Malin Bot acuza „musamalizarea” cazului „La Copac”. Video, momentul in care Malin Bot a fost agresat de un bodyguard al carciumii – Video
Malin Bot a acuzat, sambata, Parchetul Judecatoriei Sectorului 1 ca „musamalizeaza” dosarul agresiunii la care a fost supus in fata carciumii „La Copac”, detinuta de AUR-istul Horatiu Serb.
„Am obtinut si va prezint inregistrarile video de pe Ambasada Libanului, din cazul La Copac. Patronul de acolo si-a declarat intre timp apartenenta la gruparea AUR care face interesele criminalului de razboi Vladimir Putin. Ceea ce a facut Politia Romana in acest dosar este incredibil, dar aceasta situatie este despre ceva mult mai grav legat de operatiunile de destabilizare ale cozilor de topor folosite de dictatura de la Moscova”, acuza Malin Bot.
„Politia Romana, Jandarmeria si unii procurori asigura imunitate gastii extremiste de la La Copac. De ce sunt protejate cozile de topor ale criminalului Putin intr-o tara membra NATO? Procurorii nu verifica probele video, sunt interesati sa musamalizeze”, a acuzat Malin Bot.
Malin Bot a depus plangere penala dupa ce a fost agresat in fata carciumii La Copac de catre angajati ai localului in momentul in care filma un material legat de agresiunea la care a fost supus Dan Barna in acest loc.
Dan Barna, care venise sa ia masa impreuna cu sotia sa insarcinata, a fost hartuit de fosta videochatista Oana Lovin, dupa ce aceasta ar fi fost chemata acolo chiar de catre patronul localului, Horatiu Serb.