Conservatorii si social-democratii germani, care au convenit vineri sa inceapa negocierile oficiale asupra unei ‘mari coalitii’ guvernamentale la Berlin, intentioneaza sa limiteze la circa 200.000 numarul solicitantilor de azil sositi anual in Germania, transmit dpa, AFP si Reuters, citate de Agerpres.
”Cifrele privind imigratia (inclusiv refugiati de razboi, persoanele vizate de reintregirea familiei si de reinstalare) nu vor depasi 180.000 – 220.000 anual”, releva documentul de 28 de pagini convenit de blocul conservator al cancelarului Angela Merkel – format din Uniunea Crestin-Democrata (CDU) si aliatul sau bavarez, Uniunea Crestin-Sociala (CSU) – si Partidul Social-Democrat (SPD).
De asemenea, documentul prevede ca Germania va reduce proportional numarul refugiatilor pe care ii preia din Grecia si Italia conform unui mecanism european de redistribuire a imigrantilor.
Reunificarea familiei se va aplica numai casatoriilor oficializate inainte ca migrantii sa-si paraseasca tara de origine si doar daca acestia nu au comis infractiuni si nu sunt periculosi.
CDU/CSU si SPD au decis vineri sa inceapa negocieri oficiale pentru formarea unei ‘mari coalitii’ guvernamentale la Berlin. Acordul deschide calea pentru negocieri detaliate in urmatoarele saptamani, eliminand incertitudinea din ultimele luni care a subminat rolul Germaniei in politica internationala.
Inainte ca reprezentantii conservatorilor si ai social-democratilor sa lanseze negocierile oficiale, liderii SPD trebuie sa-i convinga pe membrii formatiunii sa dea unda verde cu ocazia congresului din 21 ianuarie.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…
Moartea afaceristului Silviu Prigoana a lasat in urma o multime de intrebari fara raspuns. Printre…