„Lupta pentru adevar continua”. Reactia lui Bode dupa ce judecatorii din Salaj au dat dreptate Universitatii Babes Bolyai

politica

Tribunalul Salaj a respins marti cererea ministrului de Interne Lucian Bode de anulare a hotararii prin care Universitatea Babes Bolyai a decis sa-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizata de acuzatii de plagiat, decizia nefiind definitiva. In replica, Bode afirma ca ”lupta pentru adevar continua”.

”Respinge ca nefondata cererea de supendare a executarii Hotararii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etica din cadrul U.B.-B. formulata de reclamantul B. L. N. in contradictoriu cu parata U. B.-B.. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Salaj. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, azi 17.01.2023”, se arata in decizia postata pe site-ul Tribunalului.

In replica, ministrul a scris pe Facebook: ”Lupta pentru adevar continua! Procedural, decizia de astazi a Tribunalului Salaj este una FIREASCA in contextul in care Comisia de Etica din cadrul UBB s-a antepronuntat, inainte ca instanta sa dea un verdict. Este FIRESC ca instanta sa nu mai poata admite solicitarea initiala din moment ce aceasta comisie a emis deja un act, Hotararea nr. 1 de anul acesta, ignorand dosarul aflat pe rolul tribunalului, care urma sa se pronunte. Este evident ca altfel ar fi aratat decizia tribunalului daca Comisia de Etica nu ar fi cedat presiunilor de a fi “partiali si subiectivi”, de a da “un verdict de plagiat fara niciun fel de judecata”, de “a-l arde pe Bode pe rug, in piata publica”, asa cum presedintele Comisiei a recunoscut public”.

In opinia sa, „pentru ca s-au grabit sa dea un astfel de verdict, este LOGIC ca instanta sa respinga solicitarea initiala, care reclama ca fiind netemeinica si abuziva decizia Comisiei de Etica transpusa in Hotararea nr 10/2022″.

”Asa cum altii au ales sa ma discrediteze si eu am dreptul sa imi apar demnitatea. Lupta mea pentru adevar nu se opreste aici, ea abia acum incepe. Ca atare, am formulat o plangere prealabila impotriva Hotararii nr. 1/2023 a Comisiei de Etica a Universitatii Babes-Bolyai, in vederea desfiintarii ei in integralitate, precum si a aspectelor subsecvente statutate in aceasta decizie. In continuare, consider aceasta decizie netemeinica, ilegala si abuziva.

Dintre argumentele retinute in cuprinsul sesizarii, cele mai importante vizeaza urmatoarele aspecte:

➡️ Nicio alta decizie nu se poate transforma in cenzorul comisiei de doctorat odata ce aceasta s-a pronuntat si a urmat validarea CNATDCU, Comisia de Etica fiind o alta comisie, in sensul deciziei Curtii Constitutionale.

➡️ Comisia de Etica nu are competenta legala de a reevalua o teza de doctorat al carei titular nu este membru al comunitatii universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunitati.

➡️ Procedura de examinare a fost viciata. Entitatea care s-a autosesizat nu poate fi aceeasi cu cea care solutioneaza pe fond autosesizarea, fiind in mod evident lipsita de impartialitate. Mai mult, nu exista un raport de analiza in sensul legii.

➡️ Pretinsele abateri de la standardele de citare retinute in cuprinsul Hotararii nr. 1/2023 sunt nelegale si netemeinice. Verificarea ad-hoc a Comisiei de Etica s-a raportat la standarde de citare actualizate recent si care nu erau in vigoare la momentul sustinerii tezei, aspecte confirmate chiar de punctul de vedere comunicat de Scoala Doctorala.

Demersurile vor continua, pentru ca, in ciuda tuturor presiunilor care se fac pentru “arderi pe rug”, este la fel de FIRESC ca adevarul sa primeze si legea sa fie respectata in cazul tuturor”, precizeaza ministrul.

PressOne a dezvaluit pe 24 noiembrie 2022, in exclusivitate, ca teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode intitulata „Securitatea energetica si managementul resurselor la inceputul Secolului XXI. Romania in context european actual” contine cel putin 18,5% text plagiat, dar si 6 ilustratii complet plagiate, iar alte 30 citate incorect.

In aceeasi zi, UBB a anuntat printr-un comunicat de presa ca reia analiza, dupa ce „a luat act de noile informatii aparute in spatiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul in teza domnului Lucian Bode”, dar si faptul ca Comisia de Etica „s-a autosesizat si va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informatii”. Anterior, la finalul lunii octombrie 2022, Universitatea „Babes-Bolyai” stabilise printr-o hotarare – emisa dupa ce analiza de plagiat a fost una limitata si nu a vizat intreaga teza – ca doar 2,95% din lucrarea lui Lucian Bode este plagiata, continut pe care l-a justificat prin „necunoasterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de catre doctorand sau prin „erori de citare”.

Bode a contestat decizia de reanalizare a tezei sale, insa inaintea termenului de 17 ianuarie stabilit de instanta, UBB a stabilit in 11 ianuarie ca suspiciunile de plagiat se confirma in marea lor majoritate.

In lipsa posibilitatii legale de a aplica sanctiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunitatii academice, Comisia ii solicita corecturi la teza si retragerea cartii publicate pe baza tezei, si se vor sesiza consiliile nationale (CNATDCU/Consiliul National de Etica a Cercetarii) pentru demersuri suplimentare, in conditiile legii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: