externe

Marea Britanie a aprobat noi foraje petroliere in Marea Nordului, ecologistii denunta o decizie „obscena”

Autoritatile britanice de reglementare au aprobat miercuri noi foraje de petrol si gaze intr-un sit din Marea Nordului, o masura despre care ecologistii spun ca va afecta obiectivul tarii de a-si indeplini obiectivele climatice, relateaza Associated Press, preluata de US News.

Reprezentantii guvernului au anuntat ca a fost aprobat Planul de dezvoltare a campului Rosebank, „ceea ce permite proprietarilor sa isi continue proiectul”.

Guvernul conservator al Marii Britanii sustine ca forajul in campul Rosebank, la nord-vest de Insulele Shetland, va crea locuri de munca si va consolida securitatea energetica a Regatului Unit.

Unul dintre cele mai mari zacaminte neexploatate din apele britanice, Rosebank, contine aproximativ 350 de milioane de barili de petrol.

Zacamantul este operat de compania norvegiana Equinor si de firma britanica Ithaca Energy, care spun ca intentioneaza sa investeasca 3,8 miliarde de dolari in prima faza a proiectului. Se asteapta ca zacamantul sa inceapa sa produca in 2026-2027.

Caroline Lucas, deputat al Partidului Verde, a calificat decizia de aprobare a forajului drept „obscena din punct de vedere moral”.

„Securitatea energetica si facturile mai reduse nu sunt asigurate permitand gigantilor din industria combustibilor fosili, detinuti de straini si puternic subventionati, sa extraga mai mult petrol si gaze din aceste insule si sa le vanda peste hotare celui care da cel mai mult”, a declarat ea.

Guvernul sustine ca Rosebank si alte proiecte noi vor fi „semnificativ mai putin generatoare de emisii decat dezvoltarile anterioare”.

Continuarea extragerii rezervelor tot mai reduse de petrol si gaze din Marea Nordului „este importanta pentru a mentine securitatea interna a aprovizionarii si pentru a face ca Marea Britanie sa fie mai putin vulnerabila la o repetare a crizei energetice care a dus la cresterea preturilor dupa invazia ilegala a Rusiei in Ucraina”, sustin reprezentantii guvernului.

Criticii spun ca aceasta este cel mai nou regres in ceea ce priveste obiectivele climatice din partea guvernului conservator al premierului Rishi Sunak. Saptamana trecuta, Sunak a anuntat o amanare de cinci ani, pana in 2035, a interzicerii vanzarilor de masini noi pe benzina si motorina.

Guvernul spune ca isi propune in continuare sa reduca emisiile de carbon ale Regatului Unit la zero pana in 2050.

Secretarul pentru Energie, Claire Coutinho, a declarat ca Marea Britanie s-a angajat sa investeasca in energie regenerabila, dar „vom avea nevoie de petrol si gaze ca parte a acestui mix pe calea spre net zero si, prin urmare, are sens sa ne folosim propriile noastre rezerve din campurile din Marea Nordului, cum ar fi Rosebank”.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

INTERVIU Claudiu Tarziu (AUR): „Odata propulsat in turul 2, George Simion nu va fi asa de usor de invins precum si-ar imagina unii sau altii!”

Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…

29 de minute ago

Ciolacu si partajul: „Pai eu sunt prost sa divortez? Raman pe drumuri”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a facut vineri o noua serie de declaratii aiuritoare in legatura…

49 de minute ago

Se redeschide spatiul aerian al Ucrainei, vor fi reluate zborurile civile de la sfarsitul lunii ianuarie. Care aeroport va fi redeschis

Unul dintre aeroporturile Ucrainei, cel din Lvov sau Borispil, de langa Kiev, isi va relua…

44 de minute ago

China a anuntat un plan de 1,4 trilioane de dolari pentru a-si salva guvernele locale puternic indatorate

China a anuntat un program de salvare a datoriilor in valoare de 1,4 trilioane de…

37 de minute ago

Zelenski, conflict dur cu Orban chiar la Budapesta: „Copiii vostri sunt ucisi acolo? Despre ce vorbim?”

Viktor Orban si Volodimir Zelenski au adus joi la Budapesta confruntarea lor de lunga durata,…

O oră ago

Alexandr Dughin, dupa victoria lui Trump: „Am invins! Globalistii au pierdut ultima batalie”

Intr-un articol scris joi pe blogul sau, ideologul regimului de la Kremlin, Alexandr Dughin, isi…

2 ore ago