost recunoscuta de Moscova drept stat independent.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

2 ore ago

Democratii din Congres il indeamna pe Biden sa sanctioneze guvernul israelian pentru violenta colonistilor din Cisiordania

Aproape 90 de congresmeni democrati l-au indemnat pe presedintele american Joe Biden sa sanctioneze guvernul…

3 ore ago

Iranul sprijina Libanul in discutiile de incetare a focului si cauta sa puna capat „problemelor”

Iranul sprijina orice decizie luata de Liban in cadrul discutiilor pentru a asigura incetarea focului…

3 ore ago

Florin Secureanu, condamnat la 11 ani de puscarie cu executare: „Delapidare in forma continuata”

Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, condamnarea fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" la 11…

2 ore ago

Efectul Trump? Prima conversatie directa intre Scholz si Putin din ultimii doi ani. Discutia a durat o ora

Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…

5 ore ago

Romani transformati in sclavi in Ungaria de o retea de traficanti de persoane din Covasna. „Afacerea” dura din 2013

Sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane din localitatile Ozun si Chilieni din…

6 ore ago