externe

Maia Sandu s-a intalnit din nou cu cancelarul Germaniei: „Am reiterat aprecierea noastra pentru asistenta oferita, in special in sectoarele energiei si apararii”

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut miercuri o noua intalnire cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, de data aceasta la Davos.

„A fost o placere sa il salut pe cancelarul Olaf Scholz la Davos. Incurajata de sprijinul ferm al Germaniei pentru Moldova, am reiterat aprecierea noastra pentru asistenta oferita, in special in sectoarele energiei si apararii”, a transmis Maia Sandu.

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit in cadrul Forumului Economic Mondial, organizat in Elvetia despre securitatea din Europa, in contextul agresiunii Rusiei fata de Ucraina, precum si despre modul in care este afectata Moldova, a transmis Presedintia Moldovei.

In prima zi la Davos, ea a participat la o discutie despre efectele razboiului din Ucraina asupra statelor europene si despre solutiile pentru consolidarea rezilientei tarilor din regiune. Maia Sandu a subliniat ca, una dintre aceste consecinte este si criza energetica, pe care Moldova o remediaza, inclusiv prin reducerea dependentei de gazul rusesc, insa mai exista si alte probleme amplificate de catre razboiul dus de Rusia.

„Propaganda si dezinformarea sunt mari probleme in tara noastra, dar consider ca acestea reprezinta o problema pentru mai multe tari si trebuie sa invatam impreuna cum sa fim mai eficienti in contracararea lor”, a spus Sandu.

In cea de-a doua zi, Presedinta Maia Sandu a participat la un eveniment organizat de Casa Ucrainei din Davos, unde s-a discutat despre cum Ucraina poate fi sustinuta si reconstruita prin intermediul investitiilor, atat pe timp de razboi, dar si atunci cand pacea va fi restabilita. Sefa statului a subliniat ca, intreaga lume democratica trebuie sa sustina Ucraina sa invinga si a vorbit despre proiectele comune in domeniul energeticii si infrastructurii rutiere care pot prezenta interes pentru investitori.

Tot miercuri, in cadrul panelului dedicat liderismului Europei intr-o lume fragmentata, afectata de razboi, Maia Sandu a accentuat ca solidaritatea de care a dat dovada Uniunea Europeana in contextul crizelor agravate de razboiul din Ucraina, i-au permis Europei sa reziste, sa-si intareasca rezilienta si sa demonstreze ca valorile democratiei si libertatii pot fi aparate.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Un sofer baut si drogat cu amfetamina a accidentat duminica seara o tanara de 18 ani, pe o trecere de pietoni din Bucuresti

In seara zilei de duminica, 17 noiembrie, conducatorul unui autoturism a accidentat o tanara in…

7 minute ago

Presedintele turc Recep Erdogan va propune la reuniunea G20 inghetarea conflictului din Ucraina pe liniile actuale ale frontului si amanarea aderarii Ucrainei la NATO

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan va veni cu o propunere de inghetare a conflictului din…

36 de minute ago

Balcanicii, tot balcanici: premierul din Kosovo, Albin Kurti, ameninta ca-si va folosi „toate relatiile internationale” impotriva echipei de fotbal a Romaniei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a vizitat in cantonament echipa nationala a acestei tari si…

O oră ago

Ucrainenii au lansat duminica noaptea un nou atac cu drone asupra Moscovei

Fortele de aparare aeriana din regiunea Moscova au fost active in cursul noptii de 18…

2 ore ago

Romania TV sfideaza fara rusine recomandarea la „decenta” facuta de CNA: „Lui Prigoana i-au taiat un deget ca sa deschida seiful cu amprenta”

In cadrul emisiunii „Romania de poveste“, realizatorii de la Romania TV au rulat pe burtiera…

2 ore ago