Cristina Hrustovici, medic chirurg in Suceava, este revoltata de acordul dintre MAI si BOR. „Suntem foarte fermi cand este vorba sa carantinam medici, dar cedam in fata insistentelor BOR”, subliniaza doctorita.
„Acum o saptamana, de Pastele catolic, s-a putut. In Grecia se poate. Acum, intr-un oras aflat in stare de carantina (din care, totusi, culegatorii de sparanghel pot pleca organizat la Cluj), cu un spital asediat de bolnavi, pe care o mana de oameni (restul fiind infectati, din motive pe care nu le mai disutam acum) se chinuie, pana la limita epuizarii sa-l faca cat de cat functional, de aproape o luna de zile, ne-am hotarat brusc ca putem, in diverse forme bizare, sa participam la Slujba de Inviere. Nu cred ca este vorba decat de calcul politic aici. Suntem foarte fermi cand este vorba sa carantinam medici, dar cedam in fata insistentelor BOR”, a scris medicul pe Facebook.
Aceasta acuza faptul ca politistii, in loc sa se ocupe de restrictionarea traficului, vor duce lumina din bloc in bloc.
„Daca va bate vantul si li se va stinge faclia, o vor reaprinde cu bricheta din dotare. Stim foarte bine ca pe parcursul a 2000 de ani Lumina Sfanta se aprindea in altarele bisericilor. Asta cu adusul de la Ierusalim e doar o gaselnita electorala de sorginte bucovineana, de vreo 10 ani, cred, pe care lumea o considera un dat de cand lumea.
Saptamana viitoare, cand va avea loc o explozie a cazurilor de imbolnavire si, inevitabil, a deceselor, si bolnavii nu vor avea unde sa stea si nici cine sa-i ingrijeasca nu va mai avea, sa nu plangeti si sa nu va plangeti. Va spune asta un om care, in noaptea de Inviere va fi in spital, cu o candela aprinsa si, daca pacientii mi-o vor permite, cu o carte de rugaciuni in mana. Si imbracata ca-n poze.
Si sunt o favorizata a sortii, asistentele, infirmierele, colegii mei din ATI si UPU nu vor avea sansa asta. Daca as fi fost acasa, as fi iesit la geam cu o lumanare si as fi cantat HRISTOSA INVIAT de la fereastra. La spital nu pot, fereastra camerei de garda da spre morga”, mai scrie medicul.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anuntat miercuri seara modificarea acordului incheiat intre Biserica Ortodoxa Romana si MAI privind sarbatorile pascale.
„In aceasta seara am avut o noua discutie cu Prefericitul Patriarh si am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele masuri. Avand in vedere estimarile recente ale specialistilor referitoare la extinderea epidemiei, acordul Patriarhiei si al MAI se modifica dupa cum urmeaza
1. Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea indrumarilor BIOR si respectarii prebederilor dinm ordonantele militare fara particparea credinciosilor in biserica sau in curte.
2. Painea sfintita numita „Paste” va fi distribuita la domiciliul credinciosilor de catre personalul clerical si voluntari, vineri si sambata, intre orele 8-17, si duminica intre orele 6-12, la solicitarea credinciosilor
3. Sfanta Lumina va fi distribuita in parohii de personalul clerical si maximum 5 voluntari, sambata. Personalul clerical si maxim cinci voluntari echipati vor distribui lumina si pastile respectand Ordonantele Militare, avand asupra lor actele si un ecuson
4. Credinciosii vor primi Pastile sau Sfanta lumina din pragul casei, fara a iesi in strada. In cazul blocurilor, va exista un reprezentant desemnat
5. In spitalele fara preot si in centrele sociale si de carantina „Lumina” va fi distribuita de cadre ale MAI
Ii multumesc PF Daniel pentru intelegere si colaborare”, a scpus Vela.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri ca, din pacate, nu avem nicun motiv de relaxare, avem 20 de morti in 24 de ore, iar cuvantul de ordine este ”Stati acasa”.
Presedinte a anuntat ca va solicita ministrului de Interne si premierului sa revina asupra acordului MAI – BOR.
”Stati acasa! Altfel, dupa sarbatori, vom avea inmormantari”, a avertizat presedintele.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…
Presedintele comisiei electorale din Georgia a fost stropit cu vopsea in timp ce organismul a…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Un cadavru aflat in stare avansata de descompunere a fost descoperit, sambata, de mai multi…
O echipa formata din cercetatori americani si chinezi a descoperit ca pe misterioasa parte indepartata…