Ministerul Afacerilor Externe, pozitie oficiala privind afirmatiile Elenei Udrea legate de obtinerea statutului de refugiat politic
Ambasada Romaniei la Ciudad de Mexico, care asigura reprezentarea diplomatica in Costa Rica, nu a fost notificata de catre autoritatile din Costa Rica in legatura cu vreo cerere de acordare a statutului de azilant politic in aceasta tara formulata de catre Elena Udrea, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe intr-un raspuns la solicitarea News.ro.
„Ambasada Romaniei la Ciudad de Mexico, care asigura reprezentarea diplomatica in Costa Rica, nu a fost notificata de autoritatile din Costa Rica in legatura cu vreo cerere de acordare a statutului de azilant politic in aceasta tara, formulata de persoana in cauza. Pe de alta parte, cetateanul roman in cauza nu a contactat misiunea diplomatica romana din Ciudada de Mexico cu solicitari de servicii, asistenta sau protectie consulara”, arata Ministerul Afacerilor Externe.
Elena Udrea a sustinut, vineri, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca are statut provizoriu de refugiat politic in Costa Rica din 21 martie si ca una dintre obligatiile pe care le are este de a nu parasi teritoriul statului Costa Rica. Instanta suprema i-a respins insa astazi solicitarea de a fi audiata la distanta in dosarul ”Gala Bute”, pentru ca din actele depuse de avocatul acesteia nu ar rezulta ca aceasta a obtinut acest statut.
”Magistratii sunt pe varianta ‘nu’ orice este legat de Elena Udrea, pentru ca culoarul este creat, ordinul este dat si au un singur scop finalizarea. Da, am acest statut, legislatia din Costa Rica prevede ca acest statut se da in doi pasi: la momentul solicitarii primesti un astfel de statut provizoriu pe un an de zile, urmand ca apoi sa il primesc definitiv. Am solicitat acest statut in luna februarie, am fost audiata in martie. Am primit acest statut provizoriu pe 21 martie. (…) Una din obligatii este de a nu parasi Costa Rica. Tara asta si-a asumat protectia in ceea ce ma priveste”, a afirmat Elena Udrea.
Ea a sustinut ca, initial, nu a vrut sa invoce acest statut.
”Motivatia pe care eu am oferit-o si am probat-o in fata autoritatilor din Costa Rica fiind abuzurile care se petrec in Romania, atat la modul general – o grupare care foloseste justitia pentru a-si elimina adversarii, am aratat cazuri concrete, oameni care au fost condamnati doar pentru ca au fost adversarii acestui sistem, am aratat cum judecatorii sunt numiti in functie la solocitarea generalilor SRI. Dar si cazul meu particular: de ce eu afirm ca in Romania imi sunt incalcate drepturile”, a declarat Elena Udrea.
Fostul ministru a sustinut ca doreste sa se intoarca in Romania si ca nu are nicio proprietate in Costa Rica.
„Eu ma pot intoarce oricand, doar daca motivele pentru care mi-a fost acordat refugiul dispar. (…) Nu mi-am luat proprietate aici, nu mi-am deschis companie, m-am preocupat de statut si de procesul din Romania”, a afirmat Udrea.
Intrebata din ce traieste in Costa Rica, Elena Udrea a raspuns: ”Nu am mari cheltuieli. Sunt singura acum. Nu am familia aici. A fost mama de Paste, dar a plecat ieri sau alaltaieri. Sunt o persoana singura care nu are multe ocazii sa cheltuie. In afara ca trebuie sa platesc o cazare si chirie si ma hranesc, alte cheltuieli nu am la acest moment. Imi doresc ca lucrurile sa se termine acasa si o sa ma intorc. Nu imi pun problema acum sa imi fac o viata aici. Daca situatia va continua sunt obligata sa o fac fata de statul Costa Rica”.
In legatura cu sarcina, fostul ministru a precizat: „Acum bine. Nici asta nu conteaza pentru instanta. Se grabeste. Nu a contat ca trebuie sa stau la pat, ca am pierdut unul din copii. Acum e bine. Eu am fost foarte cuminte, am fost la control. Sunt bine, doar ca nu imi permit sa fiu la fel de activa cum as vrea. Medicul a fost foarte multumit la ultimul control. Ma bucur ca starea de sanatate e buna. Iubitul a fost de Paste si s-a intors in tara”.
Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au respins vineri cererea depusa de avocatul Elenei Udrea de a fi audiata la distanta in dosarul „Gala Bute”, prin videoconferinta sau comisie rogatorie. Judecatorii au spus ca din actele depuse nu rezulta ca aceasta a primit statutul de refugiat politic in Costa Rica, ci doar ca a formulat o solicitare in acest sens.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.