Rascoala de la Pantelimon: „Este inadmisibil sa se faca public, sa vada o tara intreaga, ca noi avem niste doctorite criminale”

news

Spitalul Pantelimon

Dupa ce procurorii au pus sub acuzare pentru omor cu premeditare doua doctorite de la Spitalul Pantelimon din Capitala, echipa medicala a sectiei ATI de la acest spital ameninta ca va refuza sa mai faca garzi, sustinand nevinovatia celor doua colege.

„Este inadmisibil sa se faca public, sa vada o tara intreaga, ca noi avem niste doctorite criminale. De ce, s-a terminat ancheta cumva si nu stim noi? Este inadmisibil. Toti suntem vazuti la fel. Este o specialitate care este calcata in picioare in momentul acesta. Noi salvam vieti, asta facem. Atunci cand se poate, caci nu toti pacientii supravietuiesc, indiferent ce facem noi.

Va invit pe toti, care vreti dintre dumneavoastra, il invit in mod special pe pe domnul ministru in sectie, sa vada ce pacienti avem in sectie. Ce pacienti, cat muncim pentru acesti pacienti. In reanimare toata lumea depune tot efortul ca sa obtina ceva. Deci nu putem sa lucram in astfel de conditii.  Pana se termina ancheta, nu putem spune ca doamnele doctor sunt vinovate. Nici eu, nici dumneavoastra, nici domnul Barbu si nici dumneavoastra. Nimeni nu poate spune cu siguranta ca sunt vinovate.

Aceste modificari ale dozelor… sunt situatii in care sunt justificabile. Deci este adaptat la caz, adaptat la statusul pacientului. Deci doza nu este fixa, sa ne intelegem. Asistenta nu are voie, nu ii este permis, sa administreze nimic fara indicatia medicului.

In comunicatul acelui domn procuror, ca asta am vazut si noi… S-a finalizat ancheta? Asta vrem si noi sa stim. Am inteles pana la urma ca nu. Administrarea noradrenalinei este  foarte importanta, dar noradrenalina nu salveaza viata”, a declarat sefa ATI a Spitalului Pantelimon, Florina Pompilian.

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a declarat joi ca directorul medical de la Spitalul „Sfantul Pantelimon” si-a prezentat demisia, iar managerul unitatii medicale va demisiona si el.

„Dansii au decis ca vor demisiona. Directorul medical a facut-o imediat. Domnul manager este decis sa demisioneze si asa a si anuntat acest lucru public, dar trebuie sa avem totusi in vedere un lucru, ca trebuie sa asiguram functionarea spitalului pana la numirea unui nou manager. Nu putem lasa acest spital fara un management inca cateva zile”, a afirmat ministrul, la o conferinta de presa.

Potrivit acestuia, Corpul de Control al ministrului Sanatatii verifica chestiunile de natura administrativa.

„Corpul de Control al ministrului Sanatatii verifica chestiunile de natura administrativa, pentru ca este un corp de control al unui organism al administratiei centrale – un minister si el a verificat daca din punct de vedere al procedurilor administrative din cadrul spitalului exista sau nu exista problema, care nu se refera la partea medicala, pentru ca partea medicala trebuie evaluata de catre persoane specializate”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila.

Acesta a precizat ca Ministerul Sanatatii si spitalul au pus la dispozitia organelor de ancheta toate documentele, inscrisurile sau echipamentele solicitate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: