Mariri de salarii pentru cadrele didactice. Reactie dupa o intrunire cu premierul Tudose. „Viermele umed vorbeste in numele sindicatelor din educatie”

news

Maririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi intre 25 si 30% net, in 2018, in doua etape, a afirmat presedintele Coalitiei Nationale pentru Modernizarea Romaniei (CNMR), Alexandru Cumpanasu, luni, dupa o intalnire cu premierul Mihai Tudose.

„Un alt aspect care consideram ca este important ca si rezultat al intalnirii de astazi vizeaza Legea salarizarii, urmand ca pentru cadrele didactice (…) maririle de salarii sa fie intre 25 si 30% net, in anul 2018, in cele doua etape, 1 ianuarie si 1 martie. (…) Intre 25 si 30% majorare neta pentru invatamantul preuniversitar, (…) pentru cei care lucreaza in invatamant”, a declarat Cumpanasu.

El a precizat ca la intalnirea de la Palatul Victoria au participat si ministrii Muncii, Educatiei, Finantelor si Cercetarii.

„In ceea ce priveste invatamantul preuniversitar, consideram ca Guvernul a luat o decizie extrem de importanta in urma acestei discutii extrem de lungi si anume plata integrala sau aproape integrala a drepturilor salariale ce revin cadrelor didactice din sistemul de invatamant, pe care le-au castigat in instanta, sub rezerva unei noi intalniri intre Coalitie si domnul prim-ministru, undeva in luna noiembrie, pentru a vedea sumele care au ramas de la rectificarea bugetara”, a spus Cumpanasu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat la intalnire vizeaza sistemul universitar.

„Este vorba despre sporurile pentru doctorat. La fel si acestea, in functie de banii ramasi de la rectificarea bugetara vor fi acordate integral, dar decizia va fi luata in luna noiembrie, dupa ce vedem exact sumele si intr-un echilibru de negociere intre membrii Coalitiei impreuna cu Guvernul (…) Un alt aspect important (…) vizeaza modul in care astazi se fac angajarile in sistemul de invatamant universitar. Impreuna cu domnul prim-ministru si cu reprezentantii Guvernului am agreat o formula simplificata pentru a face aceste angajari”, a aratat Cumpanasu.

Intalnirea dintre Cumpanasu si Tudose a fost comentata acid de jurnalistul Mircea Marian.

„Viermele umed Cumpanasu vorbeste in numele sindicatelor din educatie. La asa Pop, asa Cumpanasu”, a scris Marian pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: