Teodor Melescanu s-a inscris in Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), anunta un comunicat al formatiunii. Partidul a fost fondat si este condus din umbra de Dan Voiculescu. Astfel, partidul lui Voiculescu devine partid parlamentar, avand un senator.
”Personalitate marcanta, care a exercitat inalte responsabilitati in statul roman – Presedinte al Senatului, Ministru al Afacerilor Externe, Ministru al Apararii Nationale, Director al Serviciului de Informatii Externe – senatorul Melescanu a promovat constant, in intreaga sa cariera, valorile social-liberale, care constituie esenta doctrinei umaniste”, anunta partidul lui Voiculescu.
Melescanu sustine ca „isi doreste un proiect politic nou, capabil sa depaseasca vechile conflicte si inertii”.
„Dincolo de obiectivele politice contextuale si de agenda publica imediata, consider ca responsabilitatea esentiala a unei persoane care exercita o functie publica o reprezinta promovarea valorii umane ca esenta a oricarui model social legitim. Dupa o viata intreaga dedicata proiectelor social-liberale, asumarea identitatii umaniste este un pas firesc, care raspunde atat reperelor pe care le-am promovat intotdeauna – demnitate, echilibru, pragmatism – cat si asteptarilor concrete ale natiunii noastre. Romanii isi doresc un proiect politic nou, capabil sa depaseasca vechile conflicte si inertii, sa construiasca trainic, nu sa darame. Am incredere ca umanistii pot genera o astfel de schimbare si ma voi stradui sa contribui cu intreaga mea experienta la succesul acestui proiect”, a declarat Teodor Melescanu, se arata intr-un comunicat al PPUSL.
Melescanu a mai fost membru al FSN, PDSR, Alianta pentru Romania (rupt din PDSR), PNL, ALDE, Forta Nationala (rupt din ALDE).
Surse oficiale au declarat, miercuri, dupa ce a avut loc autopsia in cazul Silviu Prigoana…
Intr-o postare publicata pe pagina sa de Facebook, jurnalistul de investatii Cornel Ivanciuc dezvaluie ceea…
Alegatorii americani de origine araba, care l-au votat masiv pe Donald Trump la recent incheiatele…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat marti ca l-a ales pe John Ratcliffe ca director…
Presedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a deschis summitul COP29 asupra climei cu o critica usturatoare la…
Fostul premier al Regatului Unit, Boris Johnson, a avertizat ca Regatul Unit ar putea fi…