Membri influenti ai Senatului american considera inevitabila extinderea NATO in Asia

externe

nato, alianta militara

Aliatii asiatici ai Statelor Unite inteleg ca au o nevoie mai mare de a interactiona cu tarile membre NATO, potrivit declaratiilor senatorilor americani Dan Sullivan si Tammy Duckworth, inrtr-un interviu pentru NBC News.

Raspunzand la intrebarea daca sunt de parere ca extinderea Aliantei Nord-Atlantice este inevitabila, Sullivan si-a exprimat convingerea ca „asa este” si ca summitul NATO de la Vilnius, la care a participat o parte din delegatia Senatului, „a fost pozitiv”.

„Cred ca au existat multe progrese. Nu a fost vorba doar de mentionarea Chinei de cateva ori – de aproape 20 de ori, conform calculelor mele… Au fost prezenti premierul Japoniei, premierul Australiei, presedintele Coreei”, a adaugat senatorul republican din Alaska.

„Delegatia noastra din Senat a avut ocazia sa se intalneasca cu acesti lideri si cred ca acesta a fost un semnal foarte puternic pentru NATO”, a declarat Sullivan.

Reprezentantul comisiilor Senatului pentru relatii internationale si forte armate, democrata Duckworth a fost de acord cu el, mentionand influenta razboiului Rusiei impotriva Ucrainei asupra opiniilor din regiune.

„Asa cred si eu. Sunt de acord cu prietenul meu si, ca sa fiu sincera, a inceput deja cu acordul nostru de succes AUKUS – „Tripartite Defense Pact – intre Marea Britanie, Australia si Statele Unite”, a spus ea.

„Calatoresc mult in regiunea Indo-Pacific si va spun ca aliatii nostri asiatici privesc foarte atent la ceea ce s-a intamplat in Ucraina si inteleg ca exista o nevoie mai mare de a participa in NATO”, a precizat Duckworth.

In opinia ei, Vladimir Putin „nu numai ca a extins NATO, dar de fapt a intarit determinarea unor tari precum Japonia, Coreea, Taiwan si altele”.

Anterior, Statele Unite, Marea Britanie si Australia au anuntat noi detalii de cooperare in formatul AUKUS, care implica un parteneriat in domeniul apararii si achizitionarea de submarine nucleare de catre Australia.

Reamintim ca formatul AUKUS a fost stabilit in septembrie 2021. La momentul respectiv, acordul a provocat resentimente serioase din partea Frantei, deoarece acest nou parteneriat a dat peste cap un contract franco-australian mai vechi, in valoare de zeci de miliarde de dolari.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: