news

Mediator-cheie, Egiptul, propune o incetare a focului de 2 zile in Gaza si eliberarea a 4 ostatici

Presedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a prezentat duminica o propunere pentru un armistitiu de doua zile in Fasia Gaza pentru eliberarea a patru ostatici detinuti pe teritoriul palestinian, pe care o prezinta ca un prim pas catre o „incetare completa a focului”, potrivit AP.

Presedintele al-Sissi, a carui tara este unul dintre mediatorii-cheie in razboiul dintre Hamas si Israel in Fasia Gaza, a propus „o incetare a focului de doua zile, in care patru ostatici vor fi schimbati cu prizonieri” detinuti de Israel, inainte de a incepe negocieri „in termen de zece zile”, in vederea unei „incetarii complete a focului si a intrarii ajutorului umanitar”, a declarat seful statului egiptean la Cairo.

Este prima data cand presedintele Egiptului propune public un astfel de plan. Nu a existat nicio incetare a focului de la pauza de o saptamana, din noiembrie 2023, in primele saptamani de razboi, in care 105 ostatici au fost eliberati in schimbul a 240 de prizonieri palestinieni.

Seful Mossad-ului israelian se afla duminica la Doha pentru discutii cu prim-ministrul Qatarului si seful CIA, in cea mai recenta incercare de a pune capat luptei si de a atenua tensiunile regionale care s-au creat dupa atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra sudului Israelului.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Sindicalistii ameninta: „Greva generala la metrou, in trei saptamani!”

Marian Artimon, liderul USLM (Unitatea - Sindicatul Liber Metrou), a evocat "bataia si iesitul in…

12 minute ago

Presedinta Georgiei refuza sa recunoasca rezultatul alegerilor parlamentare, cere poporului sa iasa in strada: „Alegerile au fost falsificate de Rusia”

Presedinta Georgiei a declarat duminica ca nu recunoaste rezultatele votului parlamentar din acest weekend, despre…

26 de minute ago

Ceaiuri ideale pentru un somn linistit in serile friguroase de toamna

Odata cu trecerea de la ora de vara la ora de iarna si oscilatiile de…

O oră ago

INSP: Crestere a cazurilor de infectii respiratorii. Aproape 90.000 de imbolnaviri intr-o singura saptamana

Romania a inregistrat o crestere semnificativa a cazurilor de infectii respiratorii, incluzand gripa clinica, infectii…

2 ore ago

Maia Sandu, victorioasa in dezbaterea cu un Stoianoglo incoerent si agramat: „Gazele rusesti nu vin cu avionul, stiti cum ajung in Moldova?” – VIDEO

Cei doi candidati pentru Presedintia Republicii Moldova, Maia Sandu si Aleksandr Stoianoglo, au avut duminica…

9 ore ago

Regele Charles invinge boala si revine in forta: Turnee internationale programate pentru 2024

Regele Charles al III-lea, dupa o perioada de restrangere a indatoririlor oficiale din cauza tratamentului…

3 ore ago