Mihai Sora: „Trebuie sa protestam. Trebuie sa protestam pana cand vom castiga. Si chiar daca infruntarea e aspra, sa o continuam”

Mihai Sora, decedat sambata seara la varsta de 106 ani, a fost un reper al rezistentei romanilor in fata abuzurilor puternicilor zilei. Sora a stat drept si a luat atitudine de fiecare data, in ultimii zeci de ani, cand diferitele guverne au incercat sa incercat sa isi impuna cu forta vointa, sa deraieze tara de pe traseul ei european.

„Trebuie sa protestam. Trebuie sa protestam pana cand vom castiga. Si chiar daca infruntarea e aspra, sa o continuam”, spunea Sora, in ianuarie 2019, intr-un interviu pentru Europa Libera.

A fost ministru al Invatamantului, in primul guvern democratic provizoriu din 1990, o luna. A demisionat din guvern dupa ce a protestat public fata de mineriada din 13-15 iunie 1990.

”A fost numit ministru al Educatiei, l-a avut ca adjunct pe remarcabilul istoric al literaturii romanesti, profesorul Paul Cornea. L-am intalnit atunci in biroul sau de la minister, acelasi om modest si intelept, calm si in egala masura intransigent. Mi-a spus (si l-am citat in articolul meu “Between Revolutions”, aparut in aprilie 1990 in saptamanalul “The New Republic”), ca problema Romaniei este absenta unei viziuni comune despre binele public. Problema nu s-a atenuat, as zice chiar ca s-a agravat”, a mai notat scriitorul in acelasi articol.

”A fost solidar cu Piata Universitatii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declansata de Ion Iliescu, Petre Roman si complicii lor in ceea ce a fost mineriada din 13-15 iunie. A demisionat in semn de protest. Este un moralist din traditia careia i-au apartinut Albert Camus, N. Steinhardt, Jan Patocka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Calinescu. La intrebarea repetata obsesiv de-a lungul anilor, de ce nu avem si noi un Vaclav Havel, raspund aici cu convingerea ca spun adevarul: il avem si el se numeste Mihai Sora (…) Va multumim pentru tot, domnule Sora!”, scria Vladimir Tismaneanu in 2015.

Mihai Sora a fost o prezenta constanta la protestele din Piata Victoriei, in regimul Dragnea-Grindeanu, cand PSD a demarat masacrarea legilor justitiei pentru a-si scapa penalii de puscarie.

„Stiu, constiinta multor romani a amortit, iar – logistic – opozitia la tavalugul pesedist este inca fragila, are nevoie de timp pentru a se structura, pentru a face fata, rational si eficace, atacurilor brutale si repetate (cazul Justitiei, al Bancii Nationale ori aservirea presei sunt doar cateva exemple vizibile, varful icebergului).

Dar, oameni buni, in ritmul in care evolueaza lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere. Mai exact: mecanismul lor de organizare va fi intr-atat de distorsionat (chiar pastrand aparentele legalitatii), incat vor ajunge sa ingenuncheze toate institutiile Statului. Toate. Dupa care, in modul cel mai firesc, vor trece la anihilarea vocilor credibile din opozitie si din societatea civila.

Citeste si: Mihai Sora, indignat de „lipsa de rusine” a lui Grindeanu: „Ar trebui sa stea acum intr-o scorbura, cuviincios si anonim, nu vorbaret in parlamentul Romaniei”

Ritmul disperarii este mai periculos decat oricare altul: un om care se agata de putere cu orice pret, prin orice mijloace, constitutionale sau nu, direct ori prin interpusi, un om disperat, care stie ca – pierzand puterea – are totul de pierdut, este infinit mai primejdios, diabolic in decizii, decat unul care nu se afla la putere, unul care nu are, in maini, carma tarii.

Treziti-va, oameni buni!

Si eu sunt dintre cei care cred ca binele invinge. Am vazut insa prea multe victorii amare ori tardive, intr-o viata de om, pentru a ma amagi cu acest firicel de speranta si pentru a dormi linistit”, scria Sora in 2019.

Citeste si: Mihai Sora il pune la punct pe Dan Voiculescu: „Turnator cu ifose de intelectual. Este o insulta faptul ca Editura Academiei Romane i-a publicat cartea”

Iata ce scria Petre M. Iancu despre Mihai Sora in urma cu doi ani.

„L-am urmarit nu o data la coada Girafei din Piata Victoriei pe Mihai Sora rezistand opresiunii. Dadea oamenilor mana fara ifose. Ii privea in ochi si le zambea. Rezista, in zgomotul si vartejul protestelor, atat farmecului cantecelor de sirena ultranationaliste ale televiziunilor securiste, cat si furiei si ipocriziei cleptocratiei pe care o apara si o promoveaza aceste institutii.

Il cunoscusem cand eram copil. Citeam cartile de cultura universala pe care le edita Mihai Sora la Biblioteca pentru Toti, BPT. Auzisem scriitori, ganditori si artisti marcati, in plina crispare si paralizie mentala comunista, de vivacitatea si prospetimea dialogului cu el. Ii vazusem patrunsi pana in maduva de noima si profunzimea dezbaterilor filosofiei sale tomiste sau ale filosofiilor idealista ori marxista ale interlocutorilor sai, derulate de regula chiar acasa la el, in vasta sa biblioteca. Ii vazusem entuziasmati de adancimea si deschiderea gindului sau, de disponibilitatea lui de a-si lua mereu in serios interlocutorul, de a acorda atentie faptei lui, gandului sau, interpretarii lui. I-am observat impresionati ca fusesera socotiti importanti, evidenta a iubirii sale de aproape.

Citeste si: Mihai Sora implineste astazi 102 ani: „Nu poti sa-ti vezi linistit de viata cand o grupare mafiota acapareaza tara”

Stiam de obarsia sa in casa unui preot ortodox, de casatoria lui cu o evreica de limba germana convertita la crestinism, de confruntarea lor cu generatia rinocerizata a Romaniei interbelice, de repulsia lor fata de fascismul care se instapanise, gretos, peste mintile incetosate ale europenilor, de plecarea lor in Franta, de cartea publicata de el, acolo, de aderarea lui la comunismul francez si de rezistenta lui antinazista din Hexagon. Mi se parea si mi se mai pare exemplul viu al ideii ca nu conteaza cum pornesti in cursa, ci mai degraba unde si cum ajungi la potou. El cu bine a ajuns.

Din reactia multora la interactiunea intensa cu el in anii comunismului si ulterior se desprindeau surpriza si consecintele benefice ale contactului asiduu cu un om credibil prin autenticitatea si adecvarea lui permanenta la adevarul la care perpetuu medita”, a scris jurnalistul pe Deutsche Welle.

Citeste si: Mihai Sora, injurat si amenintat cu moartea de un diplomat roman in SUA: „Javra dracului, ai adus Romania in genunchi, sper sa nu prinzi Craciunul”

Mihai Sora, eseist si filosof, s-a nascut la 7 noiembrie 1916, in comuna Ianova, judetul Timis. A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timisoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti (1934-1938), potrivit ”Dictionarului scriitorilor romani” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucuresti, 2002). I-a avut ca profesori, printre altii, pe Mircea Vulcanescu si Nae Ionescu.

In 1939, devine student in filosofie la Sorbona, primind o bursa a guvernului francez, apoi, din cauza ocupatiei germane si-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregatindu-si aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetator stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Sectia de filosofie (1945-1948).

A revenit in tara in 1948 si a fost constrans sa ramana, potrivit sursei citate. A lucrat ca functionar in cadrul Serviciului de presa la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost sef al redactiei de literatura a Editurii in limbi straine de pe langa Institutul Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea (1951-1954), redactor-sef al compartimentului ”Mostenirea literara” al Editurii de Stat pentru Literatura si Arta, unde reia seriile „Biblioteca pentru toti”, ”Scriitori romani” s.a.(1954-1969), precum si sef al serviciului Biblioteci in cadrul Ministerului Invatamantului (1970-1977), de unde se pensioneaza.

A fost primul ministru al Invatamantului dupa caderea regimului comunist, facand parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din functie in semn de protest fata de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzand apoi sa mai ocupe functii in cadrul administratiei de stat.

A debutat editorial in Franta cu eseul „Du dialogue interieur. Fragment d’une Anthropologie metaphysique” (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai tarziu, publica in tara volumul „Sarea pamantului. Cantata pe doua voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), dupa care i-au aparut volumele „A fi, a face, a avea” (1985) si „Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat” (1990), ”Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizica” (1995). A semnat si volume de publicistica: „Firul ierbii” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale” si „Cateva crochiuri si evocari” (2001), „Mai avem un viitor? Romania la inceput de mileniu, interviuri” (2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa si timpul” (2005), „Despre toate si ceva in plus. De vorba cu Leonid Dragomir” (2005), ”Sarea pamantului” (2006), ”Despre dialogul interior” (2006).

A colaborat cu articole si studii in reviste ca: „Familia”, „Romania literara”, „Viata romaneasca”, „Ramuri”, „Cronica”, „‘Vatra”, „22”. A tradus din J.J. Rousseau („Visarile unui hoinar singuratic”, 1968), J.P. Sartre („Cu usile inchise”, 1981).

”In totul, avem de a face cu o figura singulara in filosofia romaneasca. Incadrabil, ca varsta, in generatia lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcanescu, Tutea, Sora a luat un traseu filosofic divergent fata de acestia. In timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lasau fascinati de un (neo)irationalism cu mesaj mesianic, el s-a format la scoala franceza, fiind probabil singurul si in orice caz cel mai autentic existentialist roman. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvolta o viziune existentialista, folosind o metoda fenomenologica (…)”, se arata in ”Dictionarul scriitorilor romani” (Ed. Albatros, Bucuresti, 2002).

Este membru fondator al Aliantei Civice, al Grupului de Dialog Social, precum si al Societatii Romane de Fenomenologie. In 2012, a devenit membru de onoare al Academiei Romane, conform www.acad.ro.

In 2011, a fost distins cu Decoratia Regala ”Nihil Sine Deo”. I-a fost conferit in 2016 Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler „cu prilejul aniversarii unui secol de viata, in semn de inalta apreciere pentru intreaga sa cariera dedicata valorilor umane fundamentale, cercetarii si educatiei, prin care a imbogatit cultura romaneasca si universala, pentru rolul avut in consolidarea democratiei in Romania postdecembrista, impunandu-se ca un reper al tinerelor generatii”.

La 31 mai 2018 a primit, la Oradea, Premiul „Iosif Vulcan” al revistei „Familia”, „pentru dimensiunea modelatoare si luminoasa a vietii si operei domniei sale, pentru consecventa admirabila a spiritului in slujirea adevarului, binelui si frumosului”.

La 5 octombrie 2018 Mihai Sora a primit Premiul Cetateanului European 2018, un premiu acordat, anual, de Parlamentul European, incepand cu 2008, pentru activitati si initiative realizate de cetateni, grupuri, asociatii sau organizatii care, prin actiunile lor de zi cu zi, promoveaza valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune intelegeri reciproce si a unei integrari mai puternice in randul cetatenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontaliera sau transnationala pe termen lung in vederea consolidarii spiritului european.

Tot in 2018, a primit titlul de cetatean de onoare al Capitalei, in semn de recunoastere a contributiei sale la promovarea valorilor culturale romanesti.

In martie 2019 Mihai Sora a primit Premiul „Ion Monoran” din partea Societatii Timisoara, la decernarea premiilor organizatiei pe anul 2018. Societatea Timisoara premiaza in fiecare an proiecte civice, institutii si personalitati pentru abordarea temerara si responsabila a unor teme majore din societatea romaneasca, precum si pentru promovarea valorilor europene in arhitectura institutionala a Romaniei, potrivit unui comunicat al Societatii Timisoara.