Mihai Sora, injurat agramat de viceprimarul Galatiului: „Excroc. Batran fara rusine ce esti!”

politica

Viceprimarul Galatiului, Picu Apostol Roman (UNPR), a publicat pe Facebook o postare foarte agresiva la adresa lui Mihai Sora. Agramat, viceprimarul sustine ca aparitia lui Sora in videoclipul Emag este o „excrocherie”.

„Pai asta nu este excrocherie curata? Cum sa manipulezi in asemenea hal populatia Romaniei batran fara de rusine ce esti?”, scrie Picu despre filosoful in varsta de 102 ani.

Postarea integrala:

„Buna ziua! Tema de gandire: Clipul ‘marelui’ Mihai Sora, este sau nu o EXCROCHERIE? Cred ca ati observat cam pe toate posturile TV, un clip video (clipul eMag – n.r.) care vrea sa demonizeze perioada comunista, clip in care apare ca erou principal un batranel ce chipurile a suferit nevoie mare in acele vremuri.

Clipul este facut de profesionisti, cu filmari, costume, aparatura, imagini cu masini si locomotive din epoca, toate adunate intr-un filmulet care are ca tinta atat abramburirea cetatenilor in varsta cat si inducerea unei stari de teama in randul tinerilor indemnandu-i sa actioneze astfel incat ei sa nu treaca prin ce a trecut in mod mincinos dl Sora.

‘Acest Sora, cand avea 30 de ani era membru al Partidului Comunist Francez iar la 32 de ani, adica in 1948 se intoarce in Republica Populara Romana si devine membru al proaspatului partid comunist. Primul lui loc de munca dupa repatriere a fost timp de 3-4 ani in Ministerul de Externe condus de ANA PAUKER. Apoi a ocupat functia de redactor-sef al Editurii de Stat pentru Literatura si Arta in timp ce Blaga sau Arghezi erau marginalizati, iar Noica infunda puscaria’ (preluare din ceea ce a postat Adrian Papahagi).

Pai asta nu este excrocherie curata? Cum sa manipulezi in asemenea hal populatia Romaniei batran fara de rusine ce esti? Rusine celor care au gandit asa ceva, rusine si posturilor de televiziune care contra unei sume de bani ( cred ca foarte multi), propaga astfel de mistificari ale istoriei!

Cu pretuire, viceprimar Picu Apostol Roman!”

Cine este Picu Apostol Roman

In februarie 2019, Picu Apostol Roman afirma ca toti cei care se opun PSD, numindu-l „ciuma rosie”, sunt „odraslele fostilor securisti, tortionari, agenti secreti, sefi de banci, membrii ai unor organizatii secrete”.

Viceprimarul este cunoscut pentru declaratiile bizare, cum ar fi cele despre „laboratoarele secrete ale lui Iohannis, in care se pregatesc crime” si despre „turismul bazat pe sex, alcool si droguri”.

Express Sud Est scrie ca Picu a intrat in politica prin intermediul organizatiei de tineret a Partidului Conservator, unde s-a remarcat ca un foarte devotat slujitor al lui Eugen Durbaca (actual deputat Pro Romania, fost senator PC si ALDE, fost primar PDSR al Galatiului, fost presedinte de CJ).

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: