Mafia PSD din Prahova strange randurile. PSD, Pro Romania si partidul lui Voiculescu s-au coalizat pentru a pastra puterea

politica

Organizatiile prahovene ale PSD, Pro Romania si PPU (S-L) au infiintat „Alianta pentru Prahova” in perspectiva alegerilor locale din septembrie, a anuntat, joi seara, biroul de presa al PSD Prahova.

Potrivit sursei citate, alianta il va sustine la presedintia Consiliului Judetean (CJ) Prahova actualul presedinte Bogdan Toader (foto, primul din dreapta), care este liderul social-democratilor prahoveni, iar la functia de primar al Ploiestiului il va sustine pe viceprimarul Cristian Ganea (Pro Romania).

Ganea a fost, in ultimii ani, viceprimar al Ploiestiului din partea PSD, partid din care a demisionat recent, anuntandu-si ulterior candidatura la functia de primar al municipiului resedinta de judet din partea Pro Romania.

„Anunt astazi o decizie luata dupa o dificila si lunga analiza. Am acceptat propunerea Pro Romania de a candida la functia de primar al municipiului Ploiesti! Nu a fost o alegere usoara, las in urma camarazi care au crezut, ca si mine, ca incepand cu anul 2020 vom reusi sa facem echipa, pentru a conduce orasul Ploiesti catre progres. Alegerea mea de a intra intr-o noua familie politica se bazeaza pe libertatea pe care conducerea Pro Romania o acorda membrilor sai”, scria Ganea la acel moment pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, la functia de primar al municipiului Campina va fi sustinut social-democratul Nicolae Moisescu.

Totodata, PSD si PPU(S-L) au incheiat aliante la nivelul a 21 de localitati, iar PSD si Pro Romania au incheiat aliante in trei localitati.

Anuntul privind infiintarea „Aliantei pentru Prahova” vine la doar cateva zile dupa ce liderii judeteni ai PNL, USR si PLUS au anuntat ca au constituit o alianta la nivelul judetului Prahova pentru Consiliul Judetean, scopul acesteia fiind „depesedizarea totala” a judetului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: