Marius Oprea, finantat de Voiculescu. Securitatea il ataca pe Ciolos: „Niste oameni s-au speriat foarte tare”
Dupa atacul lansat de Marius Oprea impotriva lui Dacian Ciolos, numeroase voci din spatiul public tin sa aduca aminte ca Oprea a fost finantat de Dan Voiculescu pentru a-si publica o carte si ca l-a aparat pe un fist maior de Securitate, Nicolae Paraschiv din Brasov.
„La fel ca Mugur Ciuvica, Marius Oprea e un fost colaborator al presedintelui Emil Constantinescu trecut in tabara lui Dan Voiculescu. Vad ca nimeni nu-si mai aduce aminte de faptul ca ‘dezvaluirile’ lui Oprea despre Traian Basescu au fost tiparite de Varan. Sa fie oare noua dezbatere despre Securitate finantata tot cu banii Securitatii?”, reaminteste europarlamentarul Cristian Preda.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu puncteaza si ea: „Marius Oprea, apropiat de Tariceanu, colaborator cu Dan Voiculescu si autodeclarat prieten apropiat cu Tavi Hoandra”.
„In esenta, acuzatia lansata de istoricul Marius Oprea, apropiat de Tariceanu, colaborator cu Dan Voiculescu si autodeclarat prieten apropiat cu Tavi Hoandra, este ca partidul PLUS ar fi fost fondat de fiul si nora unui fost anchetator al securitatii, Alexandru Iordache. O sageata lansata pentru ca imediat propaganda puterii, dar si oameni de buna credinta, insa inca sub trauma fostei securitati, sa reactioneze vehement.
(…) Ceea ce mi se pare mie grav in povestea asta nu este ce a facut tatal unui fiu, ci faptul ca un fiu este acuzat pentru faptele tatalui sau. Si o fac cei care se plang cel mai mult de metodele securiste.
Raspunderea, inclusiv cea penala, administrativa sau disciplinara, este individuala, nimeni nu raspunde decat pentru faptele sale, nu si pentru ale altuia, cu atat mai mult atunci cand este vorba despre fapte asupra carora nu putea avea niciun control, pe care nu putea in niciun fel sa le influenteze. In civil, doar parintele poate raspunde pentru faptele copilului sau minor, dar niciodata invers.
Asa cum nu m-a interesat niciodata cine este bunica lui Bogdan Olteanu sau cine este mama/tatal cui, nu ma va interesa cine este tatal, respectiv socrul fondatorilor PLUS.
Daca se va dovedi ca ei insisi au comis ceva, ca ei insisi impartasesc credintele, practicile fostei securitati, ca fac parte din vreo retea, asumat, prin vointa si faptele lor, lucrurile ar fi cu totul diferite si am putea vorbi despre raspunderea lui Dacian Ciolos ca s-a asociat cu asemenea persoane sau nu a verificat cu cine se asociaza.
Deocamdata insa, sotii Iordache sunt doar doi avocati despre care nu exista informatii ca ar fi comis ceva ilegal sau imoral, iar a-i ostraciza pentru simpla lor ascendenta, pentru fapte comise poate inainte de a fi nascuti sau pe cand erau foarte mici mi se pare o porcarie ea insasi de natura pur securista.
Cat despre autorul denuntului, am mari rezerve privind moralitatea si buna credinta a personajului. Cine vrea sa inteleaga mai bine cine este istoricul Marius Oprea, candva foarte respectat, recomand cu incredere textul scris de Madalin Hodor, un adevarat luptator impotriva securismului: Tu esti Marius Oprea?
Eu cred mai degraba ca niste oameni s-au speriat foarte tare de perspectiva pe care o prezinta din punct de vedere electoral Dacian Ciolos si de faptul ca acesta a dovedit o neasteptata abilitate de a depasi obstacolele puse partidului pe care il crease anterior si care statea blocat in tot felul de proceduri judiciare practic fara sansa de a fi inregistrat pana la europarlamentare.
Dacian Ciolos ar trebui sa fie constient ca a starnit o mare spaima si capcanele care ii vor fi intinse sunt pe masura, de aceea, in opinia mea, ar trebui sa fie foarte atent la capitolul comunicare pentru ca, o regula de baza, nicio criza nu este cu adevarat letala, ci doar proasta ei gestionare o poate face letala (vezi cazul Mona Musca)”, a scris Dogioiu pe ziare.com.
Istoricul Madalin Hodor a publicat in 2018 un text in Revista 22 in care condamna faptul ca „vanatorul de securisti” Marius Oprea l-a aparat pe maiorul de Securitate Nicolae Paraschiv in procesul pe care acesta il avea cu CNSAS.
„‘Refuz sa cred!’, scria Vladimir Tismaneanu in octombrie 2013 cand a aflat ca ai venit sa-l aperi public pe securistul Nicolae Paraschiv intr-un proces deschis impotriva lui de catre CNSAS. ‘Prietenul disidentului Vasile Paraschiv il apara pe securistul Nicolae Paraschiv? Refuz sa cred. Se rasuceste in mormant Constantin Ticu Dumitrescu. Spuneti-mi, spuneti-ne, ca nu este adevarat!’ Ba era adevarat ! Era mai mult decat adevarat! Aparai un securist (de la USLA) impotriva institutiei pentru infiintarea careia s-a luptat pana s-a imbolnavit cel despre care ai afirmat ca ti-a fost ‘parinte spiritual’. Onor.
Cand revista 22 a publicat stirea ai cerut urgent un drept la replica si ai spus ca s-a inteles gresit. Ai fost obligat sa te prezinti la proces deoarece ‘altfel primeam amenda’. Serios? Cum ai putut sa minti in halul asta? Adica Paraschiv te-a citat ca martor in favoarea lui fara ca tu sa vrei? Apoi, desi te-ai opus din toate puterile sa vii la tribunal, te-a obligat instanta, ca altfel trimitea politia sa te ia cu forta? A, da! „Prostilor” din societatea civila, care au avut incredere in tine si te-au sustinut ani de zile si care inca nu puteau sa creda ca „vanatorul de securisti” tocmai a devenit „sfantul protector al securistilor”, trebuia sa le servesti o minciuna. Dar puteai macar sa alegi una mai putin penibila.
In acea zi ai venit de buna voie la instanta si ai plecat impreuna cu Paraschiv, dupa ce l-ai elogiat in fata tuturor celor prezenti. Pe cine credeai ca minti? Nu ca ar fi folosit la ceva. Caci virajele tale ametitoare erau deja, la ora aia, vizibile de pe Luna. L-au lasat masca chiar si pe judecatorul care a pronuntat sentinta in cazul Paraschiv, tragand concluzia, in pofida ta, ca a facut politie politica: ‘Este inexplicabila atitudinea martorului, ce pretinde o notorietate in domeniu, de a accepta sa sustina apararea unei persoane acuzate de politie politica, intemeindu-se pe un sofism, acela ca, din moment ce martorul nu a intalnit numele reclamantului in dosarele de arhiva studiate, atunci acesta din urma nu s-a ocupat de actiuni represive’”, scria Hodor in Revista 22.
