Maia Sandu, punctul pe i: „Cei care ne-au spus, cu arma la tampla, ca vorbim ‘moldoveneasca’, nu romana, au facut-o pentru a ne subjuga”

externe

maia sandu, presedinte, republica moldova

Discurs transant al presedintelui Moldovei, Maia Sandu, cu ocazia  ceremoniilor de Ziua Limbii Romane. „Cei care ne-au spus, cu arma la tampla, ca noi vorbim ‘moldoveneasca’, nu romana au facut-o pentru a ne subjuga si certa intre noi, pentru a ne sterge identitatea”, a mentionat presedintele Maia Sandu intr-un mesaj transmis in cadrul evenimentului Marea Dictare Nationala.

„Azi, 31 august 2023, dupa 34 de ani de cand sute de mii de oameni au cerut in Piata Marii Adunari Nationale declararea limbii romane drept limba de stat, precum si trecerea la grafia latina, avem bucuria de a ne sarbatori limba in cel mai frumos mod. Cateva sute de oameni vor scrie azi in limba romana in mod liber, cu respect fata de scrierea corecta si cu dragoste fata de limba neamului nostru. Insa nu a fost mereu asa. In perioada sovietica, poporul nostru a fost privat de dreptul la auto-determinare, dar si de dreptul la limba romana, cu scopul de a ne lipsi de identitate nationala si de a ne mutila constiinta de neam. Puteai fi denigrat, amenintat, destituit din functie sau chiar avea dosar penal pentru ca vorbeai in limba ta”, a subliniat Maia Sandu.

Ea a amintit ca, pana in 1989, in „Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca cetatenii nostri scriau in alfabet chirilic, iar utilizarea alfabetului latin era considerata o incalcare a legii. Literatura romaneasca era interzisa. Sa citesti o poezie in limba romana era o infractiune! Cu toate acestea, studenti, scriitori, oameni de arta, matematicieni, profesori au avut curajul si au cerut cu voce tare dreptul la limba, la viitor si demnitate de neam”.

„As vrea sa-i onoram pe cei care au readus limba romana pe pamantul nostru – poeti, scriitori, compozitori, actori, cantareti si profesori. Numele multora sunt prezente in manualele noastre si trebuie sa ramana in istoria noastra – Grigore Vieru, Valentin Mandacanu, Vladimir Besleaga, Spiridon Vangheli, Lica Sainciuc, Dumitru Matcovschi, Ion si Doina Aldea Teodorovici, Nicolae Matcas, Ion Dumeniuk si cati inca! Pe multi insa nici nu-i cunoastem. Cine sunt tinerii care au riscat sa fie arestati pentru recitarea unei poezii pe Aleea Clasicilor? Sau profesorii care au transmis limba romana si au invatat sute de mii de copii sa vorbeasca si sa scrie corect dupa revenirea ei in scoli? Ei merita aplauzele si recunostinta noastra”, a spus Maia Sandu.

Sefa statului a accentuat ca doar un regim dictatorial poate transforma limba intr-o arma care sa divizeze un popor.

„Cei care ne-au spus, cu arma la tampla, ca noi vorbim ‘moldoveneasca’, nu romana au facut-o pentru a ne subjuga si certa intre noi, pentru a ne sterge identitatea. Moldovenii insa isi doresc sa traiasca liber, in pace si intelegere pe propriul pamant. Limba romana trebuie sa ne uneasca in acest deziderat. In martie am promulgat legea care prevede inlocuirea sintagmei limbii moldovenesti cu limba romana in legislatie. Prin aceasta lege am indeplinit cerinta celor aproape 1 milion de moldoveni din 1989, respectand decizia Curtii Constitutionale si textul Declaratiei de Independenta a Republicii Moldova. Sa respectam limbile minoritatilor nationale si sa-i ajutam sa invete limba romana”, a mai spus presedintele.

Maia Sandu a mentionat ca circa 10 mii de persoane s-au inscris deja la programul national privind invatarea limbii romane, organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii: „Limba romana are locul ei demn in randul statelor lumii. Alaturi de alti peste douazeci si sapte de milioane de oameni de pe glob, in Republica Moldova vorbim limba romana, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: