Marsul asupra Bucurestiului: cum au incercat taranistii lui Maniu si Mihalache sa dea o lovitura de stat in Romania in 1928, dupa modelul lui Mussolini in Italia
Dintre tumultoasele evenimente care au zdruncinat Romania Mare in perioada interbelica, „Marsul asupra Bucurestiului” incercat in 1928 de taranistii lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache, dupa modelul celebrului „Mars asupra Romei” al fascistilor lui Mussolini, ramane printre cele mai putin mediatizate. Mitul lui Maniu, care a condus opozitia democratica dupa venirea comunistilor la putere in 1944, precum si moartea de martir a acestuia in inchisoarea de la Sighet au facut ca episoadele negative din cariera celebrului politician sa fie ocultate in ultimele decenii. Dar cazul din 1928, bine documentat de istorici, ramane dovada ca pana si cei mai importanti oameni raman, in final, niste personaje cu calitati si slabiciuni, deopotriva capabili de momente inaltatoare si de altele in care cedeaza celor mai intunecate ispite.
Teribilul episod din 1928, in care Maniu si Mihalache au incercat sa dea o lovitura de stat, sa-l rastoarne pe regele Mihai pentru a-l aduce pe tron pe printul Carol Caraiman (viitorul rege Carol al II-lea), s-a produs intr-o conjunctura extrem de sensibila pentru Romania. Lupta pentru putere a national-taranistilor a pus atunci in pericol fragilul sistem democratic aflat pe muchie de cutit.
Lovitura de stat planuita de Maniu si Mihalache in cardasie cu exilatul Carol – printul renuntase la dreptul sau la tron pentru a putea fi cu Elena Lupescu si plecase din tara ca sa scape de acuzatiile de coruptie – a venit intr-un moment de slabiciune fara precedent, la nivel politic, a Romaniei.
O incredibila succesiune de evenimente nefericite decapitase fulgerator statul roman. Regele Ferdinand a murit pe 20 iulie 1927, dupa o grea suferinta, iar liderul liberal Ionel Bratianu, omul politic cel mai puternic si care dominase viata politica romaneasca in decenii la rand, i-a urmat doar cateva luni mai tarziu, pe 24 noiembrie 1927. Nefericita conjunctura facuse ca pe tronul tarii sa urce la doar 6 ani Mihai I, nepotul lui Ferdinand.
Deoarece copilul Mihai nu putea conduce, s-a instituit o Regenta formata din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand I), patriarhul Miron Cristea si presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gheorghe Buzdugan. Acest trio nu avea insa in componenta oameni de calibru si cu experienta politica, pentru a gesiona eficient problemele tarii.
La 5 zile dupa disparitia Regelui Ferdinand, Maniu sugereaza pentru prima oara ca ar trebui rediscutate aranjamentele dinastice facute de fostul suveran inainte sa moara
Daca PNL sustine noua structura de putere menita a pastra sistemul democratic si constitutional, in schimb Partidul National Taranesc (unde inca exista cele doua tabere de dinaintea fuziunii dintre Partidul National al Romanilor din Transilvania si Partidul Taranesc) priveste criza dinastica si disparitia politicianului dominant Ionel Bratianu ca pe o oportunitate de a prelua puterea. Merita mentionat ca si liberalii au un interes in aceasta poveste: sistemul existent in acest moment le favorizeaza mentinerea la putere.
La doar 5 zile dupa moartea Regelui Ferdinand, pe 25 iulie 1927, Iuliu Maniu ia cuvantul in Adunarea Deputatilor si anunta ca Regenta este alcatuita „fara concursul liber exprimat al natiunii”. Regenta are obligatia de a dizolva Parlamentul abia constituit, deoarece acesta este „izvorat din violenta si frauda”, adica prin fraudarea alegerilor, proclama Maniu (care nu e deloc departe de adevar).
In aceeasi cuvantare, liderul taranist pune pentru prima oara la indoiala, pe ocolite, ordinea dinastica pe care Regele Ferdinand o pregatise inainte sa moara, pentru a pastra stabilitatea in Romania. Presedintele PNT afirma ca „natiunea este suverana si are dreptul sa discute orice chestiune care intereseaza viitorul ei”, inclusiv cea privind succesiunea dinastica, dupa cum remarca istoricul Ioan Scurtu in cartea „Iuliu Maniu”.
Situatia politica din Romania este foarte tensionata. Guvernul liberal e profund nepopular. In acelasi timp, national-taranistii au o platforma populista de stanga cu care reusesc sa atraga de partea lor electoratul, ducand in acelasi timp o campanie carlista (militeaza pentru intoarcerea lui Carol in tara si proclamarea sa ca rege).
Sah intre PNL si PNT. Maniu tine legatura, in secret, cu renegatul Carol, care trage de la Paris si Londra sforile sa preia puterea dupa moartea regelui Ferdinand
Guvernul liberal condus inca de Ionel Bratianu (care va muri subit pe 24 noiembrie 1927, aparent din cauza unei infectii la gat) contraataca la manevrele taraniste si il aresteaza pe unul din oamenii de incredere ai lui Maniu, Mihail Manoilescu, tocmai cand acesta se intoarce de la Paris, de la o intalnire secreta cu Carol. Manoilescu este una din persoanele prin care conducerea PNT tine legatura cu fostul print. Aflat in exil, acesta unelteste sa-si rastoarne fiul de pe tronul Romaniei, pentru a-i lua locul (corupt, afemeiat si cartofor, fara onoare si cuvant, Carol fusese scos din succesiunea la tron de Regele Ferdinand. Suveranul avea sa regrete ca nu facuse mai devreme acest lucru, asa cum il sfatuisera absolut toti cei din jur inca din timpul Primului Razboi Mondial, cand Carol se deghizase in ofiter rus si fugise de pe front la Odessa, ca sa se insoare cu Zizi Lambrino).
Iuliu Maniu se prezinta la procesul lui Manoilescu in calitate de martor al apararii. Acuzatul Mihail Manoilescu va consemna mai tarziu in memoriile sale: „In cuvinte masurate si reci, Maniu a aruncat bomba! Asadar, chestiunea revenirii lui Carol este susceptibila de a fi deschisa si discutata. Mai mult, in aceasta clipa ea s-a deschis oficial in fata tarii!”.
Taranistul e achitat pe 24 octombrie 1927, cu o luna inainte sa moara Ionel Bratianu.
„Marsul asupra Bucurestiului” si modelul sau initial, „Marsul asupra Romei”
Decesul liderului PNL este momentul in care fruntasii PNT considera ca pot lansa atacul decisiv. Regenta decide sa-l numeasca in fruntea guvernului pe Vintila Bratianu, fratele lui Ionel Bratianu (acesta avea sa moara si el in 1930, adancind criza de lideri din PNL), iar in replica taranistii hotarasc sa declanseze o „rezistenta cetateneasca” prin care – noteaza cunoscutul istoric Ioan Scurtu in lucrarea amintita mai sus – „sa se puna capat dominatiei liberale si sa asigure formarea unui cabinet prezidat de Iuliu Maniu”.
Evenimentele se precipita, discursul taranistilor capata accentele luptei de clasa cu indemnuri abia voalate la violenta. Se organizeaza adunari in orase, judete si provinciile istorice, iar pe 18 martie 1928, la Bucuresti, este convocata o mare manifestare national-taranista. Vin 40.000 de persoane din toata tara, in uralele carora se adopta o motiune care cere ca „guvernul sa paraseasca puterea, Regenta sa incredinteze puterea domnului Iuliu Maniu fara amanare”.
Asa cum este de asteptat, Regenta trage de timp in fata acestui ultimatum, raspunzand ca va lua o decizie „la momentul oportun”.
Maniu si Mihalache se infurie si, cateva zile mai tarziu, anunta ca vor organiza o „mare adunare nationala” la Alba Iulia. In spatele acestei initiative se ascunde planul de a da o lovitura de stat copiata dupa celebrul „Mars asupra Romei”, in urma caruia Benito Mussolini preluase puterea prin forta in Italia, in 1922.
Asemanarile dintre planul taranistilor, din martie 1928, si actiunea lui Mussolini din Italia sunt izbitoare. Pe 24 octombrie 1922, „Il Duce” declara la Napoli, in fata a 60.000 de simpatizanti ai miscarii fasciste, ca „planul nostru e simplu, vrem sa guvernam Italia”. Multimea pornea spre Roma, pentru a forta rasturnarea guvernului si a-l determina pe regele Victor Emmanuel al III-lea sa le dea puterea fascistilor.
In noaptea de 27 spre 28 octombrie 1928, coloana cu peste 30.000 de „camasi negre” intra in Roma. Premierul demisionar Luigi Facta intentionase initial sa opuna rezistenta si sa declare stare de asediu, dar regele, temandu-se de o baie de sange, avea sa cedeze in fata presiunii si, pe 29 octombrie, ii preda puterea lui Benito Mussolini, investindu-l ca premier. Sase ani mai tarziu, in primavara lui 1928, o strategie asemanatoare era conceputa in Romania.
„Atmosfera cvasirevolutionara”, in care se cere mandat de la popor ca PNT sa preia puterea „in conditiunile si cu mijloacele pe care le va socoti potrivite”
Liderii PNT se coordoneaza cu Carol Caraiman. Planul este ca acesta sa revina in tara cu avionul si sa aterizeze pe platoul din fata cetatii Alba Iulia, iar de acolo sa se intrepte asupra Bucurestiului in fruntea multimii, urmand sa fie proclamat rege „prin vointa poporului”.
Maniu si ceilalti lideri PNT ridica deliberat tensiunea in societate, aducand spiritele pana la nivelul unei „atmosfere cvasirevolutionare”, dupa cum scrie Ioan Scurtu. Pe 30 aprilie 1928, cu mai putin de o saptamana inaintea proiectatului Mars asupra Bucurestiului, conducerea national-taranista da un comunicat in care se afirma ca „lupta nu se margineste la o simpla discutie asupra problemelor politicii curente. Ea este in realitate continuarea straduintelor seculare ale neamului romanesc pentru dezrobire si unire”.
Se face „apel la natiune pentru ca in ziua de 6 mai, in adunarile simultane din toate centrele importante ale tarii si mai cu seama la Alba Iulia, sa i se incredinteze in mod solemn si categoric mandatul expres de a duce la realizarea imediata a emanciparii sale politice, sociale si economice, in conditiunile si cu mijloacele pe care le va socoti potrivite”.
Asadar, este vorba de un indemn direct si fatis la rasturnarea puterii constitutionale pe cai nedemocratice, PNT cerand sa i se incredinteze guvernarea nu prin alegeri, ci prin presiunea strazii.
La Aba Iulia se strang 100.000 de oameni. Guvernul Romaniei e proclamat „dusman al poporului”
La marea adunare de la Alba Iulia participa, in 6 mai 1928, aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv un grup de 2.000 de mineri din Valea Jiului. Se adopta o rezolutie care nu mai lasa loc de indoiala: guvernul Romaniei este proclamat „dusman al poporului”. Membrilor Regentei li se cere direct „sa-l demita (guvernul – n. red.) si sa incredinteze puterea Partidului National-Taranesc in frunte cu Iuliu Maniu”. In euforia evenimentelor, participantii la manifestatie se angajeaza: „Juram pe bunul Dumnezeu sa nu incetam lupta pentru rasturnarea acestui guvern”.
Mai multi fruntasi national-taranisti, dar si multi dintre participantii la adunare, cer sa se porneasca in „Marsul asupra Capitalei”, pentru a rasturna puterea prin forta. „Adunarea de la Alba Iulia a fost cea mai mare actiune de acest fel organizata in intreaga perioada interbelica, a demonstrat popularitatea Partidului National-Taranesc, precum si capacitatea de mobilizare a lui Iuliu Maniu, care a fost «creierul» acestei actiuni fara precedent in istoria Romaniei”, constate acelasi istoric Ioan Scurtu.
Iuliu Maniu era un bun orator, iar adunarea de la Alba Iulia, din 1928, a demonstrat remarcabila sa capacitate organizatorica.
Planul esueaza: Carol este expulzat din Anglia si nu mai ajunge la Alba Iulia. Maniu isi da seama ca totul s-a sfarsit, dar nu stie cum sa le spuna asta manifestantilor
Numai ca, intre timp, in plan intervine o sincopa. Autoritatile de la Bucuresti nu stau degeaba si, descoperind ce se pune la cale, dau ordin rezidentelor de spionaj de la Paris si Londra sa intervina. Agentii romani ii dau de urma lui Carol Caraiman intr-un castel din comitatul Surrey, iar un fost inspector din Scotland Yard intra in posesia manifestelor tiparite de pucisti in Anglia si in Ungaria, pentru a fi raspandite in Romania in momentul-cheie al loviturii de stat.
Un avion asteapta pregatit pe aeroportul Corydon, de langa Londra – cu acest aparat urmeaza sa fie readus Carol Caraiman in Romania, la Alba Iulia, de unde impreuna cu taranistii, conform planului, trebuie sa porneasca asupra Bucurestiului.
Guvernul roman intervine insa de urgenta pe langa autoritatile britanice, iar guvernul de la Londra ii pune in vedere lui Carol sa paraseasca tara in 48 de ore, deoarece abuzeaza de ospitalitatea primita. Prezenta sa pe teritoriul Angliei devine indezirabila, avionul de pe aeroportul Corydon nu mai poate fi folosit.
Expulzat din Marea Britanie si ramas fara mijloacele necesare sa ajunga la Alba Iulia, Carol Caraiman il informeaza pe Iuliu Maniu ca nu mai poate sosi.
In acest moment, liderul PNT apasa brusc frana. In noaptea de 5 spre 6 mai 1928 se organizeaza o sedinta de-a dreptul furtunoasa in Biroul Executiv al PNT. Participantii se impart rapid in doua tabere.
Pe de o parte, Iuliu Maniu vrea sa se renunte la lovitura de stat si sa se formuleze in schimb o motiune care sa fie inaintata Regentei. Pe de alta parte, Ion Mihalache vrea ca „Marsul asupra Bucurestiului” sa aiba loc oricum, chiar si in lipsa lui Carol Caraiman.
Cearta dureaza pana la 4 dimineata. Maniu, vazand ca pierde teren si ca inclusiv unii dintre oamenii sai din Biroul Executiv basculeaza in tabara lui Mihalache, forteaza nota si ameninta ca paraseste incaperea.
Manifestatia degenereaza: in multimea stransa de national-taranisti incep sa apara cereri de supunere din nou la vot a unirii Transilvaniei cu Romania
Dintre toti, presedintele PNT vede insa cel mai limpede situatia. Intreaga lovitura de stat este conceputa sub masca unei „Restauratii”, adica sub pretextul readucerii lui Carol in tara si al instalarii acestuia pe tron. In lipsa actorului principal, „Marsul asupra Bucurestiului” devine o lovitura de stat fatisa, in care PNT se transforma in actorul negativ.
Marea problema o reprezinta faptul ca, pana in acest moment, conducatorii PNT atatasera permanent spiritele, iar atmosfera s-a transformat intr-una periculoasa. Este complicat sa li se spuna simpatizantilor isterizati ca, dintr-o data, trebuie sa plece acasa si ca nu se mai intampla nimic.
A doua zi, manevrele politice ale liderilor taranisti scapa de tot de sub control, degenerand intr-o directie diferita fata de cea urmarita de Maniu. Pe 6 mai, dupa sedinta nocturna a Biroului Executiv al PNT, cei 677 de delegati la Congresul partidului subliniaza, in sedinta pe care o tin la Alba Iulia, ca raman devotati sustinatori ai Marii Uniri.
Numai ca, atunci cand ies in fata multimii – in care se afla si socialisti, comunisti si membri ai Partidului Popular Maghiar –, Maniu si oamenii sai se vad confruntati cu grupuri care striga sa se repuna la vot unirea Transilvaniei cu Romania! Printre oamenii de la miting circula ziare care contin articole cu titluri de tipul „Luati bine aminte, la Alba-Iulia s-a facut unirea, tot la Alba-Iulia se poate desface!” ori „Coteria plutocratica de la Bucuresti duce razboi impotriva Provinciilor alipite”.
„Sa tragem cu tunul constiintei la Bucuresti! Loviturile de aici vor sparge urechile surzilor. Dar daca, totusi, in beciurile bancilor oligarhice din Bucuresti se va ascunde vreunul, vom face din fiecare cetatean un infanterist, ca cu baioneta sa-i scoatem din barlog”
Ion Mihalache, mult mai agresiv decat Iuliu Maniu, continua sa atate spiritele. Tine un discurs violent: „Sa tragem cu tunul constiintei la Bucuresti! Loviturile de aici vor sparge urechile surzilor. Dar daca, totusi, in beciurile bancilor oligarhice din Bucuresti se va ascunde vreunul, vom face din fiecare cetatean un infanterist, ca cu baioneta sa-i scoatem din barlog. Aceste steaguri nu se pot intoarce inapoi infrante. Juram aci sa punem viata noastra la dispozitia patriei, a unei patrii insa care inceteaza a mai fi a ciocoilor!”.
Mihalache vizeaza, fara indoiala, sistemul bancar controlat de liberali, dar discursul sau capata deja accente extrem de periculoase, sugerand ca „Bucurestiul” ar fi impotriva tarii, in conditiile in care integrarea provinciilor noi este departe de a se fi incheiat, iar multi locuitori din Transilvania, Bucovina si Basarabia inca sunt de parere ca ar fi mai bine daca s-ar separa de Romania.
Iuliu Maniu, mai abil, incearca sa faca echilibristica. El avusese inspiratia sa nu se exprime raspicat in public pentru aducerea lui Carol Caraiman pe tron, iar acum, cand planul initial a cazut, liderul taranist cauta sa-si pastreze pozitia de lider al partidului fara a putea fi ulterior invinuit ca a vrut sa rastoarne ordinea de stat in Romania.
Liderii PNT nu se opresc aici si promit, in fata multimii de la Alba Iulia, ca vor duce o politica de sprijinire a muncitorilor si taranilor daca preiau puterea. Aliatul lor din acest moment, Constantin Titel-Petrescu (liderul Partidului Social-Democrat), va observa mai tarziu: „La faimoasa intrunire de la Alba-Iulia, din 6 mai 1928, national-taranistii promisesera minerilor – care defilasera cu tarnacoape -, fericirea completa: spor de salarii, scaderea orelor de munca si muntii impaduriti, dinspre Rosia si Abrud… cind vor veni la putere. Si ei, ca naivii, au crezut in fagaduintele conducatorilor national-taranisti! Odata veniti la putere insa, le-au dat gloante in creer, pentru a-si gasi fericirea, mai curind, in lumea de dicolo de mormint”. Aluzia vizeaza, evident, represiunea grevei minerilor de la Lupeni, din 1929.
Sfarsitul caragialesc al „Marsului asupra Bucurestiului”: manifestantii se urca in trenuri crezand ca merg la Bucuresti, dar sunt imprastiati, de fapt, in diverse colturi ale tarii
In ceea ce priveste manifestatia din 6 mai 1928, de la Alba Iulia, aceasta degenereaza rapid intr-o actiune contra autoritatilor statului. Iuliu Maniu se sperie in acest moment de directia in care a apucat-o planul initial si incearca disperat sa-i intoarca pe oameni din drum. Dar lucrurile nu mai pot fi controlate de initiatorii actiunii si o mare parte dintre manifestanti, fluturand steaguri tricolore si rosii, se organizeaza in doua coloane, indreptandu-se spre garile din Vintu de Jos si Teius, pe care le ocupa. Multimea cere acum trenuri, pentru a merge spre Bucuresti.
Maniu ia legatura cu guvernul de la Bucuresti, pe care voise sa-l rastoarne, si discuta cu oamenii lui Gheorghe Tatarescu (care are functia de subsecretat de stat la Ministerul de Interne, coordonand Jandarmeria si Politia) cum poate fi detensionata situatia fara sa se recurga la forta.
Din acest punct, paralela dintre „Marsul asupra Romei” al lui Mussolini, din 1922, si „Marsul asupra Bucurestiului” incercat de taranistii romani in 1928, se rupe, evenimentele din Romania cotind – ca de atatea alte ori in istoria tarii – spre comic.
Autoritatile de la Bucuresti trimit la Alba Iulia mai multe garnituri de tren care sunt umplute pana la refuz cu multimea hotarata sa rastoarne guvernul, numai ca trenurile respective nu pleaca spre Capitala, cum cred „revolutionarii” din ele, ci sunt imprastiate catre diverse directii, prin tara.
In paralel, fortele de ordine intervin in satele Petroasa, Lazuri, Silea si in cateva localitati din Salaj, stopand potentiale miscari periculoase. In sfarsit, „cei plecati spre Capitala, fara organizarea si pregatirea necesara, hartuiti in permanenta de jandarmi, au fost nevoiti, dupa parcurgerea catorva zeci de kilometri, sa renunte la intentia lor” (Ioan Scurtu).
Asa se incheie „Marsul asupra Bucurestiului” din 6 mai 1928, prima incercare a taranistilor si a lui Carol Caraiman de a prelua puterea in Romania.
Doua saptamani mai tarziu, pe 18 mai 1928, generalul Alexandru Averescu, presedintele Partidului Liga Poporului si inamic al taranistilor, va comenta sarcastic in publicatia „Indreptarea”: „Atunci s-a recurs la comica ideie a marsului asupra Bucurestiului. Nu lipsea decat un mic detaliu, un Mussolini al II-lea! De la Mussolini la Kerensky distanta este formidabila. Lumea s-a pus in miscare. Cum s-a terminat acest mars se stie, mai rau decat in coada de pesti. Este de notat naiva idee de a crede ca ocupand o gara se putea, numai din acel fapt, organiza trenuri care sa duca «poporul», adica tunul cel mare, pina la Sodoma pentru a o face una cu pamantul! A doua zi in Bucuresti s-a anuntat punerea in miscare a celor doua coloane, care au pornit fara voia conducatorilor, dar care au aceeasi tinta cu conducatorii: cucerirea Bucurestilor! Intelege cineva ceva in acest galimatias?”.
Poveste fara happy-end: Maniu a ajutat la lovitura de stat reusita de Carol al II-lea in iunie 1930, pentru a sfarsi apoi ca martir al poporului roman in temnitele comuniste. Regele a pus cruce democratiei si, in final, a pierdut mostenirea inaintasilor sai, asistand la dezmembrarea Romaniei Mari
Epilogul acestei aventuri este ceva mai cunoscut. In toamna aceluiasi an, in noiembrie 1928, guvernul liberal al lui Vintila Bratianu a cazut. Iuliu Maniu a fost desemnat premier si insarcinat sa formeze noul guvern, ocazie cu care a facut urmatoarea declaratie: „Intemeiat pe realitati istorice si politice, Partidul National-Taranesc a nutrit totdeauna credinta ca noul stat roman trebuie sa se aseze pe temeliile constitutionale si legale pe care statele occidentale s-au
ridicat la inflorirea si prestigiul lor de azi”.
Doi ani mai tarziu, in iunie 1930, cu Maniu premier, avea loc lovitura de stat prin care Carol il rasturna nestingherit de pe tron pe fiul sau, Mihai, si se proclama rege. Maniu realiza abia atunci, constatand cum a fost pacalit, de ce Regele Ferdinand si Ionel Bratianu se zbatusera atat de tare sa-l elimine pe Carol Caraiman din succesiunea la tron. Era insa prea tarziu. Romania intra in deceniul catastrofei nationale, in care noul suveran avea sa faca praf partidele politice si sa transforme coruptia in politica de stat, in final risipind toata mostenirea primita: in 1938 a pus cruce oficial democratiei instituind dictatura regala, iar in 1940 a asistat pasiv la dezmembrarea tarii.
Carol al II-lea a fost regele care a risipit toate eforturile facute, timp de 60 de ani, de predecesorii sai pe tronul Romaniei. Amanta sa, Elena Lupescu, a fost nucleul camarilei regale care a acaparat economia si l-a ajutat pe Carol sa distruga viata politica romaneasca in perioada 1930-1940, pulverizand partidele.
Iuliu Maniu a condus guvernul national-taranist, cu intermitente, in perioada 1928-1932. In final, a demisionat din cauza abuzurilor pe care Carol al II-lea si oamenii din camarila sa le comiteau.
In ceea ce-l priveste pe Iuliu Maniu, acesta se va intalni cu destinul sau de erou al poporului roman mult mai tarziu, incepand cu 1944, dupa caderea tarii sub control sovietic. Conducatorul taranist va fi liderul incoruptibil si neinfricat al opozitiei democratice pana la arestarea sa de catre regimul comunist, in 1947.
Si-a pastra demnitatea pana in ultima clipa, devenind martir al neamului romanesc dupa ce, condamnat si inchis – la fel ca multi alti romani cu rol important in Unirea de la 1918 – in inchisoarea de la Sighet, avea sa moara la 5 februarie 1953.
Iuliu Maniu a ramas cel mai important si mai versatil politician din Romania dupa moartea lui Ionel Bratianu, in 1927. S-a inselat insa teribil in privinta lui Carol, dandu-si seama prea tarziu ce gafa comisese militand pentru venirea sa pe tronul Romaniei.
