Categories: news

Marturie din Colectiv: „Membrii trupei au spus la misto ca avem un MIC incendiu”

Un prieten al celor din trupa care a concertat in clubul Colectiv a relatat pe Facebook cum a inceput totul si cum s-a derulat apoi cosmarul. 

„Azi noapte eram in colectiv la lansarea noului album al trupei goodbye to gravity ai caror membrii ii cunosc si imi sunt prieteni. Stiam ca se anunta un show pirotehnic dar mai fusesem la evenimente indoor cu artificii si alte efecte deci nu am avut avut indoieli in aceasta privinta. Au fost ceva artificii la inceputul concertului, niste artificii de tort nimic special dupa alte 30 de minute au mai fost 2 artificii la fel ca cele de tort.

Stateam si beam o bere, membrii trupei au spus la misto ca avem un mic incendiu, unul din stalpi ardea usor, s a aruncat cu bere pe el, in 2 secunde focul s a extins la tavan, care a inceput sa arda rapid, atunci am inteles ca trebuie sa iesim repede, eram la circa 30 de metri de iesire, am alergat spre iesire.

La 5 metri de usa s a produs haos si panica oamenii au inceput sa cada si sa se calce in picioare am reusit prin forta sa iesim. Ne am tras in partea dreapta sa tragem o gura de aer dupa care am mers pe gang spre iesire. Pe gang era parcat un camion , era un fum gros ca de napalm ars, nu se vedea nimic, nu stiam cat mai era de mers am inceput sa trag fum nu mai aveam oxigen am reusit sa iesim tusind si cu ochii lacrimand abundent. Pe gang am simtit suflul exploziei, unei fete de langa mine ii luasera foc hainele. Mi au luat 10 minute sa mi revin.

Au inceput sa iasa oameni arsi cu hainele zdrentuite. M am dus pe gang sa incerc sa ajut. Erau multi oameni arsi pe marginea gangului, multi oameni arsi care zaceau pe jos in fata intrarii. Usa de acces se blocase, cei ramasi inauntru bateau in usa incercand sa iasa. Am sunat la 112 la 10:41 mi s a spus ca au trimis un echipaj…am injurat si le am spus ca s zeci de oameni arsi mi au facut legatura la pompieri care mi au spus ca sunt pe drum. Dupa alte 5-7 minute a aparut primul echipaj de pompieri care au vrut sa intre pe o poarta care era inchisa.

Au aparut si militienii care nu stiau ce sa faca. Usa clubului era in continuare blocata. Au aparut si pompierii dupa 20-25 de minute. Apar toti maimutoii care iau masuri acum cand e deja f tarziu. daca ar fi venit in 5 10 minute poate victimile ar fi fost mai putine. Usa clubului a fost deschisa in interior erau trupuri unele peste altele. A fost carnagiu. Multumesc ingerilor care au fost cu mine. Regrete sincere pentru cei care si au pierdut viata. Muie autoritatilor de la primarii spagari pana la arafat si oprea…”, a scris tanarul pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Apelul lui Ciolos pentru desemnarea unui candidat unic contra tandemului Ciolacu-Simion: „Voi vota cu acel candidat unic, oricare ar fi el sau ea”

Dacian Ciolos, fost premier si fost comisar european, a lansat sambata un apel catre partidele…

43 de minute ago

Un sofer polonez de TIR circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucuresti – Pitesti. Ce sanctiuni a primit

Un sofer de TIR, cetatean polonez, a fost amendat cu 3.000 de lei si i-a…

33 de minute ago

Cel mai mare coral din lume, descoperit in apele Insulelor Solomon

Cel mai mare coral cunoscut din lume, vizibil din spatiu, a fost descoperit in apele…

O oră ago

Actorul Florin Zamfirescu va candida pentru Senatul Romaniei, din partea Aliantei Nationale Crestine. In 2016, el a fost si purtator de cuvant al PRM

Alianta Nationala Crestina (ANC) trimite in cursa doi candidati pentru Senat si sase pentru Camera…

2 ore ago