Mesaj ireal al Kremlinului: „Daca Ucraina continua cu provocarile, Rusia va fi nevoita sa declare razboi impotriva Ucrainei”

externe

mandat de arestare, Vladimir Putin, Curtea Penala Internationala, sfidare, Mongolia, Dmitri Peskov

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anuntat vineri ca Rusia ar putea declara „razboi” Ucrainei, la aproape doua luni de la invadarea acestei tari. Rusia sustine ca acum deruleaza o „operatiune speciala” in Ucraina.

„Daca Ucraina isi continua provocarile prin atacarea oraselor rusesti, Rusia va fi nevoita sa declare razboi impotriva Ucrainei”, a declarat Peskov.

Dmitri Peskov a mai spus ca Moscova considera ca eliminarea batalioanelor nationaliste din Ucraina este o sarcina de maxima prioritate.

„Sarcina principala este de a elibera [Ucraina] de aceste batalioane nationaliste pana la urma. Operatiunea continua, iar sarcinile care au fost stabilite sunt bine cunoscute. Ele trebuie si vor fi indeplinite. Nu trebuie sa existe niciun dubiu in aceasta privinta”, a declarat purtatorul de cuvant al presedintelui rus.

Peskov a sustinut ca „viata pasnica se intoarce acolo unde batalioanele nationaliste nu iau ostatici civili si unde aceste batalioane nationaliste nu deschid focul asupra facilitatilor sociale si caselor”.

„Cu toate acestea, in acele locuri unde batalioanele nationaliste sunt angajate in ceea ce am vorbit, exista o lupta acerba si acolo trebuie eliminate toate aceste batalioane”, a mai declarat secretarul de presa al Kremlinului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: