Maia chiar face! Curtea Constitutionala permite eliminarea imunitatii parlamentare pentru cei acuzati de coruptie, imbogatire ilicita, trafic de influenta, abuz de putere

politica

Curtea Constitutionala a Republici Moldova a dat aviz pozitiv, marti, proiectului de modificare a Constitutiei. PAS urmareste sa desfiinteze imunitatea parlamentara pentru acte de coruptie.

Deputatii PAS, partid fondat de Maia Sandu, au propus modificarea Constitutiei astfel incat „incuviintarea Parlamentului pentru retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata” nu va fi necesara „in cazul infractiunilor de corupere activa sau pasiva, trafic de influenta, exces sau abuz de putere, imbogatire ilicita si spalare a banilor”.

Conform deciziei Curtii Constitutionale, acest proiect „corespunde limitelor temporale si materiale de revizuire a Constitutiei”.

„Proiectul poate fi inaintat spre examinare Parlamentului… Proiectul poate fi adoptat de Parlament dupa cel putin sase luni de la data prezentarii initiativei corespunzatoare”, se mentioneaza in avizul Curtii.

Potrivit ministrului Justitiei, Sergiu Litvinenco, promovarea unui astfel de proiect este o promisiune data cetatenilor in campania electorala din iulie 2021.

„Vom face tot posibilul ca ea sa devina realitate. Toti sunt egali in fata legii si nimeni nu este mai presus de ea”, a precizat ministrul.

Ce prevede articolului 70 din Constitutia R. Moldova:

(1) Calitatea de deputat este incompatibila cu exercitarea oricarei alte functii retribuite, cu exceptia activitatii didactice si stiintifice.

(2) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica.

(3) Deputatul nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat, cu exceptia cazurilor de infractiune flagranta, sau trimis in judecata fara incuviintarea Parlamentului, dupa ascultarea sa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: