Marea surpriza frumoasa din Moldova. Maia Sandu a castigat primul tur in fata pro-rusului Igor Dodon

externe

Candidatul Partidului Actiune si Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a castigat, duminica, primul tur al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova, potrivit datelor preliminare publicate de Comisia Electorala Centrala (CEC), dupa numararea voturilor din 99,95% din sectiile de votare din tara.

Maia Sandu a obtinut victoria in alegeri cu 36,15% de voturi, devansandu-l pe presedintele in exercitiu, socialistul Igor Dodon, care a fost votat de 32,62% din electorat. Pe urmatoarele locuri s-au clasat Renato Usatii (Partidul Politic „Partidul Nostru”), cu 16,90%, Violeta Ivanov (Partidul Politic „Sor”), cu 6,49%, Nastase (Partidul Politic „Platforma Demnitate si Adevar”), cu 3,26%, Octavian Ticu (Partidul Politic „Partidul Unitatii Nationale”), cu 2,01%, Tudor Deliu (Partidul Liberal Democrat din Moldova), cu 1,37%, si Dorin Chirtoaca (Blocul electoral Unirea) 1,20%.

CEC a centralizat, de asemenea, voturile din 99,28% din cele 139 de sectii de votare din strainatate. Candidatul PAS s-a impus detasat in diaspora, obtinand 70,10% din voturi, in timp ce Igor Dodon s-a clasat doar al treilea cu 3,65% din voturi. Pe pozitia a doua s-a situat candidatul Renato Usatii (Partidul Politic „Partidul Nostru”), cu 17,27%.

Pentru ca niciunul dintre candidati nu a intrunit 50% + 1 din voturi, Maia Sandu si Igor Dodon se vor infrunta in turul al doilea, care va fi organizat pe 15 noiembrie.

La alegerile din Republica Moldova s-au prezentat 1.364.597 alegatori din totalul celor 3.287.140 cetateni cu drept de vot. Procentul de prezenta la vot a fost de 42,76%.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: