Mai multe armate private legate de Kremlin si serviciile secrete se bat pe mostenirea lui Evgheni Prigojin din Rusia si din Africa
Odata cu moartea lui Evgheni Prigojin, mai multe firme private de „securitate” apar ca succesoare ale grupului Wagner, renumit pentru operatiunile sale in zonele de conflict, scrie The Telegraph.
Un grup de mercenari controlat de serviciul rus de informatii militare este printre cei mai probabili succesori ai grupului Wagner.
Wagner a ocupat o pozitie unica printre firmele private de „securitate” din Rusia.
Desi finantat de statul rus si bazandu-se pe ministerul apararii pentru dotare, Wagner a crescut la o dimensiune enorma si a atins un grad de autonomie, notorietate si succes pe campul de lupta cu care putine armate private se pot lauda.
Sub Evgheni Prigojin, a adunat un portofoliu considerabil de afaceri, preluand petrol, aur si alte concesiuni de exploatare a mineralelor in aproape fiecare tara in care opera.
Odata cu moartea lui Prigojin, o multime de grupuri de mercenari rusi rivali vor incerca sa preia misiunile de lupta si afacerile Wagner.
Cel mai proeminent dintre toate este Redut, sau Redoubt – un grup controlat de serviciul de informatii militare care a aparut ca un aranjament confortabil intre oligarhi legati de Kremlin si ofiteri superiori ai armatei.
„Redut a fost creat pentru a proteja fabricile transferate in conducerea lui [Gennadiy] Timchenko [un oligarh rus si fost ofiter KGB aproape de structurile lui Putin]”, a scris un fost ofiter superior al armatei ruse. „Nasul acestui proiect, Timchenko, a fost propus de armata rusa”, a mai spus ofiterul.
Operatiunea nu a fost una mare. In Siria, a spus sursa, Redut este reprezentat de doua detasamente de 55 si 65 de oameni si s-a bazat pe fortele armate ruse pentru arme, echipamente, munitie si transport.
Acest lucru s-a schimbat cand armata a decis ca vor avea nevoie de o forta mercenara proprie pentru a scapa de dependenta de Prigojin in timpul invaziei Ucrainei.
In perioada premergatoare razboiului, generalul Vladimir Alexeev, sef adjunct al GRU, a elaborat un plan pentru ca Redut sa joace un rol cheie in asalt, inclusiv asasinarea lui Volodimir Zelenski.
El l-a angajat pe Anatoli Karazi, un fost sef al serviciilor de informatii Wagner, pentru a racola luptatori din compania lui Prigojin pentru a-si intari randurile, a relatat Insider, o institutie de presa rusa, intr-o ancheta comuna cu Bellingcat si der Spiegel in mai.
Dupa ce invazia a mers prost si Redut a suferit pierderi importante, Kremlinul a fost fortat sa ii arunce in lupta pe Prigojin si grupul Wagner.
Dar ambitia lui Alexeev nu a disparut niciodata. Redut a reluat recrutarea luptatorilor Wagner in urma revoltei lui Prigojin in urma cu doua luni.
Redut nu sunt singurii jucatori de pe scena care ravnesc la mostenirea lui Prigojin.
La un moment dat, in 2022, Serghei Aksionov, guvernatorul numit de Kremlin al Crimeei anexate, si-a infiintat propria companie militara privata numita Convoy.
Existenta grupului a iesit la iveala in martie, cand a aparut cu un joc agresiv de social media cu acest nume.
Isi ia numele de la Convoiul Imperial, grupare de bodyguarzi cazaci pentru tarii Rusiei.
Gruparea a luptat in regiunea Herson a Ucrainei si este condusa de Konstantin „Mazai” Pikalov, un fost superior al lui Prigojin, care a fost implicat in operatiunile grupului Wagner in Republica Centrafricana.
Se crede ca este o grupare relativ mica, cu 200-300 de oameni, iar unele relatari o descriu drept „compania de recunoastere” de elita a unui batalion mai mare de voluntari numit Livadia, pe care se crede ca Aksionov il finanteaza si este legat de o unitate a armatei ruse.
Desi teoretic a fost creat pentru a apara Crimeea, Convoy a inceput recent sa faca publicitate pe canalul sau Telegram pentru munca in Africa.
„Rusia deschide un al doilea front pentru a priva Occidentul de resurse. Au fost dezvoltate masuri fara precedent pentru a elibera tarile africane de dependenta coloniala”, a declarat Pikalov pentru iStories, cand a fost intrebat despre reclame.
„Era zulusilor cu fundul gol cu o pusca de asalt Kalasnikov a luat sfarsit. Vom oferi soldatilor africani noi arme si ii vom invata cum sa le foloseasca”, a adaugat el.
Pe 21 august, cu doua zile inainte de moartea lui Prigojin, a spus pe canalul sau Telegram ca recruteaza operatori pentru a pilota drone in Africa.
Originile Convoy fac dificil de spus daca este o intreprindere privata, un grup al GRU, un rival al lui Wagner sau o ramura a acestuia.
Centrul Dossier, o organizatie de investigatie finantata de fostul oligarh si prizonier politic Mihail Hodorkovski, la inceputul acestui an a urmarit donatiile financiare catre Convoy prin banca VTB si Arkady Rotenberg, un apropiat al lui Vladimir Putin.
Aceste plati sunt canalizate printr-o companie din Sankt Petersburg numita Convoiul Asociatiei Cazaci, care a fost infiintata in 2009 si este detinuta in parte de acelasi Pikalov care acum conduce compania de recunoastere.
Pikalov insusi a fost legat de mai multe operatiuni ascunse ale Rusiei in Bosnia, Ucraina si Africa.
In 2018, el a sosit in Republica Centrafricana cu trei saptamani inainte ca jurnalistii rusi care investigheaza activitatile lui Wagner acolo sa fie ucisi, a stabilit Bellingcat intr-o investigatie din 2020.
„Este armata privata a lui Aksionov, dar toti comandantii sunt fosti Wagner. Toti se cunosc de mult timp”, a declarat un fost membru al Convoy pentru iStories.
Apoi sunt batalioanele corporative.
Despre Gazprom, gigantul rusesc al hidrocarburilor detinut de stat, se stie ca finanteaza cel putin doua batalioane numite Fakel („torta”) si Potok („flux”).
Relatarile din mass-media rusa independenta sugereaza ca batalioanele recruteaza personalul actual al Gazprom si agenti de securitate, cu promisiunea ca se vor putea intoarce la vechile slujbe dupa razboi. Compania plateste si un bonus pe langa salariul obisnuit al armatei.
Unele relatari spun ca batalioanele Gazprom au fost incluse in Redut, ca parte a expansiunii companiei respective.
Este posibil ca unitatile corporative sa fi facut parte dintr-o strategie a Kremlinului de a transfera costurile razboiului asupra intreprinderilor si guvernelor regionale si pentru a strange mai multa forta de lupta fara a declara in mod oficial o mobilizare generala.
Exista chiar si unitati legate de anumite orase si regiuni.
O investigatie a Meduza, institutie de stiri rusa cu sediul in Letonia, a dezvaluit existenta unei unitati cunoscuta in mod informal ca „Regimentul lui Sobianin” dupa Serghei Sobianin, primarul Moscovei.
Un reporter Meduza care a intrebat despre inrolare i sa spus ca recrutii au primit un bonus de 200.000 de ruble (aproape 2000 de euro) din bugetul orasului Moscova, pe langa salariul obisnuit al armatei.
Primaria Moscovei nu a recunoscut existenta regimentului.