Managerul Spitalului Urziceni, amendata cu 4.000 de lei. Aceasta a fost numita politic

news

Managerul Spitalului Municipal din Urziceni, precum si medicul de garda si asistenta care se aflau in tura atunci cand s-a prezentat femeia in travaliu care nu a fost primita in unitatea sanitara au fost sanctionati cu amenzi, a declarat, luni, seful Inspectiei Sanitare de Stat, Mioara Comana.

„Colegii mei au sanctionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Mentionez ca sanctiunea este maxima ca persoana fizica. Exista si sanctiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebuie sa o dai spitalului si efectiv banii sa ii luam din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca sa platim o asemenea amenda.

A fost sanctionata doamna asistenta care nu a respectat procedurile de examinare si investigare, sa solicite medicul tot cu 4.000 de lei. Si medicul de garda pentru ca nu si-a indeplinit atributiile. Colegii mei sunt in continuare in control, pentru ca si domnul director medical avea atributii la fel ca si doamna manager, dar inteleg ca intre timp s-a internat intr-un spital si este in concediu medical”, a afirmat Comana, intr-o conferinta de presa la Ministerul Sanatatii.

Managerul Spitalului din Urziceni este  Daniela Elena Ianus, expert contabil. Ea a fost consilier local PNL, in mandatul 2012-2016, iar apoi a fost numita la conducerea spitalului.

Ea a spus ca doi angajati ai Inspectiei Sanitare de Stat au fost trimisi la Spitalul din Urziceni pentru a efectua un control.

„La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat ca exista in structura o sectie de obstetrica ginecologie cu 25 de paturi si cinci de neonatologie. Nu exista medic nici de neonatologie, nici de ginecologie si nici macar medic anestezist dupa orele 15,00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu masina proprietate personala, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgente unde inteleg ca a fost vazuta de catre o doamna asistent. In mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistenta trebuia sa solicite investigatii din partea medicului de garda. Medicul de garda nu a fost chemat, timp in care doamna asistent s-a gandit sa sune la 112 ca sa solicite transferul interclinic al pacientului”, a explicat sefa Inspectiei Sanitare de Stat, citata de Agerpres.

Mioara Comana a mentionat ca Spitalul din Urziceni avea un protocol conform Ordinului 1091 din 2006 care prevede transferul interclinic al pacientilor de la spitalele cu competente reduse la spitalele cu competente terapeutice mai mari.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: