Maduro ia masuri disperate pentru a pastra puterea. Mandat de arestare emis pentru candidatul opozitiei din Venezuela
Un judecator din Venezuela a emis un mandat de arestare pentru Edmundo Gonzalez, candidatul opozitiei la recentele alegeri prezidentiale din tara, relateaza BBC.
Mandatul vine dupa o solicitare a parchetului, care este loial presedintelui Nicolas Maduro. Maduro a fost declarat castigatorul alegerilor din iulie de catre consiliul electoral al tarii, care este plin de sustinatori ai guvernului.
Dar guvernul nu a publicat inca nicio dovada prin care sa-si sustina victoria, in timp ce opozitia spune ca datele sondajelor arata ca Gonzalez a castigat cu usurinta.
Imediat ce petitia a fost primita de la parchetul din Venezuela, judecatorul Edward Briceno, care se pronunta asupra crimelor legate de terorism din Venezuela, a admis cererea si a fost emis mandatul de arestare impotriva lui Gonzalez.
„Nimeni in aceasta tara nu este deasupra legilor, mai presus de institutii”, a spus presedintele Maduro in programul sau saptamanal de televiziune de luni.
Gonzalez a candidat impotriva lui Maduro la recentele alegeri prezidentiale din tara. De la vot, alianta sa de opozitie a publicat online date despre vot, care arata ca a castigat alegerile cu o marja uriasa, de peste 30%. Aceste date au dus la emiterea mandatului de arestare.
El este acuzat de „infractiuni grave” printre care „uzurparea” indatoririlor publice, falsificare de documente, instigare la neascultare si sabotaj de sistem, potrivit procurorului.
Gonzalez, care s-a ascuns de la scurt timp dupa alegeri, a respins orice acuzatie.
Uniunea Europeana a declarat ca nu il va recunoaste pe Maduro ca fiind reales in iulie fara dovezi clare.
SUA au recunoscut ca Gonzalez a castigat cele mai multe voturi, spunand ca exista dovezi „covarsitoare” ale infrangerii lui Maduro.
Cu toate acestea, Consiliul Electoral National, controlat de guvern, l-a declarat castigator pe presedintele Maduro, provocand proteste majore in Venezuela.
Guvernul presedintelui Maduro a retinut peste 2.400 de persoane de la alegeri, creand ceea ce ONU a numit „un climat de frica”.