externe

Marile case de moda, luate la puricat de procurorii italieni care verifica lantul de aprovizionare. Investigatiile au descoperit ca personalul muncea in conditii ilegale

Procurorii din Milano investigheaza lantul de aprovizionare a mai multor case de moda, dupa ce o unitate a companiei franceze Louis Vuitton din Italia a fost plasata sub administrare judiciara intr-o ancheta privind exploatarea unui muncitor, potrivit Reuters.

Luni, un tribunal din Milano a numit un comisar care sa conduca o companie producatoare de genti Dior, detinuta de LVMH, dupa ce o investigatie asupra a patru dintre furnizorii sai din imprejurimile capitalei modei a descoperit personalul muncind in conditii ilegale.

Inspectiile la fata locului si verificarile privind consumul de energie electrica i-au determinat pe procurori sa banuiasca faptul ca lucratorii aveau program prelungit, lucrand adesea noaptea si in timpul sarbatorilor. Unii dintre angajati dormeau acolo unde lucrau, nu aveau contracte, doi dintre ei fiind imigrati ilegali in Italia.

Aceasta este a treia astfel de decizie din acest an a tribunalului din Milano insarcinat cu masurile preventive, care in aprilie a luat masuri similare in legatura cu o companie detinuta de Giorgio Armani, din cauza acuzatiilor ca grupul nu a reusit sa-si supravegheze in mod corespunzator furnizorii. Armani Group a declarat la acea vreme ca a cautat intotdeauna sa „minimizeze abuzurile in lantul de aprovizionare”.

LVMH a refuzat luni sa comenteze decizia instantei.

Procurorii din Milano si politia italiana investigheaza alti producatori mici care furnizeaza aproximativ o duzina de alte marci.

Numirea unui comisar special are scopul de a oferi filialelor caselor de moda timp sa remedieze problemele din lantul lor de aprovizionare, continuand sa functioneze.

Nici LVMH, nici Armani nu sunt cercetati, insa furnizorii vizati de ancheta se confrunta cu acuzatii de exploatare a lucratorilor.

Procurorii de la Milano au investigat in ultimul deceniu firme de recrutare care ar fi angajat ilegal lucratori, sustragandu-se de la plata impozitelor, precum si de la contributiile sociale, pentru a reduce costurile serviciilor pe care le-au furnizat.

Anchetele au vizat in mod traditional sectoare precum logistica, transportul si serviciile de curatare, unde lucratorii au fost adusi de firme care au aparut si au fost lichidate la fiecare cativa ani.

Apoi, accentul s-a mutat pe sectorul modei, unde verificarile au evidentiat probleme similare in acest an.

Italia reprezinta 50% pana la 55% din productia globala de bunuri de lux, a calculat compania de consultanta Bain, mii de mici producatori fiind furnizorii companiilor mari si permitandu-le sa puna eticheta „Made in Italy” pe bunurile lor.

Cea mai recenta investigatie de la Milano a aratat ca un mic producator a luat de la Dior 53 de euro pentru a face o geanta pe care casa de moda a vandut-o apoi in magazine cu 2.600 de euro.

Conform legislatiei italiene, marcile care externalizeaza productia sunt responsabile pentru efectuarea verificarilor adecvate asupra furnizorilor.

In trecut, masurile luate de magistratii italieni in legatura cu anchetele de exploatare a lucratorilor vizau doar angajatorii care tratau muncitorii necorespunzator.

Cu toate acestea, procurorii din Milano au reusit sa faca uz de o prevedere din lege care a fost conceputa initial sa se ocupe de companiile infiltrate de mafie. Aceste companii ar fi plasate sub administrare judiciara prin numirea unor comisari speciali care sa le conduca.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Reducerea costurilor VW este necesara dupa „decenii de probleme structurale”, spune Oliver Blume, CEO-ul gigantului auto german

Un program de reducere a costurilor la Volkswagen este inevitabil, pentru a remedia "decenii de…

59 de minute ago

Ucraina a doborat toate dronele lansate sambata noapte de Rusia spre capitala Kiev. Acestea zburau la altitudini foarte mici pentru a nu fi detectate

Fortele de Aparare ale Ucrainei au interceptat toate dronele kamikaze rusesti care zburau spre Kiev,…

41 de minute ago

Ciolacu si penalul Neacsu, vizita oficiala in Franta in plina campanie electorala. Cu cine se intalneste

Premierul Marcel Ciolacu va efectua o vizita de lucru in Republica Franceza, urmand ca luni…

32 de minute ago

Scandal la varful armatei Federatiei Ruse. Generalii lui Putin se acuza reciproc de fapte de coruptie

Un general rus a fost arestat sub suspiciunea de coruptie dupa ce a fost turnat…

50 de minute ago